Jucăriile noastre

Aseară am adus în casă toate jucăriile pe care le ținem exilate din lipsă de spațiu. Și dacă tot le-am adunat laolaltă am făcut și o sortare: ce păstrăm (aproape tot), ce donăm (prea puțin), ce aruncăm (absolut nimic).
Trebuie spus că am făcut un progres față de anul trecut când nu a vrut să donăm nicio jucărie de Crăciun. Bineînțeles, fată deșteaptă cum e, a susținut că nu e frumos să dăm jucării vechi, ci să cumpărăm copiilor lucruri noi, așa că nu am avut încotro, a avut argumente bune. Anul acesta s-a îndurat totuși să aleagă, din proprie inițiativă, un săculeț cu jucării pe care vrea să le dăruiască copiilor care nu au.
Pentru ea, care e foarte posesivă cu toate jucăriile ei (ca mai toți copiii la vârsta asta, cred) nu a fost prea ușor. Tot anul trecut tati i-a spus, la un moment dat, că pentru fiecare jucărie nouă, trebuie să renunțe la una veche. După ce a căutat și selectat vreo două ore prin toată casa a ales, în sfârșit, un dop și o scoică. Am crezut că mă prăpădesc atunci de râs.
Așa că mama îi admiră evoluția și inima bună.
Aici sunt o parte dintre jucăriile noastre:


Colțisorul cu cele pe care le aducem în cameră prin rotație

Am făcut și un mic locușor dedicat Crăciunului. Între timp, după fotografiere, a mai adăugat câțiva pinguini, lupișori și reni la colecție.

Cam atât deocamdată despre colecția noastră de jucării și animăluțe din care aveam la un moment dat câte un exemplar de pluș(și chiar mai multe, la anumite specii) din fiecare animal care trăiește pe pământ. Acum stau toate cuminți în așteptarea vremii când (să sperăm) podul va deveni mansardă și vom avea mai mult spațiu de desfășurare.
Dacă vreți să vă jucați vă așteptăm la noi!
Să aveți o zi frumoasă și jucăușă!
La mulți ani tuturor celor care vă sărbătoriți astăzi de Sfântul Andrei!

un premiu nou

Am incheiat saptamana cu bine, deoarece, dupa o zi absolut minunata, aseara am aflat ca blogul meu a fost premiat de MostWanted Blog, cu unul dintre premiile ”Premiul Most Wanted Blog” pe luna decembrie.

Nu pot decat sa ma simt onorata si fericita!
Multumesc tare mult!
Sa aveti cu totii o saptamana excelenta!

Reduceri mari la jucării

Aşa trâmbiţau reclamele: mari reduceri la jucării, Moş Crăciun şi-a răsturnat sacul la Metro. Prin urmare, am purces şi noi să vedem sacul Moşului...
Vinerea care tocmai a trecut a fost vinerea neagră a reducerilor şi, dacă tot împrumutăm noi tot ce se poartă în Occident, nu se putea să ratăm încă o ocazie de a vinde ceva. Tocmai de aceea, mai multe magazine au făcut reduceri, mai ales că se apropie sărbătorile. Ce prilej poate fi mai bun decât atât!
Dintre toate ofertele, pe noi ne-a tentat cea de la Metro. Anunţau 40 la sută reducere la toată gama de jucării. Când am ajuns ieri în magazin era nebunie, ca în vremurile bune, când încă nu se deschiseseră două mall-uri şi o sumedenie de supermarketuri în oraş. La raionul de jucării era buluceală, unde te uitai vedeai mame, taţi, bunici, copii, cărucioare arhipline... Toată lumea umbla ca furnicuţele şi-şi umplea coşul.
Când am ajuns la raft ni s-a mai temperat entuziasmul. Am crezut iniţial că ratez eu ceva mega promoţie şi chiar am cercetat cu luare aminte câteva cărucioare. Dar nu, lumea cumpăra din inerţie şi din bună-credinţă, pentru că povestea preţurilor era cu totul alta.
Spre exemplu, pe noi ne-a interesat o păpuşă Barbie secretul zânelor. În toate celelalte magazine, mă refer la Cora, Real, Carrefour, costă fix 85 de lei. Aici preţul era 135 lei. Când i se aplica reducerea devenea 81. Prin urmare doar 4 lei faţă de preţul pieţei. Nu sunt matematician, dar asta e o reducere de 5 la sută, cred, şi nu de 40. Şi la fel erau toate păpuşile şi jucăriile cărora li se face reclamă din abundenţă pe toate posturile cu desene animate. Foarte puţine erau jucăriile care chiar aveau un preţ similar cu al altor magazine, să poţi spune că într-adevăr faci o economie cumpărându-le. Era o reducere, dar nu cea anunţată de ei.
Plus că erau unele jucării la care cu tot cu reducere şi tot erau mai scumpe ca în alte părţi.
Pe noi ne-a dezamăgit faptul că am găsit un raft care fusese cu produse la reducere (din cele cu ambalajul deteriorat) şi cărora acum li se anulase reducerea. Se vedea clar eticheta nouă cu 68 de lei pusă peste una cu 32 şi tot aşa.
O mare păcăleală pe faţă. Dacă era 1 aprilei era poate mai veridic. Şi aceast lucru nu se întâmplă doar la Metro, e un obicei care se practică peste tot, nu e prima dată când l-am întâlnit şi, cu siguranţă, nici ultima.
Dar cu toată dezamăgirea, îmbulzeala şi neconcordanţa preţurilor, nu am plecat de la pomul lăudat chiar cu sacul gol.
Dacă aveţi de făcut cumpărături cel mai bine e să inspectaţi întâi piaţa şi să nu credeți toate promoțiile, asta și pentru liniștea portofelului, nu doar a psihicului vostru.

