poem

 Noapte liniştită, noapte desfătată, 

Naşti în toată vremea ce-ai rodit odată. 

Steaua călătoare, leneşă’n amiezi, 

Din genunea clipei ritmic o’ntrupezi 

Şi mi-o urci în tindă, lumea s’o cuprindă

Ca o nestemată prinsă pe oglindă. 

Cine te citeşte, cine mi te-arată,

Noapte liniştită, noapte desfătată?

Fluier cu ciobanii, cânt cu ei din flaut 

Şi pe la’nceputul cronicii te caut,

Mintea să mi-o stâmpăr, cum de încăpuşi 

În măsura vremii dintre doi ţăruşi?

Umblu’n cartea toată, eşti mereu în carte. 

Foaia te desparte, faţa nu te’mparte. 

Îmi surâzi din slova paginii deschise 

Şi din tot cuprinsul filelor nescrise, 

Zilnic dăruindu-mi viaţa pintenoagă, 

Ca o rugaciune scrisă pe zăloagă. 

Şi cantări de leagăn cânţi ca şi-a altădată,

Tot atât de vie şi adevărată, 

Limpede’n vecie, limpede’n clipită, 

                             Noapte minunată, noapte liniştită!
                                        (de Bartolomeu Valeriu Anania)