fără televizor

În ultima vreme sunt destul de sensibilă. De fapt, sunt așa de când mă știu, doar că în ultimul timp mă manifest mai des, în special prin bocete de toată frumusețea. Iar subiectul reprizelor mele de plâns strașnic sunt (vă rog frumos să nu râdeți) subiectele de la știri.
Până să nasc prima dată (și singura până în momentul de față) rareori plângeam când auzeam de vreun copil năpăstuit oriunde în lumea asta. De când am născut, fiecare știre în care este implicat un copil îmi provoacă frisoane. Mă macin pentru fiecare suflet, deși știu că nu am cum să îl ajut.
Cum în ultima vreme știrile în care erau implicați copii păreau a nu se mai termina, soțul meu a decis, că tot am intrat în post, că ar fi cazul să suprimăm televizorul. Nu-i vorbă, eu nu stau să mă uit la televizor, doar că îl las acolo pe post de fundal sonor (știți voi, vorba aceea, ca un televizor uitat în priză). Numai că astfel mă încar cu tot felul de povești. Iar eu chiar nu duc lipsă de așa ceva...
Și astfel am „defectat” televizorul. Să nu fie tentată nici ștrunfița a-l dechide.
Noi mai trăisem fără televizor și până acum, nu eram chiar dependenți și oricum ne uitam doar la știri și Minimax.
Dar am constatat, că deși susținem sus și tare că noi nu lăsăm copilul să stea la televizor, de fapt el stă cel puțin două trei ore pe zi, după ce vine de la grădiniță. Chiar dacă ea mai are și alte activități în timpul acesta, televizorul e deschis și îi umple timpul.
Așa că fără televizor am fost un pic mai solicitați și noi ca părinți. Am citit mai multe cărți de povești, am făcut mai multe modelaje, puzzel-uri și tot soiul de jocuri de memorie, am interpretat tot felul de personaje. Am râs mult de tot felul de lucruri haioase, reale sau inventate de noi. Am gătit împreună și, chiar dacă s-a prelungit un picuț timpul alocat bucătăritului, ne-am distrat foarte bine împreună. Iar rețetele, se înțelege, au ieșit mult mai delicioase...

Și am constatat, că deși ne plângem că locuim între betoane, există foarte multe case, pe străduțele de lângă Parcul Feroviarilor, care au în grădinuțele lor o mulțime de ghiocei. Niciodată nu am văzut atât de mulți ghiocei, ca sâmbătă, când nu am făcut altceva decât să străbatem la pas străduțele de lângă casă.
Viața are nebănuite bucurii, pe care abia avem timp să le trăim din plin, fără să ne mai încărcam și cu altele, artificiale.
în final, un premiu primit de la Adriana. Mulțumesc mult, fată frumoasă!

Sper că ați avut și voi o săptămână frumoasă!
Oricum, astăzi începe încă una...