Un dulce de post

Am făcut astăzi ruladă din dovleac de plăcintă și ruladă de gutui pe placul oricui.
Din timpul operațiunilor de frământare, rulare, coacere sau, mai neconvenționala, umplere a guriței mezinei și a bluziței din dotare cu aluat crud, nu avem poze.
Doar rezultatul final a beneficiat de ședința foto.



Vă oferim o felie proaspăt scoasă din cuptor, caldă, aburindă...

O melodie calda pentru voi...

Sa aveti un sfarsit de saptamana frumos!

Prima zăpadă

S-a pregătit și ne-a pregătit un pic înainte să vină. De câteva zile se joacă fulgii în aer, dar nu cutezau a se așeza. Până azi dimineață...
Acum avem zăpadă. Nu e la fel de multă ca și cea văzută de noi în octombrie la munte, dar este cât să fie acoperit pământul și cât să fie Paula extrem de entuziasmată.
Stăm în casă la călduț și o admirăm.
În rest, nu prea multe în preajma căsuței noastre. Doar dulci nimicuri care ne umplu timpul și bagă ziua în noapte.
A!... și multe tandrețuri cu mezina. Trece printr-o etapă foarte mămoasă, îi ies caninii și stă toată ziua ca timbrul pe scrisoare lângă sufletul meu. Nu credeam că ar fi posibil să fie mai lipită de mine decât era deja, dar se pare că se poate.
Să aveți și voi o zi frumoasă în căsuțele voastre!

noiembrie

O brumă frumoasă și persistentă a îmbrăcat astăzi orașul.
Văl de brumă argintie, mi-a împodobit grădina, exact ca în versurile poetului...



Prima brumă

Am deschis astăzi fereastra
Și-am vazut minune mare:
Orice frunză, orice floare,
Margini argintate are!
Fug afară în gradină
Ca sa-mi dau mai bine seama
De unde atâta bogăție?
Poate îmi raspunde mama.
- Este brumă, puiul meu
Și e primul semn de toamnă.
O să vezi de-acum mereu
Până când intrăm în iarnă.
(Poezia este luată din Cărticica Draga mea pentru copii).
O sâmbătă frumoasă sa aveți!

Oameni, omuleți și neoameni...

Violatori de suflete, de stimă și încredere de sine…
Acestea sunt ultimile cuvinte dintr-un articol scris foarte bine si care m-a făcut să nu tac, deși mă străduiesc cât pot să las acest colțișor cât mai curat și cât mai neatins cu putință de toate relele lumii. Din nefericire însă, trăim în lume, iar lumea suntem noi cu bune și rele. Și chiar dacă eu ignor relele, ele se întâmplă mereu. Viața noastră de zi cu zi are din păcate și aceste aspecte negative. Iar cazul amintit aici nu e singular. Chiar astăzi era pe toate posturile o știre cu un profesor care mai bine de doi ani a avut o relație (dacă se poate numi așa) cu o fetiță care avea doar 12 ani când a început toată povestea aceasta terifiantă.
Sunt oripilată ca om, ca femeie, ca mamă, ca profesoară, de tot mai desele cazuri de viol și violență care se produc. O societate răsturnată, care își pierde cu fiecare zi tot mai mult din ce are ea mai prețios. Nu este zi aproape în care să nu auzi că un copil a fost violat. Iar cazurile cele mai cutremurătoare sunt cele în care sunt implicați părinți, bunici, rude, cadre didactice. Să nu mai spun că acum câteva săptămâni a fost un caz cu un băiețel de 3 ani, fapt ce te face să-ți fie frică, ca om normal, să mai asculți știrile.
În fiecare zi vedem în fața noastră tot felul de anomalii, peste tot, în aproape toate domeniile. Nu este zi în care să nu aflăm de un lucru petrecut altfel decât ar fi fost corect, moral și legal, încât am ajuns să nu ne mai mire nimic. Cumplit lucru. Ar trebui încă să ne mire, să ne miște, să ne urnească, să luăm atitudine acolo unde se poate. Știu că este destul de greu de depășit starea de neputință sau de lehamite, dar totuși…
Anual în România sunt peste 3000 de copii violați, ceea ce mi se pare înfiorător de mult, aproape zece copii pe zi. Iar în lume situația este și mai terifiantă. Sunt milioane de persoane. Iar statisticile se referă la cazurile știute. Realitatea ne arată că sunt și atâtea mii de cazuri ținute sub tăcere o viață întreagă. Pentru că nu e nici o mândrie să spui că ai fost violat, să te descoperi de toate tainele tale; iar lumea năvălește uneori cu mai multă ură pe victimă decât pe vinovat.
Mă uit cu înfrigurare câte scuze și justificări le putem găsi celor care mutilează trupește și mai ales sufletește copiii. Auzim tot felul de povești despre cum arăta sau ce făcea copilul. Din punctul meu de vedere astea sunt doar detalii nesemnificative, sunