Despre sensul vieții

 

Auzisem de carte, normal că auzisem. La câtă reclamă îi fac cei de la bookzone e greu să nu auzi de ea. 

Mihai Morar mi-e drag de la radio și îi cunosc campaniile umanitare. Pe părintele Necula l-am ascultat de nenumărate ori, inclusiv l-am văzut în conferințele pe care le-a susținut de-a lungul anilor la  Cluj. 

Cartea Despre sensul vieții am primit-o cadou de la cumătra mea, Maria, imediat după Crăciun. Când am ajuns acasă m-am apucat de ea. 

Unele paragrafe le știam, le mai văzusem pe net. Precis le-ați văzut și voi, chiar dacă nu le-ați asociat cu cartea.

A fost așa cum mă așteptam să fie: liniștitoare, aducătoare de pace și de răgaz sufletesc. 

Conține și o scrisoare de la părintele: acesta a fost bonusul neu neașteptat. Are, de asemenea, câteva pagini pe care se află doar câte un citat reprezentativ. 

I-am înțeles punctul de plecare: un dialog duhovnicesc și prietenesc între două persoane mature. Pentru mine, faptul că se sare mereu de la o întrebare la alta, dintr-un domeniu de interes în altul, că se revine când nici nu te aștepți la un subiect, pentru ca apoi să se treacă iarăși cu viteză la altceva, faptul că nu e împărțită pe capitole și e un tot unitar, a fost oarecum mai greu de apropiat sufletește 100%. Să zicem că lucrul acesta i-ar știrbi un colț dintr-o steluță virtuală. 

În rest, e o carte de suflet. 

Câteva citate care mi-au plăcut și la care merită să reflectăm : 

 "Nu putem fi toți sfinți, nu? Dar oameni, oameni putem fi?"
"Nu mai e vreme de ură. De mușcat din morminte. Din văzduh, din bunici și părinți. E vremea să căutăm sens vieților noastre."
"Dumnezeu, Care nu are a pierde pe nimeni, știe să ne țină ocupați de partea bună a vieții. Nu există somaj sufletesc." 

„Zgomotul de fond al lumii ne-a făcut să credem că libertatea noastră e-n altă parte! Libertatea noastră se află în noi, nu trebuie să o căutăm mai departe, ea e-n adâncul nostru, în inimă.”

umor de luni dimineața

 El: 

 - Te-ai îngrășat tare mult! 

Ea: 

 - Mai știe cineva că ai venit la mine?

:)

-Iubita mea, o să te fac să îți pierzi mințile!

-Lasă mințile, că nu le mai am de mult. Cu kilogramele poți să faci ceva? 

:)

Sărac (adjectiv) - când ți-a rămas prea multă lună la sfârșitul banilor. 

:) 

Profesorul: 

-De ce vedeți fulgerul înainte să auziți tunetul?

Bulă: 

-Pentru că ochii sunt mai în față decât urechile.

:)

Astăzi trebuia să bat covoarele, dar cum sunt foarte obosită, numai le-am certat. 

:) 

-Ia ascultă, nevastă! Când vecinul nostru și-a luat mașină nouă, a trebuit să o schimbăm și noi pe a noastră. Când și-a luat frigider nou, ai insistat să ne luăm și noi unul la fel. Tot așa când și-a luat aspirator, televizor, telefon mobil. În vara când și-a schimbat tapetul, a trebuit să-l schimb și eu pe al nostru. Acum că s-a recăsătorit, eu cum procedez?

Mai multe gânduri de-ale mele din această perioadă găsiți   aici, pe blogul nou, dar  și   aici  sau  aici. 

Suntem inevitabili - recenzie

Suntem inevitabili  - Gayle Forman 

Mereu citesc cărțile pe care mi le recomandă copiii, atât ai mei personali, cât și cei de la școală. Așa am descoperit de-a lungul anilor cărți extrem de interesante și autori faini, pe care nu știu dacă i-aș fi ales eu în librărie.  Și asta ca să-i amintesc rapid pe John Green (Sub aceeași stea, De 19 ori Katherine, Fulgi de iubire), Veronica Roth  (cu seria Divergent) sau Gayle Forman. 

Cum o am pe Paula adolescentă și pe Georgia în prag de adolescență, rămân mereu conectată la cărțile despre tineri, despre  adolescenți, despre frământările lor.

Prin urmare așa am ajuns la Suntem inevitabili , o carte apărută recent, în 2021, și pe care am cumpărat-o în primele zile din ianuarie dintr-o librărie în care am fost împreună cu fetele. 

De aceeași autoare am citit acum câțiva ani Dacă aș rămâne (If i Stay) -după care a apărut și un film foarte cunoscut, și continuarea ei Dacă te-aș găsi.  Ambele cărți din serie mi-au plăcut tare, tare mult și nu doar ca poveste, ci mai ales după modul în care au fost scrise.  Suntem inevitabili are tot povestea unui tânăr în centru, dar pe lângă povestea principală se conturează fragmente din viața altor tineri, ba chiar frânturi de familie. E o carte despre toate: despre pasiunea pentru citit și pentru cărți, despre lupta librăriilor și, în general, a afacerilor mici să supraviețuiască cu atâta concurență online, despre prietenie, despre relația dintre copii și părinți, despre dificultățile persoanelor în scaun cu rotile, despre dependență, despre dragostea la prima vedere, despre dinozauri și despre oamenii care se simt ca niște dinozauri după căderea asteroidului, despre pasiunea pentru viniluri, pentru lemn și cafea.  Cartea conține foarte multe referințe interculturale și trimiteri la alte cărți, unele extrem de cunoscute, altele mai puțin, unele dintre ele pe care le-am citit, altele nu. Mi-a plăcut că în final face o referire la personajele din seria mai sus amintită. Îmi plac cărțile în care se strecoară informații despre personaje din alte cărți, să știi ce mai fac, cum evoluează. Evident, eu mi-am dat seama pentru că citisem cărțile cu pricina, alții poate nu sesizează, e destul de subtil strecurată informația despre solistul  unei trupe faimoase căsătorit cu o celebră violoncelistă care au venit să locuiască tot in orasul lor.   Oricat de nebunesc ar parea, cred ca suntem inevitabili. In sensul bun al cuvantului. - Exista si un sens rau? ma intreaba Chad. - Majoritatea lucrurilor inevitabile sunt rele. Moartea. Disparitia in masa. - Impozitele, adauga Chad. - Intocmai. [...] „De îndată ce l-am auzit, mi-am simțit tot corpul străbătut de o senzație aparte”, obișnuia să-mi povestească ea. „Știu că pare o nebunie, însă l-am perceput ca un mesaj din viitor pentru cea care eram atunci, un mesaj ce-i spunea că, într-un fel, acest bărbat și cu mine nu ne-am întâlnit întâmplător, că, într-un fel, ceva ne unea deja. Părea...Inevitabil” [...] Nu te poți lupta cu inevitabilul. Inevitabilul câștigă întotdeauna. [...] Si atunci mi-am dat seama cat de aproape eram de New Mexico. Cat de aproape eram de ceea ce fugeam, de fapt. Se pare ca, oricat de repede sau de departe mergi, inevitabilul te va prinde intotdeauna din urma. [...] - Si atunci te mai intreb o data: de ce anume vrei sa scapi? insista Ira, indrumandu-mă spre un raspuns pe care il cunoaste deja. Mi-l imaginez pe Chad prabusindu-se de pe stanca, imi imaginez acele trei secunde in care a fost sigur c-o sa moara. E ca si cum as fi ramas suspendat in acele trei secunde inca de cand s-a imbolnavit Sandy. - Vreau sa scap de inevitabil.[...] Poate că e adevărat. Fiindcă oricare ar fi relația mea cu Hannah acum, nu voi înceta nicicând să cred că suntem inevitabili. Nu doar ea și cu mine, ci și Chad și cu mine. Chad și Jax. Ira și Ike. Poate că suntem cu toții inevitabili.

Sfinții trei ierarhi

TSfinții Trei Ierarhi sau  Trisfetitele, cum se mai spune în popor. 

    Trisfetitele („tri sventitelĭ” – trei preoți) sunt o sărbătoare creștină ortodoxă, care se sărbătorește la 30 ianuarie, dedicată Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.

Prin tradiție, acești mari ierarhi și cărturari, sunt patronii spirituali ai învățământului teologic românesc, ai tuturor facultăților, seminarelor, colegiilor și liceelor cu specific creștin ortodox.

La noi în țară, cea mai cunoscută ctitorie cu acest hram se află la Iași, nu departe de Mitropolie, îi aparține domnitorului Vasile Lupu și a fost sfințită de mitropolitul Varlaam: Biserica Trisfetitelor sau Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi, monument de arhitectură a cărui frumusețe îți taie respirația.

Miniatură publicată de Muzeul Tăranului Român cu „Sfinții Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur și Sfântul Ipolit” din manuscrisul „Stihos adecă viers”, al cărui meșter este celebrul Picu Pătruț. Manuscrisul a fost realizat între anii 1842-1850 în Săliște, Sibiu și este clasat în categoria juridică Tezaur

Sărbătoarea de azi este și prilej de triplă onomastică. Aproape in fiecare familie se află câte un Vasile, un Grigore sau un Ion. Chiar dacă Vasile și Ioan s-au mai sărbătorit o dată luna aceasta, unul chiar la începutul lunii și al anului, celălalt după Bobotează, un prilej în plus de chef și voie bună nu refuză nimeni. Acum cu pandemia e mai mult un prilej de a primi urări decât de a chefui, dar tot e bine.

Vasile vine din greacă, de la „basileus” (rege), Grigore din grecescul „gregoros” care înseamnă „în gardă/ vigilent/ păzitor”, iar Ion derivă din ebraicul „Yocha-nan” – în grația lui Dumnezeu. Tuturor acestora să le trăiască prenumele și ei pe lângă prenume.

La mulți ani cu bucurie tuturor!

Din cer au căzut trei mere

 Din cer au căzut trei mere  de Narine Abgarian 

Nu  mai citisem nimic de scriitoarea aceasta, dar am tot văzut cartea și ceva m-a atras la ea ca un magnet. Așa că mi-a adus-o Moșul în dar și mi-a pus-o sub brad. 
Am citit-o în câteva ore, nu atunci de Crăciun, ci un pic mai târziu, duminica trecută, că am tot amânat. Memorabilă!
M-au cucerit, rând pe rând, locul, povestea, personajele, duioșia....
Și merele care au căzut din cer: unul pentru cine a văzut,unul pentru cine a povestit și al treilea pentru cine a ascultat și a crezut în bine.

Blaga spunea într-un vers al său că veșnicia s-a născut la sat. Satul acesta din roman nu seamănă cu imaginea noastră obișnuită despre sat. Maran este un  sat de piatră aflat sub legea credințelor străvechi de pe vârful unui munte armean. Războiul, foametea și dezastrele naturale zdruncină lumea oamenilor de aici. Din păcate, doar câțiva vor supraviețui și vor putea spune povestea unui veac întreg cu toate ororile lui. Printre ei, Anatolia și Vasili, a căror iubire neașteptată aduce speranță într-un sat format din treisprezece bătrâne și opt bătrâni și unde doar poștașul Mamikon urca din când în când. 

Anatolia,  cea care deschide povestea,  cea care supreaviețuise cu cincizeci de ani mai mult decât oricine din familia sa este, în același timp,  la 58 de ani, cea mai tânără locuitoare a satului. Bine, povestea nu începe chiar într-un mod obișnuit, deoarece, ne spune autoarea: „Vineri, imediat la amiază,când soarele, trecând de zenit, se rostogolea ceremonios spre margineade apus a văii, Sevoianț Anatolia s-a întins să moară.”

Nu doar că nu moare, dar ea aduce pe lume, în ciuda vârstei și a destinului crud până atunci, o fetiță. „În al cincizeci și optulea an de viață, după ce supraviețuise ultimelor sale rude cu aproape jumătate de veac, trecuse prin foamete, frig, trădare și război, știind, în ciuda grelelor încercări, să-și păstreze bunătatea și gingășia, fiica cea mică a lui Sevoianț Kapiton și Agulisanț Voske se dovedise a fi însărcinată în luna a cincea.” 

Deși e o carte cu totul specială, minunat scrisă și tradusă, cred totuși că trebuie să ai o anumită dispoziție sufletească și o oarecare experiență de viață ca să rezonezi întru totul cu ea. Nu cred că e potrivită tuturor, nu știu dacă adolescenții și tinerii vor rezona cu ea, dar petru noi ceilaalți ea chiar poatefi un balsam pentru suflet. 

Gânduri iernatice rebele

 Iarna este timpul pentru confort;

pentru șosete groase și papuci cu animăluțe;

pentru cuibăritul în pături pufoase;

pentru a simți pe pielea spatelui mâna înghețată a celuilalt.

Iarna este timpul ceaiului cu aromă puternică de cimbru;

pentru o carte bună, preferabil siropoasă; 

pentru mâncare bună și mulți biscuiți cu aromă de scorțișoară;

pentru portocale și căldură.

Iarna e despre în casă. 

Iarna e despre acasă. 

Constatare

 M-am apucat să fac o prăjitură, dar m-am oprit repede. 

Rețeta zice că faina se toarnă în ploaie. 

La noi încă ninge. 

Cred că aștept februarie....   :)

Poemul de astăzi

În Munții Rodnei ninge greu, tăcut - 
zăpada cade jos cu dușmănie; 

ninsoare cum e asta n-am văzut, 

din vremea cândningea-n copilărie!

Pun lemnele pe foc deși nu-i frig - 

mi-e frică ănsă focul că se stinge, 

și-mi vine, din senin, așa să strig, 

dar strigătul îngheață-n gât.

Și ninge. 

                „Ninge”, de Lucian Valea. 

Mai multe gânduri de-ale mele din această perioadă găsiți   aici, pe blogul nou, dar  și   aici  sau  aici. 

 

Urare

         Dragii mei, mie nu imi plac în mod deosebit rezoluțiile de început de an (că nu sunt organizată și nu mă pot ține de ele, nu de altceva), dar pentru toți oamenii buni  care veți trece pragul acestui locșor virtual acum la început de an și nu numai, am  o urare: 
                  Celor care vă doriți sănătate, vă doresc din toată inima să o dobândiți căt de curand și să nu cunoașteți, măcar pentru o vreme îndelungată, ce este durerea.
                   Celor care vă doriți liniște, vă doresc să o aflati.
                  Celor care vă doriți iubire, vă doresc sa fiți iubiti si să iubiți din toată inima.
                  Celor care vă doriți noroc, să il aveți cu carul.
                  Celor care vă doriți bani, vă urez să îi aveti, să îi folosiți cum trebuie  și să dați și la alții.
                  Celor care vă doriți copii, vă doresc să aveti o barză prietenoasă si generoasă.
                  Celor care vă doriți să învățati lucruri noi, vă doresc să întâlniți învățători răbdători și întelepti.
                  Celor care vă doriți mult prea multe lucruri, vă doresc sa aveti un destin cumpătat care să facă el alegerile potrivite pentru voi.
                 Celor care incă nu stiti ce vă doriți, vă doresc să vă bucurati de tot ce e frumos în toate clipele anului ce ne bate laușă. 

                            

Mai multe gânduri de-ale mele din această perioadă găsiți   aici, pe blogul nou, dar  și   aici  sau  aici. 

Să vă fie anul-an!

 Un 2022 de poveste, dragilor! 

Orice-nceput se vrea fecund... ca să citez un alt poet, pe Blaga. Să aveți tot cevă doriți și vă este de folos!

Clopotele norilor
cu ding-danguri de ninsoare
la-nceputul orelor
iată-le, bat ora mare.
Crugul anului se schimbă,
un cuvânt rămâne-n urmă,
însă prea frumoasa limbă
niciodată nu se curmă,
ci azvârle înainte
noi urări, numai de bine,
prevestite de cuvinte
ninse sus, în înălţime;

Să vă fie anul-an,
suplu ca pe râuri unda,
să nu fie bolovan
peste suflete secunda,
nori să fie doar de ploaie
peste câmpuri, jos, la vale,
niciodată să-ntretaie
raza fragedă de soare;
fie aerul curat,
plin de păsări liniştite,
niciodată sfâşiat
de lungi fumuri stalactite;
limpede vă fie apa,
verde pururea pământul,
nu vi-l tulbure cu sapa
semnul rău, înnămolindu-l;
pasul zvelt şi luna albă,
gestul mâinii prietenos,
niciodată steaua slabă
cu luci mohorât de os,
pâinea să vă stea pe masă
aburindă, aburind
gheaţa ultimă rămasă
pe ferestrele din gând.
Pură fie-vă zăpada,
încălzind la subţioară
floarea albă din livada
înflorită-n primăvară.

Nichita Stănescu

Mai multe gânduri de-ale mele din această perioadă găsiți   aici, pe blogul nou, dar  și   aici  sau  aici. 

Coronițe...

 Câteva coronițe  (via google, via facebook) care mi-au plăcut mult și care mi-au colorat planurile și ideile. 

 

Mai multe gânduri de-ale mele din perioada Crăciunului  găsiți   aici, pe blogul nou, dar  și   aici  sau  aici. 

Note muzicale de lemn

 Creativitate și pasiune și un pic de zgomot, toate la noi în casă (sau în beci, ca să fiu corectă): 

Domnul Ibrahim și florile din Coran

 Am citit-o anul trecut și am fost fascinată de ea. M-a atras la ea titlul exotic și trimiterea clară la o altă lume, la o altă cultură, la o altă religie.

Am citit multe cărți de Schmitt. Am trecut chiar printr-o etapă Schmitt. M-a captivat pentru totdeauna când l-am descoperit accidental, citind Copilul lui Noe. Atunci am crezut că nu poate exista carte mai frumoasă, dar pe măsură ce citesc, Schmitt are puetrea de a mă fascina, de a mă surprinde mereu, deși uneori îi surprind efortul de căuta subiecte senzaționale. 

Oscar și tanti roz a fost o carte pe care am dăruit-o, într-o vreme, oricui se sărbătorea. Mi se părea un cadou cum nu se poate mai potrivit, deși nu e nici pe departe o carte ușoară. 

Ultima citită a fost Felix și izvorul invizibil. Cred că aici am simțit prima dată efortul, forțarea, căutarea, goana după subiectul despre care nu s-a mai scris. Dar asta am simți eu, nu e obligatoriu să simtă și altcineva. Altfel, cartea e plină de fraze frumoase, inclusiv se termină cu una, cum ar fi: „De ce-și iau păsările zborul? Oamenii serioși îți vor spune că pentru a se deplasa, a-și căuta de mâncare, a explora cerul, pe scrut, chestii utile. Ce oribil! Nu, păsările zboară tot așa cum cântă, de plăcere, pentru frumusețea gestului, pentru euforia clipei”. 

Revenind la Domnul Ibrahim și florile din Coran, deși e foarte scurtă, nici 100 de pagini,  cartea e pur și simplu fascinantă prin ușurința cu care intră în subiect șiprin felul în care umanizează o lume confruntată cu multe, multe probleme. Iar Domnul Ibrahim e unic, ce să mai vorbim...

Există inclusiv un film cu același nume, din 2003. Filmul pierde puțin din înțelepciunea cărții, dar compensează prin distribuție. Domnul Ibrahim, vecinul arab de un farmec memorabil, este nimeni altul decât Omar Sharif. Dacă încă nu ați văzut filmul, merită pe deplin să o faceți, cum merită să citiți și cartea. Asta desigur, dacă nu ați citit-o deja, pentru că e o carte mai veche, apărută în 2013, la Humanitas, dacă nu a fost și reeditată. Dar cum nu citim fiecare carte chiar în anul în care apare, niciodată nu e prea târziu să te bucuri de ea.   

Omului căruia Dumnezeu nu i-a revelat viaţa în mod nemijlocit, nu cărţile au să i-o reveleze.

Mai multe gânduri de-ale mele  găsiți   aici,  aici si  aici 

Am citit și mi-a plăcut

 Acum, că tot se termină octombrie, voi face un mic rezumat a ceea ce am citit frumos in ultimele zile pe blogurile pe care tot le vizitez și la care revin mereu. 

• Mi-a plăcut optimismul Corinei care își face planuri la final de octombrie pentru meniul  de Crăciun. 
• Am citit un gând despre cum știm dacă măsurăm corect sau nu și despre faptul că s-a schimbat ora  și am trecut cu toții la ora de iarnă.  
• Am aflat că mai sunt femei pasionate de oracole și de răspunsurile lor, dar și de modul în care îți poți transforma mereu căsuța ta într-un colț de rai în care să revii cu bucurie. 
• Și pentru fanii k-pop-ului, un articol foarte bine scris și cu multă pasiune. 
• De mâine începe o lună nouă: La revedere, Octombrie! Bun venit, Noiembrie!

La noi la Cluj....

 La noi la Cluj se mâncă slana crudă, 

La noi la cluj e gura cea de rai. 

Și melcii trec pe lângă noi în goană,

Da nouă-așe ne place și nu-i bai. 

La noi la Cluj e vorba mai domoală

Iar oamenii-s cu fața luminată. 

Și nu-i bai de-i veni cu straița goală

Te-om omeni că este, nu se gată. 

La noi laCluj pe dealuri cântă cucii

Și doinele frumoase pe la noi, 

Prin urbea noastră trece ddrumul crucii

S-aducă veșnicia inapoi. 

                            La noi la Cluj, de Ovidiu Vasile.