duminică, 3 ianuarie 2016

Casuta din turta dulce se intoarce

                Crăciunul are multe arome, multe mirosuri, multe culori, multe texturi. Ele sunt diferite, mereu altele, mereu schimbătoare de la om la om. Crăciunul are la noi musai miros de portocale, de cozonac, de sarmale, de colăcei, de vin fiert, de turtă dulce. De căsuță de turtă dulce mai precis.
             Tradiționala căsuță din turtă dulce.
             Și anul acesta fetele au vrut neapărat să avem o căsuță din turtă dulce. E visul lor de copil. E una din puținele pretenții culinare pe care le emit la sărbători și, poate tocmai de aceea, este respectată de noi adulții familiei și se ține cont de ea.
          În marile lanțuri de magazine din lume sunt deja celebre kiturile pentru o asemenea căsuță. Ele se cumpără, se montează cu grijă respectând instrucțiunile și sunt gata într-un timp mai scurt sau mai lung, în funcție de îndemânarea fiecăruia.
Noi nu am avut un asemenea kit, deși ne propunem de ceva vreme să achiziționăm unul,  așa că a trebuit să fim noi și arhitecții și meșterii zidari, fapt ce a complicat semnificativ lucrurile, dar le-a făcut și de poveste.
           În cazul nostru, meșterul principal a fost bunica, care a lucrat sub stricta supraveghere a beneficiarului de drept, care a fost totodată și șef de șantier, nepoțica cea mică.
            Inițial, primul proiect înaintat spre aprobare prevedea o decupare în formă de căsuță a blatului, lucru ce nu a fost pe placul beneficiarului, care a cerut în mod strict ca structura să fie rezistentă și să stea în picioare.
             Ca urmare a unei cerințe atât de ferme, bunica a reanalizat situația, a făcut noi studii geodezice și a debutat construcția făcând o temelie rezistentă din chec și cremă de mascarpone.
               Evident, fiind o construcție de o asemenea amploare au apărut rapid câțiva muncitori necalificați, care și-au oferit serviciile, dar fiindcă au fost prinși furând din materialele de construcție, au fost rapid alungați din bucătărie.
          Pentru construcția etajului s-a folosit blat de tort  și cremă de unt cu nucă, fapt ce a convenit noilor norme impuse de papilele gustative ale proprietarei..
        Tencuiala a fost asigurată din cremă de patiserie, iar zăpada de pe casă din frișcă.
          Ca orice căsuță care se respectă a avut uși, ferestre, și horn de cea mai delicioasă calitate.
           Dacă vă grăbiți tare de tot, vă mai putem servi cu o felie!

P.S.: Căsuța de acum doi ani a avut și ea un succes fenomenal și o puteți vedea aici.

23 de comentarii:

  1. Ce tradiție frumoasă la voi în casă!

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte frumoasa casuta. Mie-mi place proprietareasa! Stie ce vrea si nu face rabat de la normele tehnice si nici de la calitate :) Felicitari bunicii pentru rabdare si executia proiectului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Proprietaresa stie, intr-adevar ce vrea. E foarte convingatoare cand vrea. Noroc ca bunica ii indeplineste toate micile si marile ei dorinte.

      Ștergere
  3. La multi ani, dragilor!
    Frumoasa casuta de turta dulce, far mai fain e noul design al blogului ;)
    Stefi

    RăspundețiȘtergere
  4. La mulţi ani !
    Minunată muncă, superbă căsuţă - felicitări pentru păstrarea tradiţiei !
    Cred că eu aş fi făcut parte din grupul celor ''prinşi la furat''... îmi plac foarte mult dulciurile şi mai gust din ele până le finalizez !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, de furaciosi nu am dus lipsa nici noi.
      La multi ani si tie, prieteno!

      Ștergere
  5. Si eu incerc sa fac de cativa ani o casuta de turta dulce, dar nu am reusit. Anul asta pentru ca am am timp 12 luni sa fac studii de specialitate poate prind curaj pentru o astfel de constructie destul de migaloasa zic eu. Felicitari bunicii si fetitei pentru casuta minunata si gustoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai timp, draga Dana!Intr-un an te faci mester cu acte in regula :)

      Ștergere
  6. Ce am mai ras in timp ce citeam postarea! Casuta a iesit de vis, e foarte reusita si trainica (la rezistat in picioare, nu la mancat :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca ai ras. rasul e la fel de bun ca si turta dulce :)))

      Ștergere
  7. Ce traditie frumoasa! Si ce-mi place ca oamenii mari contribuie la fericirea celor mici, indeplinindu-le dorintele nastrusnice! Nu i-a fost mila proprietarei sa o manince?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa stii ca nu e simplu intotdeauna de mentinut o traditie, dar ne straduim.

      Ștergere
  8. Ce casuta frumoasa!Parca este desprisa din povesti :) asta era si scopul, nu? La multi ani si un An Nou cum va doriti! Imi place ca iti faci timp pentru scris, eu sezonul acesta am fost cam lenesa,ce-i drept,dar,ca si o rezolutie pentru noul an, imi propun sa scriu mai mult:)
    Te imbratisez virtual :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La multi ani si tie, draga mea! Sa ai un an bun in care toate sa iti iasa asa cum iti doresti!

      Ștergere
  9. Da, chiar am vazut la cineva casuta asta montata, dupa cum spui tu -cu instructiuni. Mi-a placut de pe atunci. Dar voi ati facut-o fara niciun fel de instructiuni? Ala da merit!! Felicitari! A iesit foarte frumoasa casuta, si fetele sigur s-au bucurat. :)
    Iti multumesc de vizita, ma inscriu si eu la tine sa ne mai citim. Te pup!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu iti multumesc de vizita.
      Casuta noastra nu a fost cumparata si montata, ca pe la noi nu am gasit de vanzare, ci a fost facuta de noi, de la un capat la celalalt, de fiecare data dupa o alta reteta..

      Ștergere
  10. Exact, esti buna la asta! A fost un tort in toata regula!

    RăspundețiȘtergere

Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.