Sebastian al nostru e fetiță

Când am născut-o pe Paula știam că vom avea fetiță. Deși am aflat relativ târziu din cauza poziției contorsionate, pe la șapte luni jumătate, doctorul îi văzuse organele interne așa că nu aveam nici o îndoială. Cu toate acestea, când mă aflam pe masa de operații, în timp ce anestezista îmi număra vertebrele să poate să îmi facă injecția de amorțire, o doamnă asistenă mi-a spus să spun un nume de fetiță, dar și un nume de băiețel.
Pentru fetiță știam, mă gândisem la asta, mă pregătisem, a fost simplu. Alesesem deja Paula Teodora, ambele nume creștine.
Nici pentru băiețel nu a fost prea dificil, mai ales că știam că nu era băiețel, deci nu aveam nici o presiune. Am spus atunci George Sebastian.
Am născut așa cum mă așteptam o fetiță, iar povestea asta cu numele am uitat-o. Până vara trecută...
Astă vară stăteam noi trei liniștiți la masă, când Paula l-a întrebat pe soțul meu: „Tati, cum o să-l cheme?” „Pe cine să îl cheme, draga mea?” „Pe bebelușul din burtica mamei, cum o să-l cheme?” Dat fiindcă mami nu avea nici un bebluș în burtică ne-am uitat destul de lung la ea și i-am explicat că încă nu avem nici un bebeluș. Dar ea nu a fost convinsă de explicații și a zis că va afla ea prima când vine bebelușul și ne va spune și nouă. Și a aflat. Toată luna în care s-a petrecut concepția și-a susținut ideea: „mami îl are pe Sebastian în burtică”. Trecând peste faptul că nu eram sigură că aveam sau nu ceva în burtică, rămânea nedumerirea: de unde știa ea de Sebastian, că noi nu discutasem niciodată despre asta. Ne-am gândit că probabil copiii au un simț pe care noi nu îl putem avea.
Când ni s-a confirmat că vom avea un bebeluș, faptul că „mami îl are pe Sebastian în burtică” a rămas ca un lucru dinainte stabilit.
Îaninte de Crăciun am fost la ecograf și doctorul ne-a spus că vom avea o fetiță.
Când am venit acasă cu vestea mă aștepta și ea și tata, ambii curioși nevoie mare. Așa că i-am pus să ghicească ce vom avea. Ea a zis băiețel, tati a zis fetiță, din dorința de a o face pe ea câștigătoare. Dar nu a fost să fie. Așa că a fost un pic derutată. Nu știu dacă a derutat-o faptul că vom avea fetiță cât mai mult că tati a fost câștigătorul. atunci s-a supărat și a plecat în camera ei. dar sear a venit și a pupat burtica și a spus: „noapte bună, surioară Sebastiana!”.
Între timp ni s-a reconfirmat că e fetiță.
De atunci ne-am ales cu un nou nume. Sebastiana. Mie mi se pare cam lung. Deocamdată nu prea avem șanse să o facem să se răzgândească. Partea bună e că Sebastiana sună așa frumos din gura ei. Și că Sebastian e nume creștinesc, de sfânt, se sărbătorește în decembrie.
Deocamdată nu știm dacă să rămânem la el sau să căutam un nume „mai potrivit” vorba Paulei.
Sper să nu îmi spună cea mică într-o zi „mamă, ce a fost în capul tău de ai lăsat un copil de patru ani să îmi dea nume!”.
Of! dileme de mămică!