duminică, 5 august 2012

Săptămâna Internaţională a alăptării

Anul acesta putem spune că această săptămână nu a trecut nemarcată. Am sărbătorit Săptămâna Alăptării cu o întărcare. Ironic, nu-i aşa?
De fapt, dacă mă gândesc mai bine, nu e ironic, ci doar natural. Săptămâna a debutat cu răsfăţ la sânul mamei şi a sfârşit aşa ca în viaţă, cu înţărcarea.
Am trăit alături de fetiţa mea cea mică o frumoasă poveste de dragoste şi alint care a durat 2 ani şi aproape 4 luni. O poveste demnă de a fi povestită.
Oricum, când am aflat că e Săptămâna Alăptării demarasem procedurile de înţărcare şi era prea tărziu să-mi pară rău, nu ne mai întoarcem din drum.
Astăzi suntem deja în a treia zi şi totul decurge foarte bine.
Seara nu a acceptat să doarmă cu altcineva, mă vrea tot pe mine, deşi eu mă gândisem că i-ar fi fost mai bine să nu fie în permanenţă lângă sursa duioşiei ei. Dar socoteala mea nu s-a potrivit cu planul ei. Ea adoarme foarte bine şi repede cu mâinile pe sânuleţ fără a a tânji sau ofta,cum mă gândeam eu, doar priveşte cu mult drag, ceea ce e firesc după o relaţie aşa trainică ca a noastră.
Partea cu a devărat bună a fost că nu a trebuit să iau pastile pentru întreruperea lactaţiei ca prima dată când am suferit foarte mult şi înţărcarea a fost mult mai dificilă pentru mine decât pentru ea.
Deja avem fetiţă mare şi ne pregătim pentru alte etape ale vieţii.
Pentru noi alăptarea a devenit istorie.

4 comentarii:

  1. wowwwww ce frumos ai scris!
    Felicitari voua!!! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitari mamica scumpa si frumoasa ptr cei 2 ani si 4 luni de dedicare si dragoste laptoasa.
    Acum intrati intr-o noua era. Fie-va calea usoara si plina de bucurii.
    Iti vine sa crezi cum au trecut astia 2 ani si ceva din copilaria ei?

    RăspundețiȘtergere
  3. Ludmila, bun venit in casuta mea virtuala. Au trecut ca un vis anii astia, dar un vis de poveste.

    RăspundețiȘtergere

Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.