în care se vorbește despre somnic, alint și cărți bune

Povestea somnicului Paulei este una cu multe peripeții. În primele două luni nu a dormit deloc în pătuț. Dacă o puneam chir și când era adormită buștean în pătuț, se trezea automat și era bai mare. Ea nu a dormit deloc în pătuț, eu nu am dormit deloc nicăieri. Abia dacă reușeam să ațipesc o oră două pe noapte. Pentru că ea nu dormea decât dacă mama se plimba cu ea prin casă, nu, așa, oricum. Acum, când povestesc, nu mă crede nimeni, zice că e o poveste de groază. Dar a fost povestea noastră.
După două luni a dormit cumințică în pătuț, dar nu foarte mult, până pe la vreo șase, când s-a lămurit că dacă insistă un pic mai mult, mami și tati o iau cu ei în patul mare. Așa că și-a făcut datoria și a insistat, iar la la oboseala și nesomnul ei, mama a cedat prima.
Așa se face că până pe la vreo doi anișori nici nu am avut nevoie de pătuț. O vreme l-am împrumutat unei fetițe care chiar l-a utilizat, că la noi în casă avea doar rol decorativ.
Când l-am repatriat ne-am hotărât însă să îl împodobim frumos și să îl aducem pe post de ispită și momeală. Și a funcționat strategia noastră. De cum l-a văzut micuța a vrut să doarmă în el și doarme și acum când se apropie de respectabila vârstă de 5 anișori.
De adormit adoarme aproape întotdeauna în pătuț, unde o duce tati într-un ritual frumos inventat de ei, cu „avionul” pentru care ștrengărița plătește „biletul”, dar când vrea să se alinte o roagă pe mama să doarmă cu ea. Mama o lasă să se răsfețe și să adoarmă lângă ea, apoi tata o mută finuț în pătuțul ei.
Tata nu este întotdeauna de acord cu faptul că mami o lasă să adormă lângă ea. El reușește să o convingă întotdeauna să doarmă fără mofturi la ea în pătuț. E drept că uneori îi înceracă și lui răbdarea. Ba vrea apă, ba vrea la oliță, ba să își adune o întreagă gașcă de plușuri pe lângă ea. Dar după ce își face tot ritualul, după ce își spune rugăciunea și pupă pe toată lumea, trece ușor în lumea minunată a viselor.
Mami însă nu este atât de fermă pe poziții. Când se uită în ochișorii triști și rugători ai puștoaicei, cedează întotdeauna. Ea se gândește că doar acum e mititică și are nevoie de ea, că după o vreme nu o să mai vrea să doarmă cu părinții, că acum are nevoie de mami și că nu are rost să o facă să adormă agitat cu gândul la tot felul de amenințări când ar putea să adoarmă atât de frumos lângă ea. Și cum de obicei fetița doarme în pătuț și doar câteodată cere alintul matern, mama se topește subit, de la prima încercare, fără să fie necesară măcar o minimă repetare din partea codițatei.
Alaltăseară tata a dus fetița în pătuț, dar s-a ciocnit de replica „Vreau să dorm cu mami în seara asta”. Tati nu s-a lăsat impresionat de ochișorii ei și și-a început argumentația. Că e fetiță mare, că doarme cu mami doar când este el plecat peste noapte la serviciu, că îi strică camera dacă ea nu mai vrea să doarmă singurică în ea.
Fetița l-a ascultat cuminte, dar nu s-a lăsat fără să aducă contraargumentul, care și-a făcut efectul imediat și , desigur, scontat. „Tati, după ce o să se nască bebelușul eu să fiu fetiță mare și nu o mai vreau să dorm cu mami”. Așa că tati a căzut și el în plasă. Toată noaptea am dormit îmbrățișați ca o adevărată familie iubitoare, cum ne definim, un somn dulce și neîntrerupt în așteptarea vremurilor cu somn mai puțin neîntrerupt care vor veni peste o vreme.
Aseară înainte de culcare, tati ne-a citit o poveste, din Poveștile domnișoarei Firicel, pe care le-am achiziționat de curând.

Paula este topită după poveștile acestea. Nu sunt multe în carte, dar sunt admirabil scrise, pentru înțelegerea ei, iar personajul central, Domnișoara Firicel, este o fetiță cam de aceeași vârstă cu ea. Așa că i-a fost ușor să se identifice cu eroina.
Iar cartea are și un Cd audio, unde autoarea își citește poveștile, de fapt le interpretează, cu o voce deosebită. Am văzut că pe saitul editurii ea costă 16 lei, noi am luat-o de la o librărie din oraș cu 17.99, dar tot mi s-a părut rezonabil pentru o carte cu cd.
Tot la capitolul cărți am început să îi citesc Paulei o carte foarte deosebită. După 20 de ani m-am apucat să o recitesc pentru ea, dar și pentru sufletul meu, nu, nu Dumas, ci Selma Lagerlof, Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia.