vineri, 1 iunie 2012

Piraeus Bank și copiii

          La mulți ani tuturor copiilor!
          Să fiți fericiți, iubiți, protejați, alintați atât de ziua voastră, cât și în toate zilele ce vor urma!

          Pentru că în preajma zilei de 1 iunie au loc tot felul de acțiuni care se axează pe copii și tot soiul de activități dedicate lor, am participat și noi aseară la o acțiune demarată de Piraeus Bank. Ei au lansat un produs bancar special pentru copii și s-au gândit că o bună modalitate de a-l promova este să organizeze un concurs de desene având ca și temă Ce vreau să mă fac când voi fi mare?
          Nu știu dacă au participat mai multe grădinițe, eu am remarcat doar copiii de la grădinița Paulei. Iar aseară a avut loc premierea copiilor care au participat cu lucrări, așa că incinta băncii a fost cotropită de micii artiști.
          Paula a fost tare încântată să-și admire creația. Ea vrea să fie învățătoare. Ceilalți colegi ai ei vor să fie medici, medici veterinari, educatoare,  conducători de camioane, paleontologi și chiar directoare de grădiniță, am văzut că era dorința unei fetițe. Ce mai, copiii au vise concrete.

          Dar deocamdată s-au bucurat să fie copii, așa că s-au ospătat din belșug cu prăjiturile gazdelor și s-au veseli cu baloanele primite.
          Evident, pentru munca lor creativă au fost răsplătiți cu diplome, cărticele și creioane de colorat .
          Iar ca niște adevărați artiști ce sunt, nu au vrut să piardă vremea de pomană, au improvizat cât ai clipi un atelier și au purces la treabă imediat. Până să prindă adulții de veste, ei deja munceau de zor.
          Cam asta a fost experiența noastră aseară la Piraeus Bank, una destul de plăcută. Soțul meu a spus că e prima dată când vede o bancă dând ceva fără să și ia.
          De astăzi lucrările vor fi expuse în vitrina băncii să poată fi văzute de toți doritorii. Așa că, dacă aveți drum pe lângă cinema Republica (că tot e TIFF-ul în toi) puteți arunca un ochi să vedeți minunății de desene ce surprind vise de copii.


6 comentarii:

  1. La multi ani fetitelor, sa creasca mari sanatoase! Pupici

    RăspundețiȘtergere
  2. Dragut! Cred ca Paula avut un desen minuant.
    Pupici pentru fetitele tale scumpe

    RăspundețiȘtergere
  3. O îmbrăţişare şi un gând bun vă aduc de la Sfântul Ioan Rusul din Grecia. V-am luat cu mine în gând acolo în ziua prăznuirii sale. Te preţuiesc mult pentru tot ce am găsit mereu pe acest blog.

    RăspundețiȘtergere
  4. La Multi Ani! pentru micuta Sebastiana. Sa va bucurati de ea si sa va faca fericiti. Pupici si pentru Paula si va dorim o vara cat mai frumoasa.

    RăspundețiȘtergere
  5. Salutari din partea noastra!

    RăspundețiȘtergere
  6. The beneficial newsworthiness is that, although we all scramble in is an introduction to
    where you may be able to take on disembarrass marriage counseling.



    Feel free to surf to my web page - marriage counseling raleigh

    RăspundețiȘtergere

Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.