joi, 14 iulie 2011

Intoarcerea broscutei ratacitoare.

Vara trecuta va povesteam despre broscuta nostra si despre cat de minunat se simte ea in familia noastra.
Ei bine, la doua saptamani dupa povestea de mai sus, a inceput adevarata aventura a broscutei.
Pentru ca am plecat toata familia la munte, am decis sa luam si broscuta cu noi, sa nu stea in casa si sa se usuce pe canicula de dorul apei. La munte s-a acomodat destul de bine, isi sapase galerie sub un copac si statea toata ziua la umbra, evident, sub stricta noastra supraveghere. Asta pana intr-o zi cand a venit o ploaie rapida de vara si toti am intrat cu viteza in casa si, in repezeala evenimentelor, am lasat broscuta afara. Iar broscuta a disparut. Nu are rost sa va spun cate trupe am mobilizat in cautarea ei, desi initial nu prea voiau sa se mobilizeze, o cautau toti pe o arie restransa, ca doar cat de repede poate merge o broscuta testoasa. Foarte repede, credeti-ne. Important e ca toate cautarile au fost zadarnice si s-au lasat cu jale si cu dor si cu o multime de povesti despre broscuta care a luat taxiul broscutelor si a plecat inapoi in tara broscutelor.
Dar povestea nu s-a incheiat aici. La inceput de septembrie am plecat din nou la munte. Si ne-a venit o alta idee, ca suntem destul de "idioti" de felul nostru si nu ducem lipsa de idei. Am luat o alta broscuta si am dus-o cu noi fara sa o vada cine trebuia sa nu o vada si am pus-o intre flori sa o gaseasca ea acolo si toata lumea sa se minuneze ca am gasit broscuta. Zis si facut. A fost o bucurie mare ca am gasit broscuta, bucurie urmata, bineinteles, de alte povesti cu si despre broscuta noastra aventuriera. Desi am luat masuri sporite de "securitate", i-am pus si un stegulet pe carapace, in cazul in care totusi, prin metoda reducerii la absurd s-ar rataci, sa o vedem cu usurinta. Culmea tuturor culmilor e ca a evadat cu tot cu stegulet si plecata a fost.
Intre timp am aflat ca prima broscuta a iesit atunci in strada unde a luat-o cineva si a dus-o in satul vecin. Am plecat pana acolo, dar am aflat ca fugise si de la ei. Vazand ca e o fire libera si nestatornica am lasat-o in pace, desi am fost destul de ingrijorati cum se va descurca ea peste iarna.
Saptamana trecuta am fost din nou la munte si am fost sunati de o vecina sa venim, ca o femeie dintr-un sat din josul raului a gasit broscuta in rau, a luat-o, dar nestiind ce sa-i dea de mancare i-a adus-o ei, ca intre timp, broscutele noastre devenise adevarate legende locale, toata lumea stia povestea lor.
Asa ca, dupa un an si o saptamana, ne-an reintalnit cu broscuta.
Cand am vazut-o am stiut ca e prima broscuta, ca are un semn distinctiv pe carapace. A mai ramas neelucidat cazul celei de-a doua broscute, pe care la fel am recunoaste-o daca am gasi-o, ca are un semn la ochi.
Intre timp am descoperit modalitatile de evadare ale "fugarei" si cum poate ea escalada gardul de 70 de cm cu o viteza uluitore.
Acum broscuta e la Cluj, ca nu am riscat sa o lasam singura la munte.
Despre urmatoarele aventuri va vom tine la curent.

4 comentarii:

  1. haha, chiar e haioasa povestioara, cine mai zice ca testoasele abia merg...cred ca au fost si ninja canva...:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Tare broscuta asta aventuriera! Asteptam cu siguranta si alte povesti ale urmatoarelor evadari.:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Simpatica povestire!
    Buna pentru descretitul fruntilor :)

    Sanatate!

    RăspundețiȘtergere
  4. Povestea voastra imi aduce aminte de helonitele (asa se spune in greaca:)) noastre din Athena.
    ne-am minunat si noi cum a ajuns o broasca din curtea vecinului nostru tocmai in parc... fara sa fie calcata de masini.
    Pup la printese

    RăspundețiȘtergere

Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.