marți, 9 iunie 2009

nevoia de protecţie



Ştiu că toţi ne dorim pentru prichindeii noştri o educaţie cât mai bună. Iar pentru asta facem cât de multe putem. Iar în educaţie includem, vrei nu vrei şi mediul în care copilul creşte şi se dezvoltă.
Citind zilele trecute un artcol, nu am putut sa nu mă întreb pana unde merge obsesia parintilor de a le oferi o educatie "perfecta" copiilor?
Iar "mărul discordiei" era o poveste despre fiica cuplului de actori Katie Holmes si Tom Cruise nu are voie sa se joace cu copii care nu apartin religiei scientologice.
Potrivit Bang Showbiz, parintii ii interzic fetitei lor de trei ani sa socializeze cu copii de alta religie, chiar daca acestia sunt colegii sai din clasele de dans. Pentru a-i face existenta mai putin anosta, Tom si Katie si-au inscris fiica la cursuri de spaniola si franceza, pian si vioara, asigurandu-se ca va avea mereu ceva de facut.
Chiar asa sa fie cel mai bine? Cât e nevoia de protecţie? Cât e nevoia de control? Cât e paranoia?
Fetiţa mea are colegi, prieteni, tovarăşi de jocă şi catolici şi unitarieni şi protestanţi. Oare sunt eu o mamă iresponsabilă?

4 comentarii:

  1. nu ,nu esti o mama iresponsabila,ci o mama care vrea binele copilului,care doreste ca,copilul ei sa fie liber sa aleaga in viata ce sa invete,cu cine sa se joace etc,cat despere tom si katie vor avea o fata model pentru societate care la varsta de 14-17 ani, isi ia lumea in cap ca sa saturat de ideile parintilor,cam asa se intampla si in ziua de azi,si e pacat.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu cred sa fie vorba de influentele altor religii si nici macar de protectie. Poate mai mult de faptul ca se considera fiinte superioare si nu doresc ca fiica lor sa se amestece cu...plebea.
    Cat despre tine, este o mama iubitoare si nu ai putea sa faci asa ceva copilului tau!

    RăspundețiȘtergere
  3. Inca un exemplu pentru care nu (mai) iubesc religia.

    RăspundețiȘtergere
  4. Vasile, eu cred ca iubirea pentru Dumnezeu, ca baza a unei religii, nu tine de ce fac sau nu fac ceilalti, ci tine de inima ta, de felul tau de a te raporta la minunile cretorului.

    RăspundețiȘtergere

Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.