marți, 22 februarie 2011

Nătăfleața mamei

Mezina mea, dată fiind frageda ei vârstă bebelușească, nu cunoaște expresii ca: mură-n gură, gură-cască sau pară mălăiață în gura lui Nătăfleață. Dar dacă nu ar exista, ea le-ar inventa cu siguranță. De fapt, expresia ei ar suna cam așa: lapte mălăieț în gura unui copilaș isteț. E o expresie pe care o ilustrează și o practică cu foarte mult succes.
Dat fiindcă e pui de român, e inventivă de mică și se adaptează cu ușurință tuturor posibilităților. Așa a descoperit, cum poate să mănânce cu minimum de efort. Ea ar fi bună de exemplu într-un curs despre conservarea energiei.
Desigur, uneori muncește pentru a-și asigura lăpticul cuvenit. Dar alteori, știe să se răsfețe, ca o adevărată domnișoară ce este. Astfel, se poziționează frumos la sân și trage cu putere, după care stă cu gura căscată și așteaptă. Nu are foarte mult de așteptat, deoarece sănuleții, care au crescut două fete, au canalele desfundate și răsdesfundate, astfel că îi curge ca o fântână arteziană.
Iar ea, profitoarea mamei, stă pur și simplu și așteaptă să îi cadă mură în gură. Când jetul, care durează de la câteva zeci de scunde la câteva minute, se termină, repetă operațiunea și își savurează relaxată para ei mălăiață. Iar expresia ei satisfăcută și bunădispoziția ei arată că nu e chiar așa de Nătăfleață.

15 comentarii:

  1. ce dulceeee! Pup-o din partea mea, draga de ea! :XXX

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, Aurelia, e tare haioasa cateodata!

    RăspundețiȘtergere
  3. Scumpa mica, e tare dulce...pup cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ei,pe asta n-o mai auzisem!Isteata foc,te-ai topit cand creste la cat de inventiva e de pe acum.Pupa fata si din partea noastra.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ehee, ce copil destept! Pai ea a constatat oricum ca Paula a facut partea cea mai grea din treaba, acum practic nu mai are decat sa profite din plin de randamentul rezultat! Bine, nu omitem contributia proprie, nu? Cred ca e tare nostima la faza cu gura cascata, mi-o si imaginez!

    RăspundețiȘtergere
  6. da, e superba cum sta si profita.
    mie mi-e draga de ma topesc, va dati seama!

    RăspundețiȘtergere
  7. Ce scumpete! E teribil de deosebit bebelusul asta!

    RăspundețiȘtergere
  8. vaaaai ce taaare :))) bebelus istet nu gluma! Da' mare noroc cu o mama inzestrata ;)

    RăspundețiȘtergere
  9. Si pentru ca tot este vorba despre martisoare, noi, cele trei mamici , ne-am gandit sa lansam o provocare-concurs pentru celelalte mamici din blogosfera mamiceasca.
    Ne-ar face o mare placere si onoare sa participi daca ai timp si dispozitie. Nu e ceva cu pretentii prea mari, doar o provocare pentru creatie. Dar mai multe poti afla de la noi : http://copiisimamici.blogspot.com/2011/02/concurs-de-martisoare.html
    De asemenea, daca doresti sa ne sustii, poti da mai departe zvon despre acest concurs.
    Iti multumim si te imbratisam toate trei mamicile si cei trei pitici.

    RăspundețiȘtergere
  10. Pofta mare in continuare. Dar e maricica pentru sanulet :) Trebuie sa treci la out si painita... glumeam.. tu stii mai bine. Sunt sigura ca primavara va uita de laptic si va lua biberonul si va fugi la joaca cu Paula.
    Pup
    Carol

    RăspundețiȘtergere
  11. Bravo ei! Cum-necum, sa pape tot si sa creasca mare!
    Mi-ai starnit amintiri placute! :)

    RăspundețiȘtergere
  12. cat de dulce poate fi! de pe-acum gaseste solitii ingenioase, sa te vad mai tarziu... Chiar ca nu am mai auzit asa ceva! Desteapta foc, mititica
    Si fi-mea face ceva de genul, dar cu biberonul: cand nu sunt langaea, sau cand crede ca nu ma uit la ea, isiia singura biberonul si bea. dar daca sunt langa ea sau cu fata la ea, se face ca nu stie sa-l apuce si sa dea capul pe spate. asteapta sa-i dau eu :))

    RăspundețiȘtergere

Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.