vineri, 27 martie 2015

Jurnalul unei femei simple


Pentru astăzi (data/ora)... vineri, 27 martie 2015.
Afară ... e o zi mohorâtă, total opusă celei de ieri care a fost foarte căldurăasă, chiar am văzut mai mulţi oameni în tricou sau cămaşă cu mânecă scurtă.
Mă gândesc ... că imediat vine Paştele si parcă oamenii se grăbesc teribil. 
Ieri am intrat într'o cofetărie şi am văzut deja pască la vânzare. E drept că Paştele catolic e mai repede, dar totuşi mi se pare mult prea devreme să vinzi deja pască. Cu ouăle de ciocolată ne-am obişnuit că sunt la vânzare din februarie în magazine, dar mi se pare mie, graba asta comercială strică mult din sacralitatea momentului. Una e să faci curăţenie şi să împodobeşti cu gust casa şi alta e să vinzi pască cu două săptămâni jumătate înainte.
Din locurile de unde învăţăm ... din mers. Uneori luăm lucrurile aşa cum vin şi le imbunătăţim pe măsură ce le facem..
Sunt recunoscătoare pentru că...  am avut ieri două evenimente terminate cu bine, chiar trei dacă socotim şi unul medical, şi peste tot am ieşit foarte bine. Am avut o inspecţie pe care o aşteptam de ceva vreme şi al doilea mare eveniment a fost faptul că Georgia, la cei nici 5 ani ai ei şi-a făcut primul permis la bibliotecă şi şi-a luat primele ei cărţi. Cu Bobiţă şi Buburuză, evident.  Doamna bibliotecară a fost foarte impresionată de ea. A întrebat-o dacă ştie să citească, iar ea cu o siguranţă deplină, a dechis cartea aleatoriu, şi i-a "citit" doamnei exact ce scria pe pagina aceea. Doamna a rămas cu gura căscată.
Din bucătărie...  bucate de post.
Cu ce sunt îmbracată...  o rochiţă neagră cu puţin mov :).
Citesc... Lois Lowry, Numără stelele. O poveste din Copenhaga. O carte care are ca eroina o fetita daneza de zece ani care in timpul celui de-al doilea razboi mondial  isi salveaza impreuna cu familia prietena cea mai buna, o fetita evreica. O carte pe care o recomand din toata inima pentru toti copiii care vor sa afle mai multe despre adevarata bunatate si adevaratul curaj. Sunt tot la ea că o citesc pe bucăţele cu elevii mei din clasa a V-a.
Ceea ce astept (sper) ... să am o săptămână  la fel de uşoară şi de plăcută, iar, de se poate, aş vrea să nu plouă mâine.
Ce mai meşteresc... tot felul de lucrusoare.
Ascult... nimic momentan.
În casa... e un moment de tihnă.
Unul dintre lucrurile mele preferate ... din perioada asta e să citesc reţete pentru masa de sărbători.
Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii ... curăţenie, curăţenie şi iar curăţenie. asta pe lângă cursuri, dus fetele la dentist şi multe altele.
Aici este o imagine (luată de pe net) pe care am gândit să o împărtășesc, poate vă este de folos şi vă ajută să vă inspiraţi:


iar mai multe despre ale noastre puteti vedea pe un taram cu vise si visuri.



Idee preluată de la Corcodusa

                                                  Un weekend frumos să aveţi şi...

                                                           O primavara fericita!

10 comentarii:

  1. Ce frumuseti de oua, cata rabdare, Doamne, ti-o trebui sa faci asa ceva?
    Ma bucur pentru cele doua evenimente bune, la fel si pentru al treilea, cel medical. Georgia este un copil dulce foc si ii trimit mii de imbratisari si pupici pentru performanta de a citi atat de bine si mai ales pentru permisul la biblioteca! Cum sa nu iti creasca tie sufletul la asa ceva?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mihaela, inca mai exista oameni care au rabdare si multa pasiune si isi dedica mult timp si pentru lucrurile astea care noua ni se par imposibil de facut.
      Te imbratisez si eu cu tot dragul!

      Ștergere
  2. Atat de putin mai este pana la Paste?! Vai! Am pierdut notiunea timpului.
    Sunt de acord cu tine in totalitate. Simt ca ne fura din bucuria sarbatorilor aceasta graba. Noi oricum suntem mai feriti aici la tara. :D
    Ma bucur atat de mult ca totul este bine! Asa sa fie de acum inainte!
    Ce dulcica e Georgia! Sa citeasca multe carti. Cred ca a fost foarte mandra de permis. E fetita mare acum. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca voi sunteti mai feriti. Noi nu. Mai ales ca aici fiind multi catolici ei isi serbeaza cu o saptamana mai repede, dar nu la ei e problema ci la comercianti care speculeaza fiecare moment doar pentru a scoate bani.

      Ștergere
  3. O pupita mare si dulce pe fruntea isteata a Georgiei ! Si felicitari voua, parinti cu rabdare si suflet frumos ! Ma bucur pentru realizarile tale si pentru rezultatul investigatiei medicale .Sunt o adevarata arta ousoarele acestea - mi-ar placea sa incerc asa ceva ! Sa aveti o zi de maine cu soare si spor in toate !

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce ma bucur ca ai avut o satamana buna cu evenimente placute, sper sa fie asa fiecare saptamana. Si pe mie mi se par deplasate pregatirile cu cate 2luni inainte de sarbatori, din pacate doar pregatiri materiale si comerciale:). Te imbratisez si pe papadia cea destapta:*si pe zana care are muzica inchisa intr-un violoncel:*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. I-am aratat zanei comentariul tau si am lasat-o sa-l citeasca. A fost tare bucuroasa si mandra nevoie mare ca poate cineva sa vorbeasca asa frumos de ea.
      Multumim!

      Ștergere
  5. Mai e putin pina la Pasti, dar totusi... nici eu nu pot intelege cum de se comercializeaza pasca si oua vopsite de pe acum. Toata mincarea, inclusiv ouale, o sa o fac simbata, ca sa fie totul proaspat si bun! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chair ayi am fost in Auchan si ei aveau pasca de vanzare, in conditiile in care mai sunt o saptamana pana la Pastele catolic,si doua pana la cel ortodox. Cred ca unii nici nu stiu ca pasca se manaca de Paste si nu inaintea lui, asa in apropiere, ca salata primavara.

      Ștergere

Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.