marți, 5 martie 2013

Prima zi de grădiniță



 Ieri dimineață ne-am pregătit trupește și sufletește pentru prima zi de grădiniță. Ne-am trezit odată cu zorii, ne-am îmbrăcat cu rochiță, ne-am codițat, ne-am luat păpușile sub braț, am lăsat emoțiile pe pragul ușii și am pornit. A fost foarte simplu și ușor. Poate mult prea simplu și ușor. Până ne-am întânit cu doamna educatoare. Doamna care ne-a comunicat că nu ne-o poate primi la grădi că au prea mulți copii, că nu au știu dacă mai venim și au înscris alți copii, deși vorbisem cu ea din toamnă și i-am explicat că nu vom veni până acum că nu are rost să o aducem în plină perioadă de viroze, că e mică și dacă tot are cu cine sta acasă o ținem cât de mult se poate.
         Eu, în marea mea naivitate, crezusem că îi fac un bine, un fel de favor că tot ne-o primește mai micuță, să nu i-o duc acolo de mică și plângăcioasă, ci să aștept cât mai mult să ne apropiem de vârsta legală și înțelegătoare. Dar se pare că doamna nu văzuse la fel lucrurile, cică mai voia sunată, vizitată între timp, gâdilată.
        Așa că ne-a dat (nu prea) politicos afară. Scurt. Prin urmare, prima zi la grădi  s-a petrecut  sub semnul lui a fost sau n-a fost...
Dar noi suntem perseverenți. Așa că azi am fost din nou la grădi. În prima noastră zi. Și a fost foarte bine. A plâns foarte puțin la început, doar în momentul despărțirii, după care a fost în largul ei. A ieșit tare bucuroasă. Îi sclipeau ochii. Ne-a spus pe nerăsuflate că are pat cu lună, a băut tot ceaiul și are și-un prieten. E băiețel, are bluză albastră și-l cheamă Matei. 
Și a trecut și ziua asta. De acum avem fată mare, ”grădinăreasă”. Mâine o luăm de la capăt...

11 comentarii:

  1. Gata, ai două fete mari de-acum! Una e şcolăriţă, una e grădinăreasă şi mai are şi prieten cu bluza albastră! :))
    Până la urmă sunteţi tot la doamna care doreşte să fie gâdilată sau aţi găsit alta?

    RăspundețiȘtergere
  2. imi spunea cineva ca a dat mita 300 de euro ca sa o primeasca pe fata ei la gradi,asa ca si aici e la fel,oameni scarbosi si care fac de ras breasla.
    Astia ca educatoarea ta, trebuie ca sunt prima generatie incaltata,eu asa le zic, primii din neamul lor care fac o bruma de carte! De aia s-a ales praful de invatamant.

    Sa fie intr-un ceas bun cu mezina si studiile :)


    RăspundețiȘtergere
  3. Iuliana, da am fete mari...
    Tot la aceeasi doamna, a revenit singurica, fara nici un fel de presiune din partea noastra, la sentimente mai bune.


    Ana, noua nu ni s-au cerut bani, pacat as avea sa spun. Stii tu cum e, avem cu totii o zi proasta.
    Doamne ajuta sa fie precum zici!

    RăspundețiȘtergere
  4. Vaaai, ce fetita mare ai!!
    Desi al nostru merge de 1 an la gradi si ii place tare mult (cui nu-i place sa se tavaleasca in noroi jumatate de zi fara sa-i zica nimeni nimic si sa se joace cu apa cealalta jumatate de zi?)si cam stiu ce varsta au amandoi, pana acum n-am realizat ce mare de Georgia:)
    Ii dorim zile senine la gradi!

    RăspundețiȘtergere
  5. Nicoleta, multumim tare mult. Ma bucur mult ca mezinul tau e fericit la gradi. De fapt, asa e si normal. Sa va fie bine mereu!

    RăspundețiȘtergere
  6. vai, ce-a mai crescut mezina voastra:))
    sa aiba un timp cat mai placut la gradi si succes!

    RăspundețiȘtergere
  7. Va dorim un inceput bun si frumos!Cu siguranta o sa-i placa!

    RăspundețiȘtergere
  8. Ce ma bucur pentru ea! Cate peripetii! ea!
    Ce fac fetelee noastre ca isi gasesc prieteni la gradi. Sara abia astepata sa il vada pe Radu al ei :) la gradinita!
    Pup si te sun

    RăspundețiȘtergere
  9. La mulţi ani şi o primăvară superbă, frumoaselor!

    RăspundețiȘtergere

Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.