marți, 4 septembrie 2012

Cărțile acestei veri...



Dat fiindcă am o facultate de Litere la activ, zic eu că am citit câteva cărți la vremea mea. Da, am citit, cu timpul pus la timpul trecut.  De ceva vreme însă, citesc mai mult cărți de povești, de fiecare dată aproximativ aceleași cărți cu aceleași povești…  Așa că nu e de mirare că am ajuns să-mi fie dor să citesc o carte bună. Mai ales mi-e dor de perioada aceea senină din tinerețe în care toată vara nu făceam nimic altceva decât mă ascundeam la umbra copacilor și citeam.
Vara asta, cu toate că am fost ocupați cu schimbările făcute în casă, am reușit să citesc chiar mai mult decât în verile precedente. Ceea ce este, evident, un progres. Printre var, mobila, plecatul în vacanță, înțărcat și scăpatul de scutece,  am reușit să strecor câteva cărți, spre bucuria mea sufletească.  De altfel, inconștient le-am strecurat, cu toate că se aglomerau mai multe lucruri de făcut, creierul meu își cerea și el momentul lui de liniște.
Prin urmare, pe lângă nelipsitele povești de seară, dimineață și amiază (să nu credeți că am scăpat cumva de ele) am citit cartea Ioanei Em. Petrescu, Molestarea fluturilor interzisă. Avusesem în facultate un fragment de citit din ea și doar atât s-a legat atunci de mine, acel fragment. La vremea respectivă aveam atâtea cărți de citit că nu am avut curiozitatea să mă abat de la recomandarea primită, plus că în tinerețe credeam că toată viața am timp berechet să citesc tot ce mi-o pofti inima.
Molestarea fluturilor interzisă este o carte de corespondență și dacă aveți înclinare spre acest gen literar merită citită. E scrisă cu mult umor , de fapt scrisorile ce o alcătuiesc sunt scrise admirabil și urmăresc să dezvăluie părinților și prietenilor rămași în România comunistă, experiența trăită în California de cei doi profesori clujeni (ea fiind plecată alături de soțul ei, Liviu Petrescu) de mare excepție intelectuală.
Am recitit, pentru a mai multa oară, Părinții și educarea copiilor, de Sf. Ioan Gură de Aur, de fiecare dată găsind sensuri noi și descoperind lucruri la care nu mă gândisem la prima lectură.
O altă carte recitită a fost și Copilăria de Maxim Gorki. O citisem când eram un copil și o uitasem, dar recitind-o mi-am dat seama de ce am uitat-o. E o carte atât de tristă și cuprinde amintiri atât de dureroase, atât de opusă de seninul Amintirilor lui Creangă (recitite și ele de dragul fetiței mai mari), incât nu poți să-ți doresc decât ca niciun copil să nu mai treacă prin așa ceva.
Dacă de Copilăria lui Gorki am simțit nevoia să scap și să uit repede de ea, ca de propriile amintiri dureroase, nu același lucru îl pot spune de Viața pe un peron de Octavia Paler, pe care am citit-o pe nerăsuflate, nu am lăsat cartea din mână până nu am terminat-o. Din nefericire, se citește foarte repede, în doar câteva ore și rămâi în minte cu un gust de mai vreau ... La fel am pățit și cu o altă carte pe care nu am putut-o lăsa din mână, Arta conversației a Ilenei Vulpescu.
Însă cartea care mi-a plăcut cel mai mult vara asta a fost a Virginiei Satir, Arta de a făuri oameni, pe care am descoperit-o datorită unchiului meu, o carte mult prea utilă pentru a fi citită doar o singură dată și înțeleasă așa cum trebuie. Premisa de la care autoarea pleacă este aceea că dacă părinții ar ști cum sa creeze o viață de familie sănătoasă (explicația pentru ce înseamnă sănătoasă este destul de complexă), lumea ar fi cu totul alta, într-un sens mai bun. Cartea Virginiei Satir conține 26 de teme în jurul cărora se dezvoltă majoritatea problemelor în cadrul unei familii. Sunt date și câteva sugestii de jocuri prin care se pot explora aceste teme, astfel încât părintele să poată capta și atenția copiilor.  Iar ca să înțelegi și, mai ales, să aplici tot ceea ce dezvăluie cartea, ai nevoie, în primul rând, de a doua lectură...
Acum citesc seară de seară, spre deliciul fetiței mai mari, Legendele Olimpului de Alexandru Mitru; iar din colecția Ghidul Părinților mă delectez cu Un elev de nota 10, înțelegeți voi de ce...
Voi ce ați apucat să citiți?

sâmbătă, 1 septembrie 2012

Iată ce pot face două mâini dibace

          Nu știu dacă v-am povestit vreodată, dar pentru că tot a început septembrie, luna de naștere a soțului meu, am să vă mărturisesc că pe mine m-a pocnit în moalele capului ideea că pe el îl vreau de soț și pe nimeni altcineva, taman când îmi cosea o pereche de papuci de casă. Erau atât de ponosiți și de rupți că oricine i-ar fi văzut i-ar fi aruncat cât colo. Dar nu și el. Lui orice îi trece prin mână iese transfigurat. Inutil să vă mai spun că e priceput la toate.
          Acum, că tot a început anotimpul rețetelor de umplu cămara și casa, vă spun și eu una, puțin diferită, care ne-a inspirat pe noi.
          Se dă: o simplă grămadă de lemne.

         Se adaugă:
         - visul unei mame,
         - priceperea, îndemânarea și iscusința unui tată,
         - multă imaginație,
         - la fel de multă muncă
       Iar rezultatul nu s-a lăsat așteptat...
          Ce mama a visat, tata a realizat.
          Cât despre fetița destinatară? Ea e în al nouălea cer... Mai ales că a găsit la întoarcerea din vacanță nu doar biroul, ci și camera și-a aflat-o zugrăvită în roz.
          Dar nu doar fetița a fost beneficiara unei surprize frumoase, ci și doamna casei, că tot am mai îmbătrânit puțin zilele astea. Prin urmare vă arăt și cadoul meu:
        Cam cu asta ne-am umplut timpul în ultima vreme. Chiar dacă am lipsit de aici și nu am dat prea multe semne de viață pe blog, nu am fost de tot leneși...
         Vă doresc să aveți o toamnă bogată, rodnică și-mbelșugată!
         

miercuri, 29 august 2012

un gând

Fericirea e să ştii să îţi doreşti ceea ce ai deja.
           (Sfântul Augustin)

vineri, 17 august 2012

Mașa

 Ultima descoperie în materie de desene animate este Mașa. Mașa și Mișa. Nu ne mai săturăm de ei.
Tot căutând desene cât mai drăguțe, altele decât cele Disney, pe care le-am cam epuizat, am primit-o pe Mașa ca și recomandare specială de la niște prieteni foarte dragi.
Noi ne-am atașat de ea foarte mult dintr-un motiv strict subiectiv. Dacă veți întreba o anumită fetiță a noastră de doar doi anișori cine e Mașa, veți primi răspunsul Mașa e Georgi...
Iar dacă ați vedea-o, nu ați avea nici un dubiu, credeți-mă pe cuvânt.
Deocamdată vă las să vă delectați cu fetița din desene.



 Nu-i așa că e o dulceață de fată?

joi, 9 august 2012

Filme de văzut...

 Unul din filmele verii 2012 care merită văzut este  Battleship. Eu l-am văzut și mi-a plăcut.
Povestea filmului prezintă o aventură spectaculoasă care se întinde peste ape, în cer şi peste pământ, în lupta pentru supravieţuire a planetei noastre împotriva unei forţe superioare venită de pe o planetă similară Pământului.
Dacă doriți să vedeți un film bun, dacă v-a plăcut Independence Day sau sunteți fani Transformers, dacă vă place Rihanna, atunci aveți suficiente motive să vă uitați la film.
Filmul este o combinație de  acțiune, comedie , SF, suspans, romantism.

Nu este unul din filmele care să te provoace la întrebări existențialiste, dar este destul de bun și relaxant, un film usor, numai bun de văzut în weekend. 
Dacă însă doriți să vedeți un film care să nu vă lase indiferenți, care să vă facă să meditați la destin, la liberul arbitru, la libertatea umană, atunci vă recomand Gardienii destinului, un film interesant cu Matt Damon.

Vă las pe voi să le vedeți și să vă împărtășiți părerile.
Vizionare plăcută!

marți, 7 august 2012

Teodora

          Teodora.
          Paula-Teodora.
          De ziua ei de nume.
          De câte ori mă uit la ea văd cum copiii se schimbă rapid de la o etapă la alta, cum se metamorfozează sub ochii noștri și se transformă încontinuu, cum și noi evoluăm mereu și ne schimbam fără încetare, cum lumea din jurul nostru nu stă niciodată pe loc.
          La mulți ani, iubita mamei cu ochii de culoarea cicorii înflorite!

duminică, 5 august 2012

Săptămâna Internaţională a alăptării

Anul acesta putem spune că această săptămână nu a trecut nemarcată. Am sărbătorit Săptămâna Alăptării cu o întărcare. Ironic, nu-i aşa?
De fapt, dacă mă gândesc mai bine, nu e ironic, ci doar natural. Săptămâna a debutat cu răsfăţ la sânul mamei şi a sfârşit aşa ca în viaţă, cu înţărcarea.
Am trăit alături de fetiţa mea cea mică o frumoasă poveste de dragoste şi alint care a durat 2 ani şi aproape 4 luni. O poveste demnă de a fi povestită.
Oricum, când am aflat că e Săptămâna Alăptării demarasem procedurile de înţărcare şi era prea tărziu să-mi pară rău, nu ne mai întoarcem din drum.
Astăzi suntem deja în a treia zi şi totul decurge foarte bine.
Seara nu a acceptat să doarmă cu altcineva, mă vrea tot pe mine, deşi eu mă gândisem că i-ar fi fost mai bine să nu fie în permanenţă lângă sursa duioşiei ei. Dar socoteala mea nu s-a potrivit cu planul ei. Ea adoarme foarte bine şi repede cu mâinile pe sânuleţ fără a a tânji sau ofta,cum mă gândeam eu, doar priveşte cu mult drag, ceea ce e firesc după o relaţie aşa trainică ca a noastră.
Partea cu a devărat bună a fost că nu a trebuit să iau pastile pentru întreruperea lactaţiei ca prima dată când am suferit foarte mult şi înţărcarea a fost mult mai dificilă pentru mine decât pentru ea.
Deja avem fetiţă mare şi ne pregătim pentru alte etape ale vieţii.
Pentru noi alăptarea a devenit istorie.

sâmbătă, 4 august 2012

Salina Cacica


vineri, 3 august 2012

O leapsa mai complicata


1. Posteaza imaginea Liebster Blog Award.



2. Spune 11 lucruri despre tine.
:D Nu prea stiu ce as mai putea spune si pe care deja sa nu il stie cei ce-mi citesc blogul de aproape 4 ani 1).  Sunt nascuta in august, prin urmare imediat e ziua mea. :D
2). Sunt optimista, mai mult chiar decat prevede legea, asta dupa ce ani buni am fost super pesimista, chiar personificarea pesimismului as indrazni sa spun .
3). Nu ma dau in vant dupa persoanele cu viziuni extremiste sau apocaliptice, nu cred ca viitorul va fi chiar atat de negru precum cred unii si altii. De cand am copii nu imi permit sa cred asta.
4) .Nu sunt extrem de transanta, nu cred ca totul in viata se imparte in alb si negru; stiu ca viata are o multitudine de culori, tocmai de aceea dupa fiecare furtuna apare curcubeul.
5). Imi place sa am multi prieteni si sa cultiv prieteniile. Oricat as fi de prinsa cu trebuirile cotidiene, ma straduiesc sa vorbesc cu fiecare dintre ei macara o data pe luna, la telefon, pe net sau oricum, daca nu se poate neaparat faţă catre faţă.
6). Sunt ferm convinsa ca un om trebuie sa lase ceva in urma sa, să nu faca umbra pamantului degeaba, cum se spune.
7). Eu si moda suntem doua linii paralele care s-au intalnit in viata. La fel as putea sa spun si despre alte lucruri, cum ar fi sportul de exemplu.
8).Nu beau, nici macar cafea, nu fumeaz, in general nu am vicii costisitoare.
9).Cunosc foarte multe plante medicinale, pe care le culeg in fiecare vara.
10).Nu am obiecte la care sa tin, fara de care sa spun ca nu pot trai, in schimb am oameni...
11). Astazi, cand mezina mea are 2 ani, 3 luni, 3 saptamani si 4 zile, am demarat procedurile de intarcare. Doamne ajuta!
3. Raspunde la intrebarile adresate de cel care te-a nominalizat si formuleaza un nou set de 11 intrebari pentru cei pe care ii nominalizezi.
Dat  fiindca am fost nominalizata de doua ori am adunat 22 de intrebari, iar la unele dintre ele am raspuns acum cand am vorbit despre mine. De formulat intrebari nu voi formula, eu am carat aseara nici nu mai stiu cate galeti cu piatra si ma dor mainile de nu mai pot, asa ca din punctul meu de vedere puteti linistiti doar sa spuneti ce lucruri vreti despre voi, dar aveti deplina libertate sa formulati intrebari, daca va face placere.
4. Nominalizeaza 11 persoane(+link) care sa realizeze acest tag.
Nominalizatii mei sunt :
CarolinaCatrinel, Corina, AureliaAnastasia, Cosmina, Diana, Vanesa , Liliana, G  si  Nicol.

