Vineri

E vineri. Vineri inainte de 8 martie.
In casa sunt multe flori, multe culori si multe parfumuri.
Si foarte multe bomboane. La astea nu am voie, asa ca doar le privesc, ca si pe primele.
Fetele pregatesc de zor ceva secret, doar de le stiut.
Ar putea fi o zi aproape romantica, dar am cursuri inca cinci ore incepand de la 3. Si maine alte 8 ore.
Ah! si eu numai inimioare am in cap.
Dar nu ma las

Zi frumoasa sa aveti!

Mircea Vulcanescu

 Pe 3 martie (  sau 19 februarie pe stil vechi) 1904 s-a născut Mircea Vulcănescu. 
Puţini oameni despre care am citit au reuţit să mă  sensibilizeze aşa cum a făcut-o el. Am auzit prima dată despre acest om excepţional în liceu, prin '95-'96, când începuseră a se aflat tot mai mult despre intelectualii care au murit în temniţele comuniste. Mircea Vulcănescu m-a fascinat de la prima poveste pe care am auzit-o despre el şi am auzit multe, pentru că a fost un om extrem de virtuos. Povestea de mai jos nu e chiar prima, dar e o mărturie, referitoare la Mircea Vulcănescu,  care îi aparține lui Mircea Eliade și a fost scrisă în noiembrie 1967, la Chicago. Iată ce scrie Eliade:

             „Mircea Vulcănescu fusese dăruit cu toate darurile: era frumos, avea o sănătate de fier, nu fusese niciodată sărac, era înconjurat de prieteni şi admiratori, nu fusese încercat de nicio tragedie personală sau familială; triumfase întotdeauna şi pe toate planurile, chiar dacă uneori nu i se dăduse locul pe care-l merita. Dar era destul să-l cunoşti mai bine ca să-ţi dai seama că Mircea Vulcănescu privea toate însuşirile şi succesele lui ca pe nişte daruri ale Vieţii pe care le îngăduise Dumnezeu, şi că dacă ele i-ar fi fost retrase nu i-ar fi schimbat nici deplina încredere în viaţă, nici marea lui credinţă. Toate astea i se păreau de altfel fireşti. Căci, spunea, oamenii uită de obicei că darurile, ca şi încercările, vin tot de la Dumnezeu.

             Când au venit încercările, Mircea Vulcănescu le-a primit senin şi încrezător; într-un anumit fel, misterios, se integrau vieţii lui religioase. În câteva zile a pierdut tot: avere, glorie, situaţie socială şi academică, familie, libertate. Dar a rămas acelaşi. Nu s-a îndoit şi nici n-a tăgăduit; a continuat să mărturisească, cu aceeaşi senină fermitate, credinţa şi încrederea lui de totdeauna. Alţii, care i-au fost mai aproape, vor povesti cu de-amănuntul, aici sau altă dată, viaţa pe care a trăit-o Mircea Vulcănescu în temniţă. Ce ştim cu toţii ne e de-ajuns ca să înţelegem cât de totală i-a fost victoria. Victorie împotriva călăilor, desigur, dar mai ales victorie împotriva Morţii.

             Pentru că ştim cum a murit!

             Iar ultimul lui mesaj din temniţă, adresat fiecăruia dintre noi, a fost acesta: „Să nu ne răzbunaţi!”.

 

           Iar dacă nu ştiţi totuşi cum a murit acela care a scris şi transcris de atâtea ori versul lui Rilke: Dă fiecăruia, Doamne, moartea lui!, povestea e aici: Mircea Vulcanescu a fost considerat de conducerea penitenciarului Aiud drept unul din stalpii rezistentei din inchisoare si prin urmare i-au aplicat cele mai grele torturi si dese izolari la crunta Zarca. Aceasta era o celula de exterminare, de 1/4 m, din beton, fara niciun mobilier, detinutii fiind nevoiti sa doarma direct pe beton. 

 Pe timpul iernii geamul Zarcii era tinut deschis intentionat, gardienii motivand ca geamul este stramb iar tamplarul trebuie sa vina.
Intr-un frig cumplit, fara mancare si apa, imbracati doar intr-o zeghe ponosita si dormind direct pe beton, supravietuirea tinea de ordinul miracolului. Au fost detinuti care au rezistat in aceasta stare si timp de trei saptamani.
Intr-una din astfel de izolari la Zarca a lui Mircea Vulcanescu, un tanar detinut nu a mai rezistat si s-a prabusit din picioare. Asistenta medicala i-a fost refuzata. Inca o noapte de dormit direct pe ciment i-ar fi adus cu siguranta moartea. Atunci Mircea Vulcanescu a facut o fapta demna de Pateric. Filozoful s-a asezat pe ciment si l-a culcat pe detinutul bolnav peste el.
Acesta avea sa-si revina, dar Mircea Vulcanescu se va imbolnavi grav de plamani, decedand pe 28 octombrie 1952. Avea 48 de ani si a lasat un testament simplu, dar care arata intreaga conceptie crestina de viata a lui Vulcanescu : "Sa nu ne razbunati!".

 

         A iubi aproape tău ca pe tine însuţi înseamnă că eşti legat de el prin solidaritate în suferinţă, prin comunitatea de soartă în păcat şi, că la bine şi la rău, nu există, în fond, mântuire numai mântuire pentru unul singur, ci numai mântuirea lumii întregi.  (Mircea Vulcănescu)

Martisoare 2015 - piesele de rezistenta

Mărțișoare mama poartă,
Mărțișoare am și eu
Și cireșul de la poartă
Și întregul neam al meu.
Am o țară mărțișoară
Cu frumosul, surioară!
                  (Grigore Vieru)

mărţişoarele făcute de noi cu ghiocei

 cu fluturaşi

 

 cu dragoste

  O Primăvară De Excepţie!

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi (data/ora)... duminică, 1 martie 2015.

Afară ... este frig şi mohorât. Nu e destul de dimineaţă încât să iasă soarele şi se vede că a plouat astă-noapte. Dar suntem optimişti, sperăm la o zi superbă!

Mă gândesc ... că a venit primăvara şi eu tot răcită sunt. A nu ştiu câta oară. De fapt, nici nu mă mir. Nu ştiu cum e situaţia prin oraşele voastre, dar aici la noi au fost şi câte 12-14 copii la şcoală dintr-o clasă întreagă. Restul stau acasă, răciţi cobză.

Din locurile de unde invatam ... din modestie, din simplitate, din tradiţie. Chiar am auzit zilele trecute un citat care mi-a mers la suflet: "E foarte simplu să fii fericit, dar este foarte greu să fii simplu." (Rabindranath Tagore)

Sunt recunoscătoare pentru că...  a venit primăvara!!!!

Din bucătărie...  nu prea am avut timp de mărţişoare dulci, ci doar mâncare obişnuită, de post pentru noi, iar pentru fete am mai făcut câte un orez cu lapte, câte o supică cu cărniţă, nimic deosebit :).

Cu ce sunt îmbracată...  pijamale comode.

Citesc... Gary Chapman, Iubirea ca un mod de viaţă.

Ceea ce astept (sper) ... să am o săptămână uşoară, cea care a trecut a fost plină de simulări la clasa a VIII-a, iar cineva, nu spun cine, a mai trebuit să corecteze simulările. Săptămâna aceasta e plină cu simulări pentru clasele a XI-a şi a XII-a. Deci, altă distracţie :))))

Ce mai meşteresc... mărţişoare şi alte minunăţii. La capitolul ăsta, promit să vă ţin la curent.

Ascult... cum sforăie cea mică.

În casa... e un moment de tihnă şi odihnă, fetele încă dorm, deşi cea mare a avut grijă să pună ceasul să sune la ora 6.00.Nu întrebaţi de ce, nici măcar în timpul săptămânii nu ne trezim la ora asta.

Unul dintre lucrurile mele preferate ... în această perioadă este să îmi aleg o babă, adică una din primele 9 zile ale lui martie şi să sper că vremea va fi bună, bună.

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii ... am avut o aniversare, finuţa mea cea mică a împlinit 7 anişori, iar astăzi suntem prinşi cu mărţişoarele.

Aici este o imagine (luată de pe net) pe care am gândit să o împărtășesc, că tot e sezonul:

iar mai multe despre ale noastre puteti vedea pe un taram cu vise si visuri.

Idee preluată de la Corcodusa. 

                                                  Un weekend frumos să aveţi şi...

                                                           1 martie fericit!

Martisoare 2015

Anul acesta nu am fost chiar atât de harnici cum eram de obicei, dar lucrăm.
"Martisorim" :)
Suntem in grafic.
Ca in fiecare an venim cu o noutate.  Anul acesta este anul reciclării în casa noastră, prin urmare am reciclat ceva componente de calculator, că de astea nu ducem deloc lipsă şi le-am dat o nouă menire: aceea de a vesti primăvara.
Am pus aici doar cateva de model.

 

 Initial am pornit de aici si apoi am ajuns la martisoare. Mai precis tata a ajuns. Ce să facă şi el dacă are trei fete? Munceşte, nu se încurcă!

Martisoare au făcut si fetele hărnicuţele, modele simple pe care le poate face orice copil.

 Si aici doar scolarita a lucrat, martisoare quilling. Chiar dacă nu sunt perfecte, eu îi apreciez dexteritatea şi rapiditatea de care dă dovadă.

 si a facut si o felicitare, un pic cam sifonata ca a adus-o in buzunar de la scoala, dar e in ton cu anotimpul

 iar la final avem si doua modele cumparate, doua litere ce vor deveni martisoare pentru mandrele noastre.

 Tot creaţii de-ale noastre, dacă doriţi spre inspiraţie, găşiţi din ceilalţi ani  modele de mărţişoare,  figurine din mărgele, mărţişorul violoncel , modelele pe care le-am făcut  acu doi ani sau cosuletele parfumate de anul trecut.. 
Spor la treaba!

de dragobete

  Astazi am scris o poezie. Abia acum, pe seară, mi-am dat seama că m-a apucat cheful de scris tocmai de dragobete. 

     Nu am mai scris tare de mult poezii. Astăzi am realizat că sunt mult mai solară decât în tinereţe, că nu mai am atâtea angoase şi atâtea temeri.  Sunt mult mai liniştită şi senină. Nu ştiu dacă e de bine sau nu, probabil că nu, poeţii sunt prin însăşi firea lor un pic mai neliniştiţi, doar că nu am putut să nu observ cum mi s-au schimbat versurile. Se pare că s-au domolit şi ele odată cu anii...

       Aici pun o poezie scrisă de una dintre poetele mele preferate, o poetă de o sensibilitate aparte, iar cu poeziile ei am rezonat totdeauna, fiindcă se citesc cu toate simţurile ascuţite.  Versurile ei nu sunt deloc liniştite... Vă invit cu drag la lectură, că tot vorbii de dragobete şi de dragoste!

 Leonida Lari - Mi-e dor de tine ca de-o poezie...

Mi-e dor de tine ca de-o poezie
Nescrisa înca, fara vers si nume,
Dar daca vrei sa ninga, n-o voi scrie,
Caci voi chema zapada peste lume.

Mi-e dor de tine ca de o cântare,
Neauzita înca niciodata,
Dar daca vrei sa ploua, ai rabdare,
Eu voi chema si ploaia asteptata.

Ci va veni o clipa, da, o clipa,
Când tot ce sînt va semana cu-o struna,
De care s-a atinge cu-o aripa
Un cântaret ciudat, orbit de luna.

Seara frumoasa va doresc!

Liga Studenților din Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați (L.S.G) în parteneriat cu Universitatea Dunărea de Jos” Galați și Casa de Cultură a Studenților Galați organizează în data de 24 februarie, în intervalul orar 12:00 - 18:00, în Campusul Studențesc “Al.I.Cuza”, evenimentul “Dragobetele sărută fetele”.
Proiectul în sine este menit să celebreze sărbătoarea Dragobetelui, trad

- See more at: http://www.amosnews.ro/dragobetele-saruta-fetele-la-universitatea-dunarea-de-jos-galati-2015-02-23#sthash.WEVeJgnt.dpuf

Liga Studenților din Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați (L.S.G) în parteneriat cu Universitatea Dunărea de Jos” Galați și Casa de Cultură a Studenților Galați organizează în data de 24 februarie, în intervalul orar 12:00 - 18:00, în Campusul Studențesc “Al.I.Cuza”, evenimentul “Dragobetele sărută fetele”.
Proiectul în sine este menit să celebreze sărbătoarea Dragobetelui, trad

- See more at: http://www.amosnews.ro/dragobetele-saruta-fetele-la-universitatea-dunarea-de-jos-galati-2015-02-23#sthash.WEVeJgnt.dpuf

La Baile Felix

          Zilele astea ne-am răsfăţat puţin. Am îmbinat utilul cu plăcutul, ne-am răsfăţat, ne-am odihnit şi ne-am reîncărcat bateriile. Pentru noi a fost ca un concediu, unul foarte scurt.
          Pentru mine, dar şi pentru fete, a fost prima dată când am fost la Felix; nu mai spuneţi la nimeni, că noi stam aici la doi paşi, dar nu am ales până acum să mergem acolo, am avut tot timpul alte preferinţe. A fost prima bălăceală pentru anul acesta şi prima dată când am mers la piscină după operaţie.
          Am stat la o vilă foarte elegantă. Am tot râs cu fetele că am fost aproape de Beverly Hills, la un pas distanţă, fără a merge până în California pentru asta. Nu de alta, dar aşa se numea casa alăturată.
          Pentru bălăceală am fost la Apollo, un complex cu mai multe piscine în aer liber şi una acoperită. Era foarte plăcut şi interesant în acelaşi timp să faci baie în piscină şi afară să fie 10-12 grade. Evident, apa din piscine era calduţă, fiecare bazin având temperaturi cuprinse între 30-33 de grade si 38-40 cea acoperită, în care stăteau mai mult copiii.
         Preţurile mi s-au părut pentru toată lumea. Cazarea, în perioada asta, e undeva între 60 şi 100 de lei camera pe noapte, cam la toate pensiunile din zonă, după cum ne-am dat noi seama. Intrarea la bazin este 25 de lei pentru adulţi şi 12 lei pentru copii, dar local şi în oraşele din apropiere se găsesc diferite pachete de vânzare, pachete care conţin tichete de reducere cu 50 la sută pentru 2 persoane.
          Acum chiar nu era aglomerat, era plăcut, iar mezina noastră s-a şi bronzat puţin stând în bazinele de afară, că ieri a fost o vreme foarte plăcută, cu mult soare.
          Paula  a venit de la Felix cu o amintire de neuitat: a învăţat să înoate pe sub apă.

          Posibil să mai scriu zilele acestea despre acest weekend al nostru, dar deocamdată mă opresc aici.
        O săptămână frumoasă vă doresc!

mai in gluma, mai in serios

"Vestea proastă e că tratamentul prin chimioterapie te poate ucide înainte să te ucidă cancerul. Vestea bună e că prețul serviciilor medicale și asigurarea de sănătate te pot ucide înaintea chimioterapiei".

 

 Vestea cu adevărat bună este că, dacă intâlneşti nişte cadre medicale foarte diplomate, te poate ucide un infarct când îţi dau ele veştile.

Vestea intermediară e că: e doar o glumă (sper!). Luaţi-o ca atare!
Vestea senzaţională e că există vindecare. Credeţi-mă pe cuvânt!

Gentuta portocala - kit creativ

Se ia/ se cumpără/ se primeşte  cadou (în cazul nostru) un kit creativ care are toate elementele pentru a crea o gentuţă de toată frumuseţea. Setul conţine toate materialele textile (forme din fetru decupate şi perforate, fermoar) şi din plastic (acul) necesare pentru confecţionarea unei genţi în formă de portocală, plus instrucţiunile de utilizare.
Se ia apoi o fetiţă musai harnică şi interesată

împreună cu o bunicuţă care să o supravegheze şi să-i îndrume mânuţele muncitoare

şi se lucrează intensiv, ba pe faţă, ba pe dos, după necesităţile modelului.

Se ia apoi cealaltă fetiţă şi se repetă aceeaşi operaţiune

Rezultatul final nu va înceta să apară.

În aceeaşi colecţie am mai văzut şi un portofel în formă de felie de pepene verde.
Spor la lucru!

Mesajul zilei de ieri

Mesajul zilei de ieri l-am primit de la fetele noastre, împreună cu alte câteva felicitări şi zeci de inimioare. Mesajul a fost acesta:

 Iubiților noștri părinți, 
Iubiți-vă!!!
Iubirea vostră nu e depășită de nici un cuplu de pe planetă!!!
Azi iubirea voastră să nu aibă limite, pentru că azi este ziua îndrăgostiților!!!
Azi să vă simţiţi bine împreună, să vă sărutaţi şi să petreceţi de ziua voastră, ziua îndrăgostiților!!!
                                       Paula şi Georgia

Evident, fiecare semn de exclamare avea inimioare în loc de punct, mesajul a fost scris pe o felicitare în formă de inimioară şi numele semnatarelor era şi el în inimioare pus. Ce mai! mai multă iubire nici nu se putea!
Dacă vă întrebați cum am petrecut, am jucat Carcassonne cu ele şi ne-am distrat toată după-amiaza.
O duminică cu multă iubire vă doresc!

Doua intrebari

 Prima întrebare: Cu ce-am rămas din flăcări?
Nu stiu raspunsul, cel putin nu total, nu cum ar trebui să-l ştiu, mai mult e în ghicitură decât lămurit, dar m-am gandit mult la intrebarea asta, mai ales de când mi-au căzut ochii pe această minunată poezie.

Cu ce-ai rămas din flăcari?
                                    Autor: Traian Dorz
Cu ce-ai rămas din flăcări mai bun decât erai,
Când ai intrat în marea şi ultima-ncercare?
Sfârşind cu tine însuţi eroica-nfruntare?
Cu ce-ai rămas din toate? Ce-ai ars şi ce mai ai?

Ce-ai limpezit în tine din câte ce aveai?
Ce-ai lepădat din toată zadarnica strânsură?
Cât ai ales ce-i aur, cât ai lăsat ce-i zgură;
Cât ai avut ‘nainte şi-acuma ce mai ai?

Nu anii suferinţei urcaţi cu-atâta vai,
Nici perii albi, nici plânsul, nici pierderile grele,
Ci câtă-nţelepciune şi tâlc ai scos din ele
Aceasta-i întrebarea: ce-ai ars şi mai ai?

Căci dacă tot acela te-ntorci precum erai,
Când ai intrat în marea şi ultima-ncercare,
Zadarnic-a fost jertfa şi chinurile-amare
Nimic n-aveai ‘nainte, şi azi nimic nu ai!

 Si a doua întrebare, luată dintr-un interviu cu Părintele Gabriel Bunge, renumit calugar catolic, convertit la ortodoxie:
  Dacă doriţi să daţi contemporanilor un mic sfat despre cum să-şi organizeze viaţa de rugăciune, ce le-aţi spune?
P: Dacă vrei să înveţi să înoţi, sari în apă. Numai aşa vei învăţa. Numai cei ce se roagă vor simţi sensul ei, gustul şi bucuria rugăciunii. Nu poţi învăţa să te rogi stând într-un mare fotoliu. Dacă eşti gata să îngenunchezi, să te pocăieşti sincer, să ridici ochii şi mâinile către cer, atunci multe lucruri ţi se vor descoperi. Desigur, poţi citi multe cărţi, asculta conferinţe, vorbi cu oamenii – acestea sunt foarte importante şi ajută la înţelegere. Dar care este valoarea tuturor acestor lucruri, dacă nu facem paşi reali după aceea, dacă nu ne rugăm? Cred că trebuie să înţelegem aceasta.
Zi frumoasa!

Am o fetita, nu o pizza

Posibil să vă surprindă titlul, posibil să nu...
El face parte din perlele nemuritoare ale mezinei mele.
Ea, mezina adică, are patru ani şi mai multe luni, mai aproape de cinci, de acum, şi se alintă atunci când vorbeşte, cum numai ea ştie...
Ieri am luat-o de la grădiniţă împreună cu soţul şi, la ieşirea din grădiniţă, tatăl ei îi deschide uşa şi o ţine deschisă până iese şi fetiţa. Ea, face o plecăciune şi spune:
 - Mulţumesc, domnul meu!
Eu îi spun:
-Aşa de frumos îi mulţumeşti tu lui tati?
-Da, doar nu sunt o pizza!!!
- O pizza?
-Serios?!!! Ai crezut că sunt o pizza? Nu sunt o pizza!!! Sunt o fetiţă isteaţă!!!
Nici nu ştiu de unde scoate toate perlele astea, dar cred că nici nu mai trebuie să vă spun cât sunt de mândră că nu cresc o pizza...

Jurnalul unei femei simple

 

Pentru astăzi (data/ora)... vineri, 6 februarie 2015.

Afară ... este frig şi fulgii dansează în aer fără a se aşeza... Nu am mai văzut soarele de câteva zile.

Mă gândesc ... că vacanţa a trecut atât de repede şi eu tot răcită sunt.

Din locurile de unde invatam ... câteodată din propria viaţă, numai să vrem să deschidem ochii. De obicei, vedem mult mai bine când vine vorba de viaţa altora şi mai puţin când e vorba de-a noastră.

Sunt recunoscătoare pentru ...  că doctoriţa s-a înşelat. Chiar dacă am tras o spaimă enormă de eram să mor de inimă zilele astea, măcar am rămas cu atât şi cu nişte dureri neelucidate şi nu am metastaze osoase, cum a crezut iniţial doamna doctor.

Din bucătărie ...  am făcut plăcinte cu de toate şi varianta cu brânză şi cu mere şi prune confiate pentru mine. E venită mama soacră la mine, că altfel nu vedea bucătăria mea asemenea bunătăţi :).

Cu ce sunt îmbracată ...  o rochiţă neagră.

Citesc ... Gary Chapman, Iubirea ca un mod de viaţă.

Ceea ce astept (sper) ... să înceapă cu bine noul semestru.

Ce mai meşteresc ... fetele au meşterit la o gentuţă portocală, poate reuşesc să o pun zilele astea pe aici.

Ascult ... nimic, doar linişte deplină...

În casa ... e un moment de tihnă.

Unul dintre lucrurile mele preferate ... să vorbesc cu oamenii.

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii ... sunt legate de mai multe aniversări.

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

 cu jurnalul meu real, nu doar virtual, in care scriu de ceva vreme

 

 

 

 si cu un semn de carte care îmi place tare mult

 

că tot mă ţin să le postez, dar nu le mai vine rândul.

iar mai multe despre ale noastre puteti vedea pe un taram cu vise si visuri.

Idee preluată de la Corcodusa. 

                                                  Un weekend frumos să aveţi!

In memoria Mitropolitului Bartolomeu

31 ianuarie, pomenirea Înaltpreasfințitului BARTOLOMEU,
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului
și Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei şi Maramureșului
(18 martie 1921 - 31 ianuarie 2011)

 Fără prea multe cuvinte introductive,  două mărturisiri extraordinare:

1. Dragii mei, de-a lungul vieţii mele am avut o singură rugăciune. Viaţa mea a fost, cel puţin în primele trei sferturi, foarte zbuciumată şi nu o dată, nu de două ori, nu de trei ori, m-am simţit în imediata vecinătate a morţii, datorită suferinţelor şi primejdiilor prin care am trecut. Nu am chemat niciodată moartea, dar nici nu m-am temut de ea. Am avut o singură rugăciune către Dumnezeu:
„Doamne, dacă Tu crezi că mai poţi face ceva cu mine şi dacă Tu crezi că eu mai sunt de trebuinţă pentru Biserica mea, pentru neamul meu şi pentru semenii mei, atunci Tu ai să mă salvezi, ai să mă laşi în viaţă şi nu mă vei lăsa să fiu ucis, nici de foame, nici de sete, nici de frig, nici de schingiuiri, nici de gloanţele oamenilor şi nici de dinţii lupilor. Dacă vei socoti că n-o să mai fiu bun de nimic şi nu-Ţi mai trebuiesc Ţie, o să mă chemi la Tine şi voi vedea ce vei face cu mine. Dar dacă Tu socoteşti că voi mai fi de folos, mă vei lăsa în viaţă, pentru că eu ştiu că religia creştină este eminamente pragmatică”.
2. Omul se cunoaşte după roade şi pomul după fapte. Nu este un merit să trăieşti mult, cel mult dacă ai ambiţia să te înscrii cumva în seria recordurilor. Important este să trăieşti cu folos, iar pentru aceasta trebuie să ai şi o educaţie de la părinţi, pe care eu am avut-o. De aceea, în ziua mea de naştere, mă rog întâi cu rugăciunea intimă de dimineaţă pentru părinţii mei care mi-au dat viaţă, dar nu numai viaţă, că aceasta încă n-ar fi mare lucru, dar pentru că mi-au dat o educaţie. De la tatăl meu, care era un om plin de înţelepciune, am învăţat ca niciodată să nu iau nimic în tragic, iar de la mama mea, care era un tezaur de folclor, am învăţat credinţa în Dumnezeu, teama şi iubirea faţă de El, respectul faţă de propria mea demnitate, munca şi respectul faţă de demnitatea altora. Mama mea ne spunea nouă, copiilor, cu precădere un proverb pe care-l moştenise şi ea de la înaintaşii ei: Decât să întind în unt şi să mă uit în pământ, mai bine să întind în sare şi să mă uit la soare. Dacă m-ar întreba cineva „Ce-ai învăţat de la mama dumitale?”,i-aş răspunde: Asta am învăţat: să mă uit la soare. Şi dacă Dumnezeu va hărăzi această lumină şi dincolo de mormânt, voi fi întradevăr fericit.

Eu... in 3 minute

Am făcut-o şi pe asta. Am vorbit în faţa a aproximativ 250 de liceeni, despre mine, aşa cum mă ştiţi, cu inima pe tavă, ca întotdeauna. M-au ajutat foarte mult confesiunile mele aici, cu voi. De aceea, deşi textul a fost pus pe adresa de facebook a liceului, tot nu m-am indurat sa nu scriu si pe blog.

Înainte să încep aş vrea să vă spun care e citatul meu preferat din întreaga Biblie. De fapt, am două citate, iar unul dintre ele este: Cred, Doamne, ajută necredinţei mele! (Marcu 9,24)
Am fost rugată să vorbesc astăzi aici, despre credinţă, despre credinţa mea în Dumnezeu şi cum m-a ajutat ea să trec întreagă (moral) această perioadă grea, pentru că pentru mine anul ce tocmai s-a încheiat nu a fost unul obişnuit, ci a stat sub zodia cancerului.
În primul rând, pentru că nu predau la liceu şi mulţi dintre voi nu mă cunoaşteţi, cred că ar trebui să ştiţi despre mine că eu şi încercările grele suntem prieteni vechi, nu ne-am cunoscut acum întâiaşi dată, ci ne cunoaştem demult, din fragedă pruncie. Ar fi bine să ştiţi că în viaţa mea nenorocirile „ca multe altele ce mi s-au întâmplat în viaţă, nu [au venit] aşa într-un an, doi şi deodată, ci în mai mulţi ani şi pe rând, ca la moară” cum ar spune Creangă.
M-am tot întrebat, ca una care a pierdut în viaţă mama, tata, toţi patru bunicii, care am trăit tot timpul sub stigmatul de copil orfan, care am pierdut eu la rândul meu un copil, care am cunoscut durerea până la os şi dincolo de el, m-am întrebat de ce crede lumea că a lupta cu un cancer este un lucru aşa de greu. La sfârşitul anului trecut, cred că am descoperit, cel puţin parţial, un posibil răspuns, atunci când am revăzut un text din Iov.
După ce diavolul îi ia lui Iov toată averea şi toţi copiii, văzând că încă nu renunţa la Dumnezeu şi nu rosteşte niciun cuvânt rău împotriva lui Dumnezeu, diavolul îi cere Domnului permisiunea de a se atinge „de osul şi de carnea lui” spune textul biblic, pentru că o consideră cea mai grea şi mai cumplită pedeapsă.
Şi să ştiţi că are dreptate. Câtă vreme tu ca om nu ai suferit nimic şi doar cele exterioare ţie s-au pierdut, câtă vreme durerea nu a mâncat încă din trupul tău, toate celelalte se pot reface, dar când durerea pune stăpânire pe trup, pune stăpânire şi pe minte şi pune stăpânire şi pe suflet. Veţi vedea, pe parcursul vieţii voastre, că în durerile mari oamenii îl câştigă sau îl pierd pe Dumnezeu. Şi una şi alta e la fel de posibil, iar a-L pierde e mai uşor decât a-L câştiga.
La începutul acestui an m-am gândit ce cuvânt ar fi potrivit să rezume mai bine întreg anul ce a trecut. Şi nu, nu am ales cancer, nici suferinţă, nici măcar speranţă, ci am ales Omenie, cu majusculă chiar. Anul trecut a stat sub zodia cancerului, dar a stat şi sub zodia omeniei. Şi nu am văzut-o ca pe o noţiune abstractă, ci am simţit-o ca pe un lucru palpabil, pe care îl poţi atinge, pe care poţi să pui mâna; că eu când eram copil şi am învăţat substantivul aşa l-am reţinut, că este ceva ce poţi atinge cu mâna. Aşa e şi acum: dacă aş întinde mâna sunt sigură că aş atinge omenia.
Eu nu cred în întâmplare, nu cred în coincidenţe stranii sau în hazard. Eu cred în rânduială, în lucrurile care se întâmplă cu un rost al lor, fie că îl înţelegem sau nu. Cred că fiecare avem în lume locul şi rolul nostru. Sinceră să fiu, şi eu m-am întrebat mereu de ce îmi este îngăduit să trec prin atâtea necazuri, prin atât de multe încercări pe care alţii nici nu şi le pot imagina, şi mă tot intreb: pentru ce mă pregăteşte Dumnezeu.
Anul care a trecut mi-a dat convingerea neclintită că Dumnezeu a pus în noi toată forţa de care avem nevoie pentru a învinge, mi-a arătat că Dumnezeul iubirii face minuni cu fiecare dintre noi în fiecare clipă a vieţii noastre, doar să nu ne pierdem credinţa în El.
Eu cred că Dumnezeu ne-a dat tuturor viaţa noastră cu toate ale ei ca prin ea să ne mântuim pe noi şi pe cei de lângă noi, dacă putem. Noi prin ei şi ei prin noi. Nu se poate unii fără alţii.