joi, 11 iunie 2015

Un must have al camarii mele: dulceata de capsune

           Primăvara-vara asta am fost mai harnică decât de obicei, aşa că deja am făcut două porţii de dulceaţă de căpşune. Cum primăvara trecută nu am făcut, că am fost prinsă cu operaţia, i-am cam dus dorul dulceţii mele, aşa că am recuperat rapid primăvara asta.
            Am cumpărat de două ori. Prima dată, vreo 8 kg, imediat după ploaia cu gheaţă, am luat că erau multe şi le dădeau convenabil, să nu se strice. Dar, deşi au fost autohtone, nu au fost prea dulci, a ieşit un gem dulce acrişor.
            A doua oară am cumpăt doar 5 kg, dar ne-a părut rău că nu am luat mai multă, că au fost însă foarte dulci şi  foarte parfumate.
            La fiecare porţie, am făcut şi sirop de căpşune, că le-am pus de cu seară cu zahăr şi au lăsat o mulţime de sirop, spre incântarea noastră, pe care l-am fiert şi l-am pus spre păstrare. Mă rog, nu chiar pe tot, înţelegeţi voi...
 
                                        Culoarea a fost mult mai frumoasă în realitate
           Reţeta mea nu e foarte complicată, eu aplic la toate fructele (mai puţin la nuci) aceeaşi măsură: la 3 măsuri de fructe pun una de zahăr. Foarte rar pun mai mult, dacă nu sunt destul de dulci fructele, dar cum le aleg bine coapte, de obicei iese dulceaţa mai mult decât  dulce.
           Iar minunea asta bună-bună o trimit  ca şi îmbrăţişare pentru două fete tinere: Ioana şi Liuba în cadrul paradei Virtual Hugs gazduită luna aceasta de Simona.
           Vară gustoasă!

10 comentarii:

  1. Hehe si noi ieri am facut ieri dulceata si sirop:) eu tot asa pun 3:1 pentru ca altfel ar fi mult prea dulce:), le-am lasat in cuptorul incalzit sa se raceasca incet ca sa nu le mai var prin paturi. Buna buna si parfumata imbratisarea:*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri

    1. Eu m-am complicat cu păturile, dar nu-i bai :)
      3:1 merge si la mine de minune, de foarte multi ani, fara se se strice sau alte lucruri...

      Ștergere
  2. Anul trecut am facut dulceata din 18 kg de capsuni si in luna mai anul asta mai aveam 2 borcanele, e adevarat ca am si daruit multa din ea. Pana acum am facut o serie cu capsuni si rubarba si o portie simpla. O vara dulce si parfumata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am vazut de vanzare dulceata de capsuni cu rubarba si chiar m-am intrebat oare cum o fi. Eu fac din cele doua un desert cu zahar caramelizat pe care l-am vazut la Jamie Oliver.
      18 Kg? Da stiu ca esti harnica, nu te joci...

      Ștergere
  3. Eu cred ca le si pierd ca trec pana mă adun eu. Si imi pare cam rau...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu cred ca totusi vor mai fi o vreme, mai ales prin nord unde nu e asa cald si timpul e mai tarziu...

      Ștergere
  4. uauuuuuuu!!!! ce deliciuuuuuuu!!!!! Multumesc de poza (deja am fugit la piata de pofta) si de RETETA!!!!!! miiii de multumiriiiii!!!!! cu drag, Ioana

    RăspundețiȘtergere
  5. Şi eu am făcut dulceaţă de căpşune! I-am pus şi putină rubarbă (două kilograme căpşune şi unul de rubarbă), a ieşt foarte bună!

    RăspundețiȘtergere

Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.