”ești proastă ca mă-ta!”

”După cum un vas nou păstrează multă vreme gustul primului lichid, pe care l-am vărsat; și lâna când este vopsită o dată nu mai capată albeață, tot așa și impresiile urâte din prima copilărie lasă urme adânci”. (Quintilian)
Acum două seri am fost cu Georgia în părculețul din apropierea casei noastre.  La un moment dat a venit și o fetiță de vreo 6-7 ani cu bunica ei și s-au jucat frumos. Apoi a venit și tatăl fetiței împreună cu o surioară cam cu un an mai mică decât fetița respectivă. În timp ce tatăl legăna surioara, fetița cealaltă a alergat pe tobogan și s-a rănit. Îi căzuse piciorul între două trepte și a început să plângă și să o cheme pe bunică. Bunica l-a trimis la ea pe tată. Acesta s-a dus spre fată și numai ce l-am auzit tunând de a tresărit tot parcul: ”Ești proastă ca mă-ta!”.
Recunosc că abia m-am putut abține să nu-i spun: ba poate e ca tine. Mă mâncau buzele și abia am reușit să tac. M-am gândit că, la cât era nenea acela de încrâncenat, era foarte posibil să o încasez, iar în al doilea rând i-aș fi indus fetiței ideea că nu e proastă ca mama, ci ca tata, deci nu aș fi făcut nimic bun, mai ales că ea din entuziasm și din neatenție se accidentase, iar nu din prostie.
Eu am încercat un timid: a fost doar un accident, dar am primit o privire tăioasă, genul acela de vezi-ți de treaba dumitale, în timp ce tatăl continua să certe fetița.
Bunica, în schimb, nu a schițat niciun gest. O fi fost probabil bunica paternă, altfel nu-mi explic lipsa de reacție.
M-am tot gândit ce poate să înțeleagă copilul respectiv din reacția și replica tatălui ei.
1. că e proastă.
2. că și mama ei e proastă, nu știu precis de ce, dar dacă tata așa a constatat și așa declară, atunci așa trebuie să fie.
3. că ea seamănă cu mama ei.
4. că ea se deosebește de tată, care nu e prost.
Nu știu precis de ce, dar tind să cred că nu a fost doar o replică izolată și că nu va fi nici ultima dată când ea va auzi atât afirmația în sine, cât și comparația de rigoare.
Mi-am amintit de o replică a părintelui Arsenie Boca care spunea că educația copiilor începe cu douăzeci de ani înainte de nașterea lor.  Cât adevăr! Creatura va fi făcută după chipul și asemănarea creatorului. Un leu își va învăța totdeauna puiul să ragă și să vâneze, iar căprioara îl va învăța să fugă și să se ascundă. Cum suntem noi înșine tot așa vom încerca să ne modelăm și copiii.
Există întotdeauna un timp pentru semănat și un timp pentru cules. Numai că uneori semănăm instinctual, fără a mai verifica dacă ceea ce ne alunecă printre degete e sămânță bună sau neghină.