Suntem mai bine

Suntem destul de bine, în condițiile date.
Burtica crește și se mărește, să știe doamna barză unde trebuie să vină.
De starea de greață tot nu am scăpat, dar măcar am scăpat de vomă. Iar mai nou am început să mă umflu, ca și la prima sarcină. În rest beblușul se mișcă, face tumbe, dă mult din piciorușe și, mai nou, mă ține diminețile, începând de pe la 4, trează.
Paula e foarte încântată de locatarul din burtica mamei. E mare dragostea între ea și bebe, mai ales că acum bebe e cuminte și nu o deranjează pe ea cu nimic. Să vedem dacă se va menține aceeași iubire și după ce bebe va atenta la jucăriile ei.
Deocamdată îl alină mereu pe bebeluș, vorbește foarte drăgăstos cu burtica și nu uită să o pupe niciodată înainte de culcare sau de a merge la grădiniță.

o leapșă nouă

Am primit de la Ana o leapșă pentru care aș vrea să îi mulțumesc, că m-a făcut să mă gândesc, foarte matinal, la multe lucruri importante pentru noi.
Ce ne unește pe toți?
Trăgând cu ochiul printre răspunsurile celorlalți, inclusiv ale Anei, am văzut că ne unește interesul, necazurile, boala, suferința. Cred că ne unesc toate astea și ceva în plus.
Cred că ne unește un amestec de dragoste și bunătate umană, de empatie și altruism, de sensibilitate și de păsare, de grijă față de celălalt. Poate că sună prea pretențios, iar unii nu mai cred că există aceste calități în oameni, dar fără de aceste însușiri nu știu dacă am fi uniți. Interesul este adevărat că unește oamenii, dar doar o perioadă, cât scopul e comun. La fel și necazul unește și boala la fel, dar acestea, Slavă Domnului, sunt trecătoare. Când tot ce este conjunctural dispare, ceea ce ne mai ține aproape unul față de celalalt este bunătatea inimii, căldura sufletului nostru..
Toate astea se observă foarte bine chiar și aici, în lumea noastră virtuală. De multe ori suferim cu oameni pe care nu îi cunoaștem , râdem cu ei la năzdrăvăniile făcute, ne implicăm emoțional (și fizic, când se poate) în poveștile lor. Iar eu cred că e de bine. Că toată implicarea asta, văzută realist, în diferitele ei grade și moduri, arată că nu ne-am pierdut bruma de omenie, nici măcar în vremuri de răstriște.
Dau și eu mai departe leapșa Alinei , Marianei, Gabrielei , Albinutzei și Dyannei.

Botezul Lui Hristos

TROPARUL BOBOTEZEI
In Iordan botezandu-Te Tu Doamne,
inchinarea treimii s-a aratat;
ca glasul Parintelui a marturisit Tie,
Fiu iubit, pre Tine numindu-Te,
si Duhul, in chip de porumb,
a adeverit intarirea Cuvantului.
Cel ce Te-ai aratat, Hristoase Dumnezeule,
si lumea ai luminat, marire Tie.

Gândul zilei

„Copiii găsesc totul în nimic, oamenii nu găsesc nimic în totul.” (Giacomo Leopardi)

La multi ani!

Sorcova, vesela,
Să trăiţi, să-mbătrâniţi,
Peste vară, primăvară,
Ca un păr, ca un măr,
Ca un fir de trandafir
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oţelul.
La anul şi la mulţi ani!

Va doresc sa aveti un an nou plin de bucurii, fericire si multe momente de neuitat!

Mos Craciun

Pentru ca am fost cuminti a venit la noi Mosul. Evident cu daruri multe.
Paula a primit ce si-a dorit, ce i-a scris Mosului inca din august, o pereche de patine roz.

In fotografie sunt trei fetite cucuiete si motate si cochete: Paula, Alexandra si Mara si un baietel, Mihaita. Au fost toti foarte cuminti si i-au cantat mosului multe colinde frumoase. Iar el a fost darnic cu ei. Sa speram ca va veni si la anu...

un brad frumos si flori de mar

Sarbatori cu bucurie tuturor!
Anul acesta ne-am petrecut Sarbatoarea nasterii Domnului in familie, cu bunicii. Inainte de a pleca insa ne-a fost foarte greu sa o convingem pe Paula sa parasim Clujul. La inceput am fost chiar mirati pentru ca stiam cat de mult ii place sa fie cu bunicii. Apoi, ca o adevarata mama cercetas ce sunt, am incercat sa aflu de ce vrea atat de mult sa ramanem acasa. Si mi-a spus: "Mami, noi facem un brad asa de frumos si nu il vede nimeni!"
Mi-am dat seama ca are dreptate. De obicei facem un brad frumos pe care il lasam singur in casa unde mai revenim doar pentru a-l despodobi.
Asa ca anul acesta am facut bradul foarte devreme, de la Mos Nicolae, sa aiba timp sa se obisnuiasca si ea cu el, sa fie vazut si admirat. Apoi am putut plecat de acasa linistiti.
In prima fotografie Paula tine in manuta o crenguta de mar inflorit. Anul acesta ne-am pus in vaza mai multe crengute de merisor care au inflorit de Craciun.

Craciunita noastra si bradutul ei de acasa.



...si imaginea de ansamblu...

împreună rugătoare

Paula:
„Mami, hai să ne rugăm la Doamne-Doamne să fim sănătoși și să nu mai vomiți!”

premiu nou la sfarsit de an

de la Albinutza am primit un premiu draguț, acum la intrare în săptămâna Crăciunului.



Mulțumesc mult pentru el!
Îl ofer mai departe cu plăcere Anei, lui Wish, Sandrinei și tuturor celor care iubesc frumusețea sărbătorilor de iarnă.

un tătic puțin...altfel

Ieri am fost, la insistențele micuței, într-un magazin de jucării, de unde evident că nu am ieșit cu mâna goală. Preferata ei a fost o floare. Foarte draguță de altfel, numai că vânzătoarea ne spusese că ar fi trebuit să cânte, iar floarea nu cânta. Nici una din câte aveau nu cânta. Totuși cu preferințele copilului nu te pui și pentru că ea a spus că o vrea oricum, că deja o ”iubește”, i-am luat-o. Am zis că e frumoasă și așa fără să cânte neapărat.
Aseară l-am văzut pe tati meșteșugind ceva, cu trusa de cusut, dar nu am bănuit ce. Știam că florii nu i se poate face nimic, că bateria era sigilată și că nu se putea ajunge la ea decât eventual distrugând materialul, că nu avea nici o cusătură pe unde s-ar fi putut interveni finuț. Dimineață, înainte de a merge la lucru , mi-a spus că floarea e reparată și că dacă vreau pot să o las să mă asurzească. Dar am constata că are totuși un zgomot plăcut, nu chiar asurzitor. După plecarea lui am luat jucăria și am cercetat-o peste tot. Încă nu mi-am dat seama pe unde a intervenit de a reusit să o facă funcționabilă. Cu siguranță are el secretele lui.
Când a văzut-o Paula și a auzit că a reparat-o tati a zis: ”Nu-i așa că tăticul nostru nu este normal? (deja făcusem ochii cât cepele) El este un reparator de jucării!!!”
O vreme am stat pe gânduri. Apoi mi-am dat seama că are atâta dreptate. Un tătic normal ar fi lăsat și acum jucăria așa cum a cumpărat-o.

Dostoievski

Taine apariției unei ființe noi, marea și inexplicabila taină. Erau doi și deodată a apărut un al treilea om, un spirit nou, complet, deplin închegat, cum nu poate crea mâna omului; un cuget nou și o dragoste nouă, e aproape înfricoșător...Nimic mai sublim nu poate exista pe lume!

noi şi moşul

În aşteptarea Moşului...
a fost foarte cooperantă, şi-a lustruit ghetuţele cu mare atenţie....

ba chiar a insistat serios, să fie Moşul mulţumit...

dimineaţa rezultatul a fost pe măsura aşteptării...

deşi cadourile se desfac cam greu...

a avenit , a venit iarna

A venit, a venit iarna,
pe la uși pe la ferești,
a venit, a venit iarna,
cu colinde românești.

Din pacate nu a adus și zăpadă. Cel puțin nu încă, să fie bucuria deplină. Deocamdată degeaba mă chinui să o conving pe Paula că a sosit iarna că nu mă crede. Ea susține că e încă toamnă. Și la cât de frumos a fost ieri și de cald e și greu să o contrazici. Mai are totuși o speranță că va veni iarna până la serbarea ei. Cum serbarea e luni puține șanse totuși, dar poate Moș Nicolae vine și cu ceva zăpadă, cine știe...

fara bloguri culinare

Desi nu am pasiunea fotografiatului in bucatarie pentru a-mi putea ilustra spusele, raman totusi o bucatareasa din partea de sus a partii de mijloc a unei ierarhii, sa spun asa. E drept ca in ultimele doua luni nu am intrat in bucatarie decat in trecere si absolut ocazional in parte din cauza mirosului care ma omoara , in parte din cauza bucatariei care a fost in renovare si a aragazului demontat. Recunoasc ca abia ieri dupa foarte mult timp m-a lovit dorul gatitului si am facut chiar si desert, o delicioasa tarta cu dovleac.
Dar destul despre mine, v-am avertizat ca am calitati culinare destul de modeste.
Sunt convinsa ca ati intrat de nenumarate ori pe blogurile culinare. Eu in ultima vreme nu am avut timp sa intru nici pe al meu nicidecum pe altele, dar ieri am zabovit un pic. Rau am facut. Rea si neinspirata decizie de a vizita asa ceva. Daca te uiti mai atent la toate fotografiile alea cu bunatati e imposibil sa nu te apuce o stare de lesin.
Fetele alea sunt grozave. Ele sunt gospodinele din parea de sus a partii de sus a ierarhiei bucatareselor. Nu doar ca au fost inzestrate cu imaginatie cu carul dar au si o indemanare fantastica, ca si eu nu duc lipsa la capitolul imaginatie dar mi se impleticesc degetele doar la gandul ca ar trebui sa ma apuc sa fac asa ceva.
Fetele astea, si nu sunt putine la numar, au un talent fenomenal, multa daruire si pasiune, iar ce ieise din mainile lor te vace sa salivezi in fata monitorului. Stiu eu ce spun.
Deoarece nu doresc sa imi trimit sotul sa alerge bezmetic in cautarea lor prin Oradea, Bucuresti, Sibiu sau prin miezul altor localitati unde isi duc ele veacul (asta pentru a ma limita la meleaguri autohtone, desi am vazut pe un blog al unei romane de=a noastre dar instrainate o sepie la care mi-a ramas gandul) pentru a le cere tot felul de bunatati, m-am hotarat, decis, autoimpus ca pe perioada sarcinii, din motive de siguranta (am constata ca devin tot mai pofticioasa desi cu Paula nu am avut nici macar o singura pofta) sa nu ma uit, salivez, casc ochii si pierd ore intregi pe blogurile culinare.

starea de rau

Aproape ca imi e rusine sa o spun, dar dupa doua luni ma simt la fel ca la inceput adica groaznic. Imi este foarte rau, acum si obosesc foarte mult, cica de la o anemie crunta mi s-ar trage. Deja m-am obisnuit cu starea asta, mi se pare ca un ritual firesc. Bagajul pentru spital e mereu in stare perfecta la usa, gata de plecare.
Mi se pare atat de ciudat ca medicina a evoluat atat de mult in ultimii ani, se fac transplanturi foarte sofisticate, se recolteaza celule stem, se cloneaza oameni, iar pentru mine nu se poate gasi un leac pentru voma si pentru greata asta care ma chinuie asa de mult.
Stiu ca voi ati fost foarte draguti cu mine, dar eu abia stau in picioare, nu mai reusesc sa stau la calculator, spre marea disperare a prietenilor si a unei parti din familie cu care comunicam mai mult prin intermediul tehnicii moderne.
Multumesc tare mult pentru gandurile voastre calde.
Sper ca de acum sa pot sta cat mai mult pe blog, mai ales ca se apropie o perioada atat de draga sufletului meu, aceea a sarbatorilor de iarna.