luni, 22 noiembrie 2010

Bucatele de viata

Am primit de la Anda o leapsa, in care ar trebui sa imi pun in ordine cronologica viata. Viata mea pusa pe tapet, ma rog, pe laptop, dar tot mi se pare dificil. Nu ca as vrea sa las impresia ca am trait cine stie ce aventuri super interesante, ci tocmai pentru ca nu le-am trait, de asta e greu. Dar vorba multa...
Pana la 5 ani am multe amintiri frumoase, dar nu le pot fixa, lega de o anumita data. Imi amintesc clipe minunate petrecute alaturi de parinti, nasterea fratelui meu, cum l-am urmarit o data pe tata si apoi m-am pierdut de el, cum mi-am spart capul in noaptea de revelion (asta o pot fixa, aveam 4 ani si 4 luni), cum mergeam la camin in Iasi.
La 5 ani si doua saptamani mi-a murit mama, asta stiu dureros de precis, de parca m-ar fi insemnat cineva cu un fier inrosit in fiecare celula. Eu aveam 5, ea 25. Si de aici totul s-a rasturnat. Tata probabil nu a putut suporta durerea si a decis sa mearga mai departe. Fara noi. Desi de atunci nu a mai intervenit niicodata decisiv in vietile noastre, atunci a luat singura si cea mai proasta decizie, de a ne desparti. Partea buna e ca eu am fost dusa la tara, la bunicii din partea mamei.
la 6 ani am avut o alta tragedie personala care m-a marcat, invatand pe propria piele ca necazurile nu vin niciodata singure. Tot atunci, fara nici o legatura una cu alta, l-am vazut pentru prima data pe Mos Craciun. Avea o suba intoarsa pe dos, la fel ca si pantalonii, si am reusit cu brio sa-mi inving emotiile in fata lui, spre deosebire de verisorul meu care s-a ascuns dupa pernele bunicii.
La 7 ani si 2 saptamani am mers la scoala.
Pe la 8 ani, in vreme de iarna ma ocupam cu desconspirarea lui mos Craciun, lucru pe care azi il regret, pentru ca intre timp am invatat sa cred cu adevarat in el si il rog calduros sa ma ierte. Si tot pe atunci, pe o vreme geroasa, mi-am lipit limba de poarta, la indemnurile sus-mentionatului verisor, de nu am putut vorbi o saptamana.
La 11 ani am vazut prima data marea, mi-a murit bunicul din partea tatalui si a venit si revolutia peste noi, tocmai cand fusesem numita sefa de detasament, of, cata nedreptate pe lumea asta.
La 14 ani mi-am facut buletinul, ca toata lumea de altfel, si am aflat cu stupoare ca ziua mea nu era cand stiam eu ca e , ci cu o zi mai tarziu. Mare jale... in primul rand pentru ca mi-a rasturant in capul si in sufletul meu orice urma de stabilitate, pana si lucrurile simple pe care le stiam despre mine, ca data nasterii, se dovedeau a nu fi ce stiam eu ca sunt; si in al doilea rand, sarbatorindu-ma de atunci in doua zile, tota lumea se fofileaza, ba ca era ieri, ba ca e maine, si raman fara cadouri...
La 15 ani am reusit la liceu si mi-a murit bunicul din partea mamei, cel care pentru mine mi-a fost mai mult decat un tata.
La 18 ani nu mi-a spus nimeni la multi ani, in nici una din zile, am fost suparata si am plans. Mult.
La 19 ani am terminat liceul.
la 21 de ani am ajuns studenta la Cluj. Tot atunci mi-a murit bunica, de mi se oprea inima pe strada de durere, infingandu-mi-se in cap o alta idee de care insa nu am reusit sa scap, cum ca nici o reusita nu imi vine fara sa aduca cu ea o pierdere uriasa.
La 24 de ani si doua luni am pasit in fata altarului, brat la brat cu prima iubire. Macar aici am avut si eu noroc cu carul.
La 25 de ani am terminat facultatea, m-am angajat la prima slujba pentru care ma scolisesm special, pentru ca pana atunci mai cochetasem si cu alte slujbe, am reusit la master, mi-am pierdut tata si bunica dinspre tata, mi-am publicat primul volum colectiv de poezii. Si mi-am invins o mare frica care ma bantuia din copilarie, aceea ca nu voi apuca sa depasesc aceasta varsta.
La 26 de ani terminasem masterul, am primit premiul uniunii scriitorilor pentru debut si am aflat ca sunt insarcinata si am nascut o mandrete de fetita, cu putin inainte de a implini 27 de ani.
la 29 de ani am pierdut o sarcina, s-a oprit, pur si simplu, din evolutie.
Iar inainte de a implini 32 am mai nascut o frumusete de fetita si am mai publicat o carte. Intre timp am implinit 32...
Peste alti 32 voi mai scrie sa va pun la curent.
Pana atunci predau leapsa Anei, Oanei, pentru Beatrice si pentru toti doritorii care au rabdarea de a povesti franturi din povestile lor de viata.

