joi, 11 februarie 2010

O poveste cu pitici


Paula a dormit la amiază împreună cu tati. Dar nu singură. De obicei își aduce cu ea o păpușă sau o jucărie de pluș. Acum a „preferat” colecția ei de pitici invizibili. Ea are mai multe colecții, mai multe variante de pitici vizibili (are două seturi Disney de pitici micuți din plastic, are un set de pitici ceva mai mărișori din cauciuc, pe care îi ia cu ea când face baie și un set foarte haios care se lipește pe perete și pe mobilă). Se înțelege că piticii sunt toți 7, în formație completă, însoțiți întotdeauna de Alba ca Zăpada cărespunzătoare.
Paula a început să vorbească de cum s-a trezit. De fapt se certa cu Morocănosul.
„Morocănosul e foarte rău. L-a lovit pe tati. Îl duc să stea la colț, să se învețe minte.”
L-a dus la colț și a stat lângă el. „Stau lângă el să îl păzesc. Să nu plece de aici. Să învețe să nu mai lovească pe nimeni.”
Apoi întorcându-se către tati și mângâindu-l:
„Dragul de tati, nu merita să să pățească una ca asta, să fie lovit de Morocănos!”
Se înțelege că lui tati i-au trecut toate durerile...

2 comentarii:

  1. Cred ca Morocanosul si-a invatat lectia :) si nu va mai lovi pe nimeni de acum incolo. :)

    RăspundețiȘtergere

Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.