De când mă știu am fost topită după pepenele galben. Îmi place în mod special acela nisipos, înecăcios, care crapă când e foarte copt, numai că în ultima vreme abundă pe piață soiul acesta apos așa. E drept că e mai cerut, mai căutat, nu știu de ce, poate probabil tocmai fiindcă e neînecăcios și, ceea ce sigur constituie principalul motiv al comercianților, nici nu se desface așa ușor. Dar nici aroma și parfumul primului soi nu îl are.
Mie îmi place să-l consum în diverse forme, nu mă mai satur de el, preferata mea de sezon fiind înghețata de pepene galben.
Dacă doriți însă să vă bucurați de savoarea lui și în alt anotimp, atunci o dulceață e numai bună, mai ales că nici nu e foarte complicat de făcut.
Pentru dulceață aveți nevoie de: 1 pepene galben, 1 kg de zahăr, 3 pahare apă, 2 plicuri de zahăr vanilat.
Prepari un sirop din zahăr, zahăr vanilat și apă. Cureți pepenele de coajă, îi îndepărtezi semințele și îl tai în cuburi aproximativ egale. Când siropul începe să fiarbă, adaugi cuburile de pepene. Lași dulceața să fiarbă la foc mic mai bine de o oră, până se leagă. Se pune fierbinte în borcane.
Eu obișnuiesc să fac borcanelor un culcuș din prosoape și pături, în funcție de cât de multe borcane am. Le așez fierbinți în prosoape, le învelesc bine, le acopăr să le fie cât mai cald și le las așa de seara până dimineața sau până se răcesc complet și le duc în cămară sau, mai nou, în beci. Procedez la fel cu dulceața, gemul, compotul, zacusca și întotdeauna au rezistat pe timpul iernii foarte bine.
Spor la umplut cămara!
Wow ce pofta mi-ai facut de pepene galben, acum ma duc sa imi iau din frigider!
RăspundețiȘtergereŞi mie îmi place foarte mult pepenele galben. Aici îi spunem căune.
RăspundețiȘtergereDulceaţa are aceeaşi aromă superbă?
Am făcut şi eu de pepene galben în combinaţie cu cireşe galbene, jumătate de păstaie de vanilie şi nişte zahăr brun. Cantitate mică: un borcan şi un bol. A ieşit bună, n-a mai prins iarna.
RăspundețiȘtergereOauuuuuu!
RăspundețiȘtergereNu stiam ca iti palce pepenele galben. Si mie....... Vreau si eu o lingurita dina ceasta dulceata ca sincer mi-ai facut pofta :)
Ce super ca ai beci....... avantajul celui care sta la casa. Felicitari! Pupici
G, ce bine ca ai frigiderul aprovizionat cu de toate!
RăspundețiȘtergereCatrinel, da, isi pastreaza aroma, sa stii.
Adelina, observ ca si tu faci multe bunatati. te cred ca nu a rezistat; foarte interesanta combinatia ta.
Carol, las ca pe cand veniti va rasfata mamele voastre cu tot soiul de bunatati!
bun bun bun...minunate zile de vara ...dar petrecute in curte , la umbra :). mie mi ar place o alta combinatie: pepene galben, piersici, capsune si un pic de tarie, blenduite si servite cu ghiata si menta...nu suna interesant?
RăspundețiȘtergereAm facut de pepene rosu, dar de pepene galben nu am facut pana acum.Il voi incerca cu siguranta
RăspundețiȘtergereCe parfumata si buna este dulceata.Imi place.Pup!
RăspundețiȘtergereVavaly, suna bine, intr-adevar!
RăspundețiȘtergereDaniela, anu asta nu am facut inca de pepene rosu, dar stiu ca e buna!
DiaMar, pupici si de la noi!
Sti cumva denumirea soiului acelui pepene galben inecacios? Il caut de multa vreme si nu se mai gaseste de cumparat pe nicaieri.
RăspundețiȘtergereNu stiu, dar se gasete suta la suta in Botosani:) Glumesc, se gaseste de obicei in gradini, ca se rupe repede si rar se comercializeaza.
RăspundețiȘtergereDin pacate in Ardeal nu creste prin gradini :(
RăspundețiȘtergere