17 comentarii:

  1. Loredana, imi pare rau pentru toate durerile din viata ta si iti multumesc ca le-ai impartasit cu noi. Imi dau seama acum ca uneori e dureros sa rascolim trecutul. Iti doresc toate cele bune in continuare si te imbratisez, cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  2. Lacrimi mi-au invadat ochii cand am citit rezumatul vietii tale. Cred ca ti-a fost foarte greu sa-ti aduci aminte toate astea.
    Te imbratisez cu drag si iti urez viata frumoasa de acum inainte! :)

    Ce carti ai scris? Mi-ai stranit curiozitatea :)

    RăspundețiȘtergere
  3. nu am vrut sa starnesc lacrimi in ochii nimanui. am plans eu suficient la vremea respectiva. credeti-ma pe cuvant. dar acum mi-e bine. uneori binele asta mi se pare cam suspect, imi creaza o stare de alerta, de punere in garda, ma sperie chiar. parca nu sunt obisnuita sa imi fie bine.
    cat despre carti prima e de poezii, a doua se cheama cam pretentios Jurnal de mama si am scris-o impreuna cu o buna prietena, nu le-am comercializat, le-am scris asa, pentru sufletul meu. terapeutic, daca vrei.

    RăspundețiȘtergere
  4. of, am plans, apoi am zambit, multe ai trait si mult prea devreme pentru un om mic,slava Domnului ca ai langa tine un sot care te iubeste si aveti fetitele printesele. Te imbratisez, si, de dragul tau am sa raspund lepsei,desi sunt multi oameni rai,care isi bat joc de sufletele noastre, si nu mai voiam sa raspund acestor provocari, dar increderea ta in mine si duiosia povestii tale ma determina sa ma razgandesc. :*

    RăspundețiȘtergere
  5. Ana, daca nu vrei sa raspunzi, nu e obligatoriu, doar stii asta.
    oamenii care au chef sa isi bata joc isi vor satisface dorinta indiferent de ce facem noi sau nu facem. dar nu pentru ei ne consumam noi sa facem lucruri bune in viata. dar si asta stii.

    RăspundețiȘtergere
  6. Loredana, m-a impresionat si pe mine povestea ta...te admir ca ai reusit sa-ti cladesti o viata frumoasa, desi nu ai avut parintii langa tine...
    Ma bucur din suflet ca Dumnezeu ti-a daruit o familie asa de minunata si ca esti bine acum, meriti intr-adevar..pentru ca in ciuda greutatilor ti-ai pastrat sufletul bun si te-ai dezvoltat asa de frumos de-a lungul anilor...
    Te imbratisez, ma bucur sa te "cunosc" si sa te citesc...
    Poate ar tb sa te mai gandesti la cartile acelea...sa se bucure si altii de talentul tau :-)...zic si eu, tu stii mai bine

    RăspundețiȘtergere
  7. Loredana, nu sunt singura care am lacrimat, si ma bucur ca ai reusit sa razbesti, si sa mai si aduci un strop de frumos pe lume cu poeziile si cu familia ta. Cat despre treaba cu binele care te sperie, e la fel si in cazul meu. Exact ca si pe tine ma pune in garda, parca e linistea dinaintea furtunii. Dar sa nu ne panicam nici prea tare, ca acolo sus cineva ne iubeste si stie El mai bine de ce trebuie si furtuni sa intalnim pe drum. Va urez sanatate si iubire.
    Si mulutmesc de vizita, ma bucur ca ti-a placut paturica.

    RăspundețiȘtergere
  8. Loredana,ai avut o viata impresionanta pana acum,chiar daca a fost presarata cu unele necazuri si greutati.Felicitari pentru carticele,chiar as fi interesata sa le citesc.O sa preiau si eu leapsa,sa vad cand imi fac putin timp.Va pup!

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu am cuvinte,dar important este ca ai devenit un om minunat si ai o familie frumoasa.Primesc leapsa,cand e musai cu placere,ha,ha,ha.Pupam ochii frumosi.

    RăspundețiȘtergere
  10. Un ochi rade si-altul plange...si toate cu ingaduinta Domnului.
    Te imbratisez cu drag si-ti multumesc ca ne-ai impartasit "bucatele de viata"...

    RăspundețiȘtergere
  11. Si eu am lacrimat, desi o am fost langa tine putin timp.. si nu am reusit sa-ti spun "La multi ani!" la 18 ani:( Unde mi-o fi fost capul..... eu care tin minte aniversartile. Iertare. Imi aduc aminte si ca mi-ai scris de moartea bunicii... bine ca ai reusit la Cluj... In fine.,
    Felicitari pentru tot ce ai realizat. Ferice de asa suflet bun ca al tau. Multa suferinta ai acumulat, dar ti-a dat Dumnezeu o familie frumoasa care te iubeste. Si noi te iubim si te admiram mult, desi suntem la departare.
    Ar trebui sa publici cartea... desi stiu ca e cam dificil cu editurile. Felicitari si pentru premii. Se apre ca sunt ultima, ca intotdeauna , care aflu .
    Te imbratisez cu mult drag . Mi-ai facut sa imi aduc aminte de copilaria mea.
    Pup.

    RăspundețiȘtergere
  12. Toata admiratia din partea mea Loredana, pentru ca esti un om puternic, pentru ca ne-ai dat o lectie tuturor! Sa-ti traiasca fetele si sa te bucuri de familie! pupici

    RăspundețiȘtergere
  13. Mi s-au umezit ochii, pe cuvant. Imi pare rau de atatea nedreptati pt o viata asa tanara,dar D-zeu te rasplateste pe alta parte. Ti-ai format o familie de invidiat si iti doresc sa o pastrezi si sa fii iubita si pretuita ca sotie si ca mama. Multe imbratisari.

    RăspundețiȘtergere
  14. Mereu te-am admirat, fara sa-mi dau seama poate, pentru fetitele dragute, pentru familia fericita si linistita pe care imi dadeam seama ca o ai,citind blogul asta (mereu imi da o stare de bine sa citesc ce mai scrii pe aici, ai un fel special de a povesti, chiar cand scrii despre lucruri triste...). Nu pot sa cred ca ai realizat toate astea fara a avea parintii alaturi si mai ales avand atatea dureri si suferinte de trecut peste pe parcurs. Esti o persoana tare puternica, sensibila si puternica.

    RăspundețiȘtergere
  15. Loredana draga, acum am recitit,caci eu din lipsa de timp scriu fara sa recitesc, nu as vrea sa intelegi altceva prin om mic decat omulet, adica aveai 5 ani, aceeasi varsta cu mine cand mi- a murit tatal, iarta-ma daca cumva ti-a sunat altfel, stii doar ce anume voiamsa zic. sa imi fie de invatatura de minte ca nu recitesc inainte de publicare

    RăspundețiȘtergere
  16. NU sunt foarte suparacioasa din fire, Ana. stai linistita!

    RăspundețiȘtergere
  17. Loredana tare duioasa povestea ta chiar daca aduce tristete in suflet parca tot pe-atata il induioseaza!!!!
    in continuare iti doresc bucurii!

    RăspundețiȘtergere

Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.