oamenii minunați ai vieții

Am vrut să scriu inițial „oamenii minunați ai netului”. Dar greșeam , că nu sunt niște oameni virtuali, sunt oameni reali, dintr-o lume reală. Dar ei fac parte din viață. Au intrat în lumea netului doar pentru a ne face și nouă viața mai frumoasă.
Uneori când citim diferite lucruri pe net nu avem de unde să știm ce fel de om se ascunde în spatele unor vorbe bine spuse sau a unor „înțepături” la adresa unora sau altora. Nu știm dacă acel om chiar gândește și trăiește în felul în care scrie sau e doar o mască, un mod de a putea fi oricine sub protecția anonimatului. Nu ai de unde ști dacă un om își dezvelește pe blogul său o jumătate de inimă sau doar se distrează făcându-și 15 bloguri pe 15 nume diferite, doar pentru a vedea reacțiile celorlalți.
Dar toate astea fac parte din farmecul și capcanele lumii virtuale.
Sâmbăta aceasta am avut însă onoarea să cunosc un om real, în carne și oase, pe care îl știam doar virtual. M-am întânit cu Mariana (Psalm de dor) și cu o parte din familia ei. Și a fost cu adevărat o onoare și o bucurie să o întâlnesc. pentru că unii oameni reușesc să îți atingă sufletul. Nu doar prin strânsa îmbrățișare ci prin puritatea și deschiderea inimii lor. Iar dacă o cunoașteți pe Mariana, atunci știtți că nu exagerez cu nimic. Mi-a rămas doar regretul că timpul (bată-l vina) nu ne-a îngăduit să zăbovim mai mult. Dar căile vieții sunt întortocheate, așa că îmi rămâne speranța că poate ne mai vedem...
Azi dimineață, rătăcind pe net, am văzut că m-a cadorisit cu un premiu.
Drga Mariana, să știi că și eu îți mulțumesc

și poate altcândva bem ceaiul asta împreună.
Aseară, după ce am ieșit cu Paula de la balet, am fost să cunosc un alt om din lumea blogurilor. E mult spus să cunosc, pentru că m-am mulțumit doar să o privesc fără să am curajul de a-i vorbi (deh! timiditatea). Dar am fost alături de ea când Ada (În joacă) și-a lansat la Cluj, Poveștile domnișoarei Firicel. Ba am făcut mai mult decât atât, că mi-am anunțat și altă prietenă să vină cu fetița.
Iar pe lângă privilegiul de a o vedea în carne și oase pe Firicel, am primit și un bonus neașteptat. Paula a apărut la televizor. La Antena 1. Așa că poate nu ați înțeles. Am fetiță vedetă. Dacă ar fi să privesc realist v-aș spune că în alea 30 de secunde cât a apărut mai mult a mâncat ciocolată (dar e vina bunicii Adei, că ea a dus bunătățile irezistibile) decât a vorbit. Dar nu contează. Tot vedeta mamei rămâne.
De la Ana (Jurnalul Anei) (pe care nu am cunoscut-o încă, fapt incadrat și el la categoria regrete) am primtit o misiune, să mă gândesc la un decalog al vieții mele.
Sau, după cum sună textual cerința: „Voi daca vi s-ar cere să vă faceti propria tabliță (asa a facut Paler in cartea lui) care ar fi cele 1o porunci ale voastre catre voi...sau dupa care v-ati ghida in viață? "
Nu m-am gândit ncioadată la un decalog al vieții mele, altul decât cel biblic. Nici nu îndrăznesc să îmi fac acum unul. Recunosc că mă încearcă o oarecare teamă. Iar unele principii după care m-am ghidat au suferi oareșce modificări pe parcursul anilor.
Știu doar un lucru: că mi-a fost mereu frică de Dumnezeu, că nu am vrut să fac nimănui rău intenționat și că, în fiecare zi, caut să descopăr bunătatea din oameni.