Pentru ca... Nichita, ca sa parafrazez o vorba in doi peri dar foarte la moda prin lumea celor neatinsi de geniul cuvintelor.
La sfarsitul unei primaveri indepartate, asa, tocmai prin 1933, se nastea un mare poet. Unul profund.
Cred ca nu este om care sa nu rezoneze cu Nichita sau macar cu unul dintre versurile sale.
Eu, spre exemplu, ii ador poeziile. Mie mi-ar fi greu sa gasesc la el versuri care sa nu/mi spuna nimic, pentru ca, in general, multe din versurile lui mi se par scrise anume pentru mine. Cum ar fi prima strofa din poezia aceasta, la care m-am gandit de multe ori in anul ce a trecut.
Numai viaţa mea va muri pentru mine-ntr-adevăr,
cândva.
Numai iarba ştie gustul pământului.
Numai sângelui meu îi e dor, într-adevăr,
de inima mea, când o părăseşte.
Aerul e-nalt, tu eşti înaltă,
tristeţea mea e înaltă.
Vine o vreme când mor caii.
Vine o vreme când se-nvechesc maşinile.
Vine o vreme când plouă rece
şi toate femeile poartă capul tău
şi rochiile tale.
Vine şi o pasăre mare, albă.
Aşa mi se pare şi mie Nichita...
RăspundețiȘtergereSuperbă strofa!
Te cred, Mariana, la cat esti tu de sensibila nici nu se putea altfel.
ȘtergereSi mie imi plac la nebunie unele versurile!
RăspundețiȘtergereMomentan pendulez intre el si Lucian Blaga:
"Numai în arbori inelele anilor
mereu se lărgesc.
În trupul meu timpul sporeşte subţire
de la o zi mai firav - la alta, subt crugul ceresc."
:) Ioana
Si Blaga imi place teribil, dar el e mai cerebral, asa il simt, Nichita e sentimentul in stare pura.
Ștergere