Acum slobozeşte pe robul Tău...

În această zi Biserica sărbătoreşte un eveniment important din viaţa pământească a Domnului Nostru Iisus Hristos (Luca 2:22-40). După patruzeci de zile de la naşterea Sa, Pruncul Sfânt a fost dus la Templul Ierusalimului, centrul vieţii religioase a naţiunii. După Legea lui Moise (Lev. 12:2-8), femeia care a născut un prunc de parte bărbătească nu avea voie să intre în Templul Domnului timp de patruzeci de zile. La împlinirea acestora, mama venea cu fiul la Templu şi aducea jertfă Domnului un miel sau un porumbel pentru sacrificiul purificării. Preasfânta Fecioară, Maica Domnului, nu avea nevoie de purificare deoarece ea a născut fără stricăciune pe Izvorul Curăţiei şi Sfinţeniei. Cu toate acestea, ea s-a supus cu smerenie Legii timpului.

În acea vreme, Părintele şi dreptul Simeon (prăznuit pe 3 februarie) trăia în Ierusalim. Lui i s-a proorocit că nu va muri până nu va vedea pe Mesia cel promis. Prin har de sus, Sf. Simeon s-a dus la Templu chiar când Sfânta Fecioară Maria şi Sf. Iosif veneau cu Pruncul Iisus să împlinească Legea.

Simeon Iubitorul de Dumnezeu l-a luat pe prunc în braţe şi mulţumind Domnului, a rostit cuvintele pe care le auzim repetate la fiecare slujbă a vecerniei: "Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, Că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel." (Luca 2:29-32). Sf. Simeon i-a spus Sfintei Fecioare: "Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi." (Luca 2:34-35).

La Templu se afla şi proorociţa Ana, o văduvă de 84 de ani, fiica lui Fanuel (3 februarie)" şi nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni. Şi venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim." (Luca 2:37-38).

În icoana care reprezintă această sărbătoare proorociţa Ana ţine un pergament în mână pe care scrie: "Acest prunc a adus cerul şi pământul." Înainte de naşterea lui Hristos, bărbaţii şi femeile drepte în credinţă trăiau cu speranţa venirii lui Mesia cel promis. Drepţii Simeon şi Ana, ultimii credincioşi din Legea Veche, au fost consideraţi vrednici de a-L întâmpina pe Mântuitorul în Templu.

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului este una din cele mai vechi sărbători religioase creştine.
Mie mi-a plăcut de când mă ştiu această sărbătoare a Întâmpinării Domnului.
Din timpuri mai recente, din vremea studenţiei mele mai precis, îmi place tare mult şi o poezie a părintelui Chirilă, pe care o asociez cu această zi.

PLÂNGEA O ICOANĂ

Femeie,
sabie va trece prin sufletul tău,
spunea oarecând Simeon,
Dreptul
rostind „acum slobozeşte pe robul tău”.
Stăpâne,
ce ai făcut cu mama ta?

Bietul cavaler ce şi-a pierdut teaca
şi nevoind să-şi lepede sabia,
căci război venea,
şi-a împlântat-o în trup.
Ce ai făcut cu ea?
El n-a răspuns şi din tăcerea Lui
am înţeles că în Ierusalin fierarii lucrau
să facă cuiele pentru El
de aceea, hapsâni şi hulpavi,
îi furaseră teaca, trupul cel firav,
cu suflet în el,
ca să nu sărăcească vistieria
lui Pilat şi Caiafa cu trei cuie,
cât trebuia pentru El.
Atunci a plâns ea, cea care a zis: „Să fie!”
Căci sabia se afunda cu fiecare cui,
acum îi plânge icoana.

Ciocanul loveşte în inima de mamă
purtat de făuritorii de cuie
căci unii zic sunt trei iar alţii patru
dar fiecare ştie câte cuie
a zămislit prin propriu-i păcat.
Şi atunci plânge icoana
căci sabia i-a rămas
nevăzută
cum se afundă in inima ei şi a Lui
cu fiecare cui.
Plângea o icoană şi plânge mereu
căci în Ierusalim toţi fierarii
se ceartă de la tehnologia
făuririi unui cui –
al cui?

Al meu sau al tău,
dacă vrei, al oricui.