5.Mergi pe pagina lor si anunta-i.
 Asa voi face.
6. Nu da tag-ul inapoi.
N-am dat.
Va doresc un weekend frumos si spor la leapsa!

miercuri, 1 august 2012

Echinacea - ajutor

Oameni buni, dragi, deștepți și foarte informați, am nevoie să mă ajutați cu niște informații.
Când, cum și ce se recoltează de la echinacea?
Eu am căutat pe net informații, nu am găsit decât despre tot felul de ceaiuri, dar în toate rețetele  se vorbea despre plantă în starea în care se găsește la plafar sau în farmacii, iar noi, evident, o avem în grădină. Am găsit și câteva rețete de tincturi în care se folosește rădăcina, dar până la rădăcină mă interesează dacă nu se recoltează florile sau frunzele ca la alte plante medicinale.
Știu că e foarte bună pentru creșterea imunității, de aceea vă întreb poate știți ce anume se culege de la ea și cum, că e păcat de frumusețe de tufă să se treacă așa, doar pentru că stăpâna e începătoare în ale echinaceei.
Așa că dacă sunteți mai pricepute vă aștept cu mare drag părerile.
Și, pentru că tot a început ultima lună din această vară, vă doresc un august de poveste!

vineri, 27 iulie 2012

Şoimii


Un împărat a primit doi soimi. Unul a fost antrenat, despre celălalt i s-a spus că refuză să se dezlipească de creanga pe care stătea. Unul dintre slujitori trebuia să se catere în fiecare zi în copac să-i ducă de mâncare.
După ce a încercat în fel si chip să facă soimul să zboare de pe creangă, imparatul şi-a rugat supusii să-l ajute. Un bătrân intelept s-a oferit să facă el asta si, a doua zi când s-a trezit, imparatul a vazut soimul zburând de colo-colo.
- Cum ai făcut? şi-a intrebat supusul
- A fost foarte simplu. Nu a trebuit decât să îi tai craca de sub picioare.

Morala: uneori ni se taie creanga de sub picioare ca să ne aducem aminte că putem zbura.

 

miercuri, 25 iulie 2012

Gândul zilei

"Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi... Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să le vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula."  Deuteronom 6.6-7

luni, 23 iulie 2012

Vorbe celebre

Ştiu că sunt prost. Dar când mă uit în jur, prind curaj. Ion Creanga
 Doar două lucruri sunt infinite: universul şi prostia umană; Dar eu nu sunt sigur in privinta Universului. Albert Einstein
Daca n-ar fi proştii, deşteptii ar muri de foame.  Camil Petrescu
 Nimeni nu e mai tâmpit decât un om învăţat, dacă îl determini să lase baltă ceea ce a învăţat. Will Rogers
 Prostia este infinit mai fascinantă decât inteligenţa, inteligenţa are limitele ei, prostia nu. Umberto Eco
 Prostia are oroare de anonimat. Vasile Ghica
 Un prost nu spune lucruri inteligente dar un om inteligent spune multe prostii. Garabet Ibraileanu
Un prost găseşte totdeauna unul mai prost, care să-l admire. Nicolas Boileau
Adună toţi proştii de partea ta şi poţi fi ales în orice poziţie. Frank Dane
Nu este nici o ruşine să te naşti prost, ruşine e să mori prost. Marin Sorescu

joi, 19 iulie 2012

Dulceață de pepene galben

          De când mă știu am fost topită după pepenele galben. Îmi place în mod special acela nisipos, înecăcios, care crapă când e foarte copt, numai că în ultima vreme abundă pe piață soiul acesta apos așa. E drept că e mai cerut, mai căutat, nu știu de ce, poate probabil tocmai fiindcă e neînecăcios și, ceea ce sigur constituie principalul motiv al comercianților, nici nu se desface așa ușor. Dar nici aroma și parfumul primului soi nu îl are.
          Mie îmi place să-l consum în diverse forme, nu mă mai satur de el, preferata mea de sezon fiind înghețata de pepene galben.
           Dacă doriți însă să vă bucurați de savoarea lui și în alt anotimp, atunci o dulceață e numai bună, mai ales că nici nu e foarte complicat de făcut.
          Pentru dulceață aveți nevoie de: 1 pepene galben, 1 kg de zahăr, 3 pahare apă, 2 plicuri de zahăr vanilat.
          Prepari un sirop din zahăr, zahăr vanilat și apă.  Cureți pepenele de coajă, îi îndepărtezi semințele și îl tai în cuburi aproximativ egale. Când siropul începe să fiarbă, adaugi cuburile de pepene.  Lași dulceața să fiarbă la foc mic mai bine de o oră, până se leagă. Se pune fierbinte în borcane.
         Eu obișnuiesc să fac borcanelor un culcuș din prosoape și pături, în funcție de cât de multe borcane am. Le așez fierbinți în prosoape, le învelesc bine, le acopăr să le fie cât mai cald și le las așa de seara până dimineața sau până se răcesc complet și le duc în cămară sau, mai nou, în beci. Procedez la fel cu dulceața, gemul, compotul, zacusca și întotdeauna au rezistat pe timpul iernii foarte bine.
          Spor la umplut cămara!

Mama




Intr-o zi, asteptand sa vina liftul la parterul unui hotel am vazut, intr-un tarziu, cum, in pragul usilor automate care se deschideau, a aparut faptura blanda a unui copilas de o mare frumusete. In spate, discreta ca o umbra, mama lui.
Dar, vai, la prima miscare pe care a facut-o, mi-am dat seama ca pustiul suferea de un handicap. Se misca greu, cu o incordare a intregului sau trupusor ce facea ca aerul sa se crispeze. Isi indrepta ochii rugatori spre mama sa si apoi, simtind sprijinul, indrazni sa paseasca. Dar pasul acela era cat o Golgota, nu pentrul sufletul lui, inca nestiutor, cat pentru biata sa mama.
Si astfel, de acolo, din lift am vazut cum a coborat dragostea absoluta a mamei pentru copilul ei. Zeci de brate invizibile se intindeau in jurul lui ca aerul sa nu-l sfarame, sau ca privirea curioasa a celor din jur sa nu-i raneasca sufletul mai mult decat o facuse viata. Il apara parca, mangaindu-l incontinuu.
Si, nu stiu de ce, in clipa aceea am  avut revelatia ca asa trebuia iubit si acest popor roman de o frumusete rara, dar handicapat de o istorie mizerabila.
M-am gandit instantaneu ca numai dragostea materna, cu dimensiunea ei absoluta ce putea iubi neclintit in fata istoriei potrivnice, ne mai poate ridica din tragedia prezenta.
Dragostea de  mama are ceva din dragostea lui Dumnezeu catre om, este acea “dragoste care  nu cade niciodata”.
Oare, astfel de mame nu sunt in fond niste martiri anonimi, ce zilnic isi ascund jertfa in tresaririle tacute ale fiintei?
Si, de ce oare, m-a dus gandul ca la o prabusire dureroasa in gol, la poporul roman ?
Pesemne ca am fost rapit de amintirea acelui biet preot de tara care, in timp ce neamul romanesc gemea sub piroanele criminale ale comunismului ce-ncerca sa-i  zdrobeasca atata trupul cat si fiinta, indraznea sa spuna :”Ideologiile nu sunt bune pentru ca nu au mama”.
Am citit candva o mica povestioara. Se spune ca, intr-o companie comerciala, un om tanar si cumsecade a murit. Mare a fost durerea colegilor sai, cand au vazut ce s-a intamplat, dar mai mare a fost surprinderea cand au aflat, nu se stie cum, ca sufletul bietului om, ajunsese in iad.
Iar povestea spune mai departe cum, revoltati, acestia s-au dus pana la portile Iadului ca sa-l scoata de acolo. Dar, cu toate rugamintile si eforturile, nu au reusit.
Apoi a venit directorul companiei, care s-a dus la randul sau sa-i roage pe cei care ii rapisera sufletul bietului om, sa-l elibereze. Dar totul a fost zadarnic.
Disperati, in cele din urma, oamenii au apelat la episcopul locului, sa-ncerce sa faca ceva. Dar si in fata acestuia, portile Infernului au ramas inchise. Si astfel, peste toata aceasta nedreptate, zilele treceau fara speranta, adancind durerea celor care il iubeau.
Pana cand, intr-o dimineata, in fata portii Iadului, cu pasi marunti, garbovita  parca de o durere care-i tinea inima ca intr-un   cleste, aparu o batranica.
-“Tu, cine mai esti?”rasuna vocea, o voce inspaimantatoare  coborata ca un trasnet din neantul Infernului.
Necutremurata de nimic, decat de propria-i durere, batrana raspunse:
_”Sunt mama lui. Lasati-ma sa intru! “
Si abia atunci, ca prin minune, portile Iadului s-au deschis, s-au deschis pentru intaia oara iar mama a intrat acolo ca sa-si salveze fiul.
Niciun copil din lume nu a crescut vreodata atat de mult fata de mama lui, incat sa poata sa nu-i spuna mama. Ce sfanta ierarhie!
De cand am fost mic si pana-n ultima ei clipa, mama imi dadea un sfat:
-“Dragul mamei, nu-ti arata inima oricui!”
Si nu stiu de ce, atunci cand imi spunea adevarul acesta, frumosii ei ochi albastri, erau strafulgerati pentru o clipa de o indefinita tristete. Parca ar fi vrut sa ma apere pentru tot restul vietii, si realiza ca nu putea.
Dureroasa fatalitate, ce o facea  sa-si traiasca viata din inabusite strangeri de inima, infinite griji ce-i marcau necrutator fiinta.
O asiguram instinctiv ca totul o sa fie bine. Ca apoi, pe ascuns, sa ma arunc in valurile vietii. Iar viata, imi cerea sa nu imi ascund inima si abia atunci, destinul indiferent o lovea cu tarie, zdrobind-o.
Prabusit, dezamagit cumplit de tradarile vietii, ma-ntorceam in mica ei garsoniera.
Mama se facea ca nu-mi vede rana adanca ce ma-ngenunchease. Imi facea de mancare, apoi imi intindea masa avand grija sa am in farfurie bucatile cele mai bune.
-“Lasa, dragul mamei, ca trece si asta!”
Inima mea se refacea incet-incet, oblojita de invizibile si tandre mangaieri.
N-aveam de unde sa stiu ca, vindecat, plecand apoi, inima ei ramanea cuprinsa de un suvoi de tristete, coplesita de singuratati.
Se spune ca in “realitatea de Rai” oamenii aveau trupul acoperit de haina de har a inimii. Si atunci, oamenii isi vorbeau de la inima la inima. Ce minune facuse Dumnezeu, cand spusese ca “totul o sa fie la vedere!”
Dar, ce cumplit ca acest “totul”a fost distrus, mai apoi, prin pacat. Si atunci, de rusine, se spune ca inima s-a ascuns in trup.
“Trei inimi ai in tine, muritorule!” spun sfintii, “Cea a lui Dumnezeu, cea a sufletului tau si cea de carne si sange prin care curge viata . Si toate trei bat dimpreuna. Dar atunci cand in tine, inima Domnului nu mai bate, sa stii ca esti in  moarte sufleteasca.
Dar eu, simt ca langa inima lui Dumnezeu, mai este o inima …cea  a mamei.
Iar cand aceasta nu mai bate…esti singur!
Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.