Grigore Vieru - atât de actual.

 A fost război.
Ecoul lui
Și-acum mai este viu.
Cămăși mai vechi, mai noi
Amară amintire de la fiu.
De-atâtea ori fiind
Pe la izvor spălate
S-a ros de-acum uzorul
Și, alb, bumbacul
S-a rărit în spate
Și nu le-a îmbrăcat de mult
Feciorul.
Cămăși mai vechi, mai noi
A fost război.
Ci maica lui
De ani prea lungi de-a rândul
Tot vine la izvoare:
Ea și gândul.
Și iar luând cămășile în poală,
De cum ajunge sâmbăta,
Le spală.
Căci mâine
Fac băieții horă-n sat,
Și fete multe-s:
Câte-n flori albine.
Și-atunci băiatul ei, cel drag băiat,
Cu ce se-mbracă, bunul,
Dacă vine?

Cămașa ta e la fel
Cu cea a soldatului,
Ah, firule de iarbă!
Cum de nu bocânești pământul cu talpa
Și tu,
Cum de n-ai și tu general
Fiind la fel îmbrăcat
Ca soldatul?
Cum de-ți păstrezi mirosul,
Frumosul tău miros de iarba?
Cum de nu miroși
A bocanc, bunaoară,
A bocanc mărșăluind?
Încotro, soldățeilor verzi,
Subțireilor?
Încotro țineți calea
Neauziți, nesimțiți?
Spre toamnă, poete,
Spre galbenul ei liniștit,
Generale!

Stau înfipte în glob
Săbioarele
Ca în pieptul pernuței
Acele.
Ce mai cârpim azi,
Omule?!
Cămașa verde
A verii,
Cămașa alba
A iernii,
Rupte și una și alta?!
Pamântul zdrențuit
De puhoaie,
Spintecat de cutremure?!
Sufletul rănit?!
Stau înfipte în glob
Săbioarele.
Și-aproape că
Nu mai e loc
Pentru pana poetului.