duminică, 3 octombrie 2010

Un vis de toamnă


Când vine vorba despre toamnă, am de câţiva ani încoace un vis. O idee de-a mea. Visez să îmi adun toţi prietenii şi să mergem în parcul mare să facem o inimă uriaşă de castane.
Ideea asta mi-a încolţit în minte si-n inima mai ales, chiar din prima toamnă când m-am plimbat prin parcul mare din Cluj. Nici nu ar fi foarte greu de realizat dacă ţinem cont că aproape 80 la sută dintre copacii parcului sunt castani.
Doar că până acum nu am reuşit sa ne mobilizam. Deşi azi, văzând cât de multe castane sunt, m-am gândit că nici nu ne-ar trebui o mobilizare grozavă, că ar suficient dacă ne-am strânge un grupuleţ, ca apoi sunt convinsa ca vom gasi doritori sa ne ajute. Sau asa sper.
Aşa că, in fiecare toamna, cum rugineste un pic frunza şi cad primele castane pârguite, deja ma apucă un dor de planul meu nerealizat.
Astăzi am fost în parc şi am cules multe castane, am făcut chiar un concurs, căci pasiunea pentru ele se pare că am transmis-o şi codiţatei cu ochi albaştri.
Şi, deşi am fost doar noi în familie, tot am încercat să ducem la împlinire măcar o mică parte din vis. Şi ne-am făcut mica noastră inimă de castane.
Iar după atâta muncă mama-natură ne-a răsplătit dragostea, căci am găsit inclusiv o castană în formă de inimă.
Din păcate nu am avut la noi aparatul de fotografiat, căci ne-am deplasat în parc cu copii, bicicletă, cască, tot tacâmul şi nu ne+am mai gândit şi la el, prin urmare fotografia aceasta am facut-o cu telefonul şi se vede. Dar calitatea fotografiei e mai puţin importantă. Contează ziua petrecută frumos, distracţia, visul, dragostea...

9 comentarii:

  1. Ce frumos Loredana, minunata zi ati avut, minunat vis pe care l-ai implinit azi. Va pup!

    RăspundețiȘtergere
  2. Loredana .multumesc pentru vizita virtuala si pentru cuvinte lasate pe blog-ul meu .Da ingerasi i-am pregatit pentru Craciun .In fiecare an fac ceva divers ,pentru mine si cei dragi ,si nu numai .
    Felicitari ,tie si familie minunate ce o ai ,cat si felicitari pentru blogul deosebit ce m-a furat citind mesaj dupa mesaj.
    O saptamana minunata!

    RăspundețiȘtergere
  3. Loredana ce idee minunata ai avut.Chiar mi-a placut.Stii ce e cel mai important ca prima inima de castane ati facut-o in familie.:)
    O saptamana frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  4. Sincer, eu imi doream o inima uriasa, chiar uriasa, nu de cartea recordurilor, dar pe acolo. glumesc...
    dar oricum ma bucur de ce a iesit.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ai o inima extraordinara...

    C

    RăspundețiȘtergere

Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.