luni, 27 iunie 2011

din lumea celor care sunt plini de bubuţe

Mama aricioaică îşi îngrijeşte puişorii aşa cum poate şi aşa cum ştie:



Mama fetiţelor din lumea celor care sunt plini de bubuţe a ajuns la limita puterilor, nu atât de oboseală, cât mai ales de milă şi de neputinţă.
Am intrat în cea de-a treia săptămână de când numai bubiţe vedem peste tot.
Surioara mai mare, deşi a trecut de două săptămâni de când a debutat boala, tot mai poartă pe ea semnele bolii. Mai are o mulţime de cojiţe, care uneori o mai mănâncă, o mai trezeşte noaptea, dar nu se prea plânge că ea e tare cuminte.
Dar jalea cea mare vine de la surioara cea mică, care e tare necăjită. Are o formă tare agresivă, cu bubiţe şi în ochişori, pleoape şi în guriţă, pe limbuţă. Doamna doctor a zis să nu insisit să o hrănesc cu mâncare solidă, doar să o alăptez, că e suficient cât să fie hidratată şi să aibă energie. Bine măcar că sânuleţul îl ia.
În rest, plânge tare mult, e agitată, nu prea doarme noaptea, se trezeşte trăgându-se de cap de puţinul perişor care i-a mai rămas. De fapt, capul, faţa, gâtul şi zona scutecului sunt cele mai afectate.
Mă simt neputincioasă că nu am putut să o feresc. Ştiu că multă lume spune că e mai bine să facă când sunt mici, dar părerea mea e că mici ar fi bine să însemne undeva după patru ani. Atunci altfel te poţi înţelege cu ei şi sunt şi un pic mai rezistenţi. Bebeluşii sunt mult prea fragili ca să mai fie încercaţi suplimenatar. În cazul nostru, dovada că ea suferă mult mai mult, e şi febra foarte mare şi constantă, care nu o slăbeşte deloc, semn al faptului că organismul ei micuţ luptă cu boala cea nemiloasă.
Vă rog să nu mă luaţi în seamă dacă vă par prea patetică, dar de câte ori o văd aşa ca un bureţel spongios de mi-e teamă să o ating, mă cuprinde o jale imensă şi simt nevoia să mă jeluiesc şi eu cuiva. Dar numai aici mă smiorcăi şi eu cât mai pot, că în faţa lor sunt mama care oblojeşte bubiţe şi leagănă copilaşi alintaţi cu zâmbetul pe buze.
Vă doresc din tot sufletul o sptămână mult mai bună ca a noastră, cu multă sănătate şi chef de joacă!

11 comentarii:

  1. Of Doamne dragii de voi ... Trimitem toate gandurile noastre bune si mii de calde imbratisari, sa treaca bubitele rele si febra cat mai repejor!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Sa cerem ajutorul Domnului cel care a facut cerul si pamantul!
    Dumnezeu sa va daruiasca putere sa puteti duce si aceasta perioada la bun sfarsit.Trebuie sa va inarmati cu cea mai tare arma care este RABDAREA!
    Va doresc multa rabdare!

    RăspundețiȘtergere
  3. suntem alaturi de voi dragelor..sa va faceti bine ...si mami multa putere sa ai pentru a le alina durerea, in special piticutei. Va pupam.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce rau imi pare!!! Ganduri bune trimit la voi si sper sa fie in regula repejor!

    RăspundețiȘtergere
  5. Dragele de voi!Imi pare tare rau ca aveti asa forma urata!Acum era tare bun inelul Arabelei,rezolvam problema(asta sa-ti descretesc oleaca fruntea)Ne gandim la voi si va urez sa va treaca repede,repejor.Pupam cu mult drag.

    RăspundețiȘtergere
  6. of,ce chin! :( Imi imaginez in ce stare esti si tu si fetita:( IMi pare tare rau ca nu am cum sa va ajut,decat cu un Doamne ajuta sa treacamai repede si sa fiti iar sanatoase si vesele! Numai ganduri bune!Si sanatate!

    RăspundețiȘtergere
  7. Multa sanatate puilor mici! Sper sa treaca mai repede si fara complicatii! O inteleg pe mititica, eu am facut varicela la 14 ani si a fost cumplit! Am delirat efectiv... Sa ai grija sa nu faca complicatii pulmonare. Ca mamica, nimic nu e mai greu decat sa nu poti lua durerea si discomfortul cu mana, stiu cum e!
    Totusi, in cateva zile va fi sigur mai bine!

    RăspundețiȘtergere
  8. Of, of ce rau imi pare. Sanatate multa va dorim si...putere sa treceti peste incercarea asta. E tare greu sa iti vezi puiul suferind. Va imbratisam cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  9. Domnul sa va intareasca si sa va tamaduiasca, pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu si al Sfintilor Apostoli Petru si Pavel! Paula si Georgia sunt in gandurile noastre!

    RăspundețiȘtergere
  10. La multi ani Paulei, cu sanatate si bucurii,alaturi de familie!

    RăspundețiȘtergere
  11. Multumim tare mult pentru gândurile voastre bune. Sper să revenim curând cu vești ceva mai optimiste.

    RăspundețiȘtergere

Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.