joi, 31 ianuarie 2013

Confessio

Doamne, tinde-Ti patrafirul
peste fata mea de lut,
sufletu-mi neghiob si slut
sa-l albesti cu tibisirul
cand amurgu-si toarce firul
peste-un pic de gand tacut.

Sa-Ti vorbesc, ne-aud vecinii,
iar osanda e pacat;
eu stau pe-un colt plecat
si sa-mi scriu povara vinii,
pe cand Tu, la vremea cinii,
sa-mi soptesti ca m-ai iertat

Aciuiati pe-o vatra noua
vom purcede spre nou cant;
eu, o mana de pamant,
Tu, lumina-n strop de roua,
migali-vom cartea-n doua:
Tu, vreo trei, eu, un cuvant.

Si-ncaltandu-Te-n sandale
sa pornesti pe drum stelar,
intr-ale slovelor chenar
eu opri-Te-voi din cale
si-n minunea vrerii Tale
Te-oi sorbi dintr-un pahar.
(Valeriu Anania)

          Nici nu-mi vine sa cred că au trecut deja  doi ani de când Î.P.S. Bartolomeu a plecat spre un dialog deplin cu Cel căruia îi închinase viața.
          Dumnezeu să-l odihnească!

3 comentarii:

  1. Deosebita poezie!Multumim si Dumnzeu sa-i dea odihna placuta si bucurie Vesnica!

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumos!
    Dumnezeu sa-l odihneasca cu Sfintii Sai!

    RăspundețiȘtergere

Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.