sâmbătă, 22 iunie 2013

Premiul I cu coronita

Când eram în clasele mici nu am luat niciodată coroniţă. Am fost mereu a doua. Locuind într-un sat mic, premiul nu se dădea exclusiv pentru competenţele elevului, ci mai interveneau întotdeauna alte interese de ordin administrativ-economic, primau relaţiile de încuscrire şi cumetrie. Mi-aduc aminte şi acum, când am fost făcută şefă de pioneri, când mi-a înmânat şnurul acela ce se purta peste uniformă, doamna învăţătoare mi-a spus să ţin secretul  o vreme, până se liniştesc apele. Cum coroniţa nu se putea primi în secret, prin urmare nu am primit-o.  Dar asta nu înseamnă că nu mă bucuram de ea şi că nu îmi plăcea să o fac.
Una din cele mai frumoase amintiri legate de 15 iunie e întotdeauna legată de imaginea în care, dis de dimineaţă, porneam la jumulit grădinile vecinilor, în căutare de flori. Bunica mea avea gladiole si ochiul boului, flori ce nu erau încă înflorite, aşa că mergeam mereu să ne milogim pe la cine puteam şi noi. Iar coroniţa era întotdeauna superbă.
Marţi, la prima serbare, am aflat că va trebui să facem şi noi coroniţa pentru premiantă. Asta da treabă. Nu mai făcusem una de când eram copilă ca şi ea. Iar emoţiile au fost cam tot pe acolo.
Cum tati lucra, coroniţa a picat în grija mea, deşi nici tati nu s-a putut abţine şi a adus şi el o coroniţă din crini.
Acesta e coroniţa făcută de mine
Iar aceasta de soţul talentat
La scoală, printre alţi copii




Până la urmă am dat a doua coroniţă doamnei invăţătoare, că şi ea a fost în clasa I şi o merita pe deplin.

Nu putea lipsi nici mezina, şi ea e premianta familiei, chiar dacă la grupa mică.
Cam asta a fost povestea coroniţei noastre. Abia aştept să vă povestesc şi despre următoarele.

21 de comentarii:

  1. Felicitările mele! Amândouă coronițele sunt minunate! Iar școlărița... Superbă!
    Vacanță frumoasă! Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumoase fete ai Loredana iar coronitele sin minunate. Sa va traiasca copilasii si sa va bucurati mereu de ele!

    RăspundețiȘtergere
  3. Doamne, ce vremuri am trait! Cu ocazia asta mi-am amintit si eu ca n-am primit coronita pentru ca trebuia sa o primeasca o colega ai carei parinti erau medici. Si cand eu am luat locul I la olimpiada de romana si colega respectiva n-a luat nimic, era tragedie mare cum sa faca tovarasa de romana sa pastreze secretul, sa nu afle doamna doctor ca premiul I e la mine. Nu conta ca fiica-sa n-a luat nimic, important era sa nu fie intrecuta de anonimi ca mine.

    Fetele tale sunt superbe! Cea mare are alura de balerina, asa dreapta, supla si cu tinuta eleganta. Iar cea mica e dulce foc si pare intruchiparea veseliei :) Sa va traiasca!

    RăspundețiȘtergere
  4. Felicitari! O domnisoara frumoasa si desteapta si eleganta si una frumoasa si desteapta si vesela. Sa va traiasca si sa fie asa senine si frumoase, "incoronate" in fiecare zi

    RăspundețiȘtergere
  5. Felicitări, Paula! :) Mama îmi făcea coroniţă din trandafiri sau margarete.

    RăspundețiȘtergere
  6. Felicitari premiantelor felicitari parintilor care au facut asa niste coronite superbe!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  7. Felicitari! Faine coronitele! Sa aveti o vacanta minunata!

    RăspundețiȘtergere
  8. Felicitari si vacanta placuta fetelor si tie,iar sotului concediu placut!

    RăspundețiȘtergere
  9. Superbe fetele! Superbe şi coroniţele! Vezi, ştiam eu de ce îmi părea rău. Că văd că doar Bucureştiul a pierdut coroniţele pe drum. Vacanţă plăcută şi felicitări premiantei şi părinţilor!

    RăspundețiȘtergere
  10. Felicitari!
    Doamne cat e de frumoasa printesa ta!
    Cea mica parca este un spiridus nastrusnic.
    Vacanta cat mai frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  11. Multumim, Maria, vacanta placuta si tie!

    Taniusa, multumim, asa sa fie!

    Iuliana, deci am fost in barci foarte asemanatoare. Tot asa era si pe la noi. Nu trebuia sa afle altii ca sunt copii mai destepti decat ai lor.

    Anca, ma tot minunez de tine cat de bine le intuiesti :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Adelina, sunt convinsa ca ale tale erau splendide. Anul asta am ales si noi margaretele, trandafiri nu am avut, desi cred ca ar fi iesit o coronita superba.

    Corina, sa stii ca ne-am dat toata silinta :)

    Marilena, vacanta placuta si voua va dorim!

    RăspundețiȘtergere
  13. Ana, speram sa fie asa cum spui :)

    Mihaela, si pe la noi unele clase le-au "pierdut", dar cred ca "recuperarea" tine de fiecare invatatoare in parte si de parinti.

    Catrinel, multumim in numele printesei si al spiridusului :) Vacanta placuta lui Andrei!

    RăspundețiȘtergere
  14. La noi le-a facut doamna din garofite pentru toti copiii si ni le-a dat la serbare.

    RăspundețiȘtergere
  15. Vai ce dulci sunt! La noi n u s-au dat coronite ...doar anul trecut in clasa intai am inteles. Georgia e o bombonica iar Paula o adevarata domnisoara.
    FELUCITARI!
    Bine ai venit clasa a II-a.

    RăspundețiȘtergere
  16. Felicitari Paulei se vede ca e un copil deosebit. Felicitari si parintilor talentati pentru coronitele deosebite. Vacanta frumoasa va doresc!

    RăspundețiȘtergere
  17. Petronela, era prea mult pt doamna noastra, desi cred ca la voi aratau bine toate la fel.

    Carol, multumim. Vacanta placuta si frumoaselor tale!

    Dana, multumim mult. Stii tu cum e , daca e a noastra normal ca e deosebita :)

    RăspundețiȘtergere
  18. Arata minunat coronitele! Cum de le-au dat coronite, ca parca stiam ca au fost interzise prin lege acum ceva vreme?

    RăspundețiȘtergere
  19. La noi in oras am vazut la multe scoli coronite.
    Stiam ca nu se practica peste tot, dar nu stiam ca sunt ilegale :)))

    RăspundețiȘtergere
  20. Georgia e mortala!
    Stefi

    RăspundețiȘtergere

Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.