marți, 20 aprilie 2010
Tradiţie în familie
Ieri, în ziua în care am împlinit 7 ani jumătate de la căsătorie, am adus-o acasă pe Georgia Sebastiana. E un îngeraş mic de copil, numai un picuţ de fată, nici ce ţine bine în braţe nu avem. Deocamdată.
Deşi s-a născut oricum destul de micuţă, a mai şi scăzut un picuţ în greutate. Ne-am externat la 2360 de grame, la fel ca şi cu Paula. Am zis că facem o tradiţie din a ieşi din spital cu această greutate. Exact aceeaşi greutate a avut şi Paula în ziua externării şi tot 46 de cm ca şi mezina. Numai că la Paula am stat mult mai mult în spital până a făcut greutatea respectivă, ea născându-se şi mai suplă. Se pare că aşa e modelul în familia noastră, de fetiţe micuţe şi firave. Dar creştem noi mari...
Deocamdată e tare cuminţică, doarme şi papă sânuleţ toată ziua. Iar prima noapte a trecut uşor, fără peripeţii.
Paula e foarte încântată de surioara ei, mai ales că a primit un cadou frumos de la ea, pe care i l-a adus de bun venit. Şi ea i-a pregătit împreună cu tati pătuţul şi a venit după noi la maternitate. Era foarte încântată că venim acasă cu surioara ei şi nu mai trebuie să vină doar puţin în vizită la spital.Toată ziua a mângâiat-o şi a stat pe lângă ea. Trebuie să fiu mereu cu ochii pe ele.
Deocamdată e linişte în casă aşa că mă duc şi eu lângă puiuţul meu să profit cât încă se mai poate...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.
FELICITARIIIIIII!sa fiti sanatoase si iubite amindoua.trebuie sa revii si sa ne povestesti cuma decurs nasterea,cum te simti,ce spune Loredana?pupici si sa auzim numai de bine.bun venit in familie Georgiei *-*!
RăspundețiȘtergereoops,am vrut sa spun Paula(ce spune Paula despre noua membra afamiliei,despre postura ei de "sora mai mare"...)
RăspundețiȘtergereBine ați venit acasă! Să fiți sănătoși toți și fericiți împreună, iar Georgia să crească mare și cuminte!
RăspundețiȘtergereFELICITĂRI!
RăspundețiȘtergereFelicitări şi multă, multă, sănătate,bucurii şi numai fericire împreună!
Sunt convinsă că Paula s-a bucurat să o cunoască pe micuţa Georgia!
Oooooooooooo,este minunata,mezina si sunt minunate impreuna , cat e de fericita Paula!!! Sa va traiasca si sa fie sanatoase,alaturi de voi! Felicitari inca o data si refarcere rapida, Saruta puiutul pe o manuta si din partea mea, si pup- o si pe big sister , e minunata :*
RăspundețiȘtergereCe emoţionant! Mă faci să îmi mai doresc şi eu, deşi tocmai am primit vestea că vine al treilea nepoţel :)
RăspundețiȘtergereDumnezeu să vă binecuvânteze!
Lasa ca acusi va faceti voi mari! :)
RăspundețiȘtergereSunt doua papusele in poza, tare dragalase!
Felicitari! Bine ai venit pe lume Georgia, sa-ti fie viata plian de bucurii si impliniri, sa cresti mare si sanatoasa alaturi de surioara ta si parintii tai. Pupicei si felicitari!
RăspundețiȘtergereSa fiti sanatoase toate trei, alaturi de fericitul tatic!
RăspundețiȘtergereFelicitari, bine ati revenit acasa!
Să vă trăiască puiuţa! :)
RăspundețiȘtergereFelicitari. SAnatate multa si crestere usoara :)Pupici la fete.
RăspundețiȘtergereSa cresteti mari mai, va pup cu drag.
RăspundețiȘtergereMultumi pentru toata urarile voastre frumoase!
RăspundețiȘtergereDeocamdata suntem cuminti, papam si dormin mult!
Tare bine le sta surioarelor impreuna! Bun venit in lumea noastra Georgiei Sebastiana! Bucurie!
RăspundețiȘtergeresa va traiasca fetitele, sa fie sanatoase si sa va aduca numai bucurii!
RăspundețiȘtergere