un tătic puțin...altfel

Ieri am fost, la insistențele micuței, într-un magazin de jucării, de unde evident că nu am ieșit cu mâna goală. Preferata ei a fost o floare. Foarte draguță de altfel, numai că vânzătoarea ne spusese că ar fi trebuit să cânte, iar floarea nu cânta. Nici una din câte aveau nu cânta. Totuși cu preferințele copilului nu te pui și pentru că ea a spus că o vrea oricum, că deja o ”iubește”, i-am luat-o. Am zis că e frumoasă și așa fără să cânte neapărat.
Aseară l-am văzut pe tati meșteșugind ceva, cu trusa de cusut, dar nu am bănuit ce. Știam că florii nu i se poate face nimic, că bateria era sigilată și că nu se putea ajunge la ea decât eventual distrugând materialul, că nu avea nici o cusătură pe unde s-ar fi putut interveni finuț. Dimineață, înainte de a merge la lucru , mi-a spus că floarea e reparată și că dacă vreau pot să o las să mă asurzească. Dar am constata că are totuși un zgomot plăcut, nu chiar asurzitor. După plecarea lui am luat jucăria și am cercetat-o peste tot. Încă nu mi-am dat seama pe unde a intervenit de a reusit să o facă funcționabilă. Cu siguranță are el secretele lui.
Când a văzut-o Paula și a auzit că a reparat-o tati a zis: ”Nu-i așa că tăticul nostru nu este normal? (deja făcusem ochii cât cepele) El este un reparator de jucării!!!”
O vreme am stat pe gânduri. Apoi mi-am dat seama că are atâta dreptate. Un tătic normal ar fi lăsat și acum jucăria așa cum a cumpărat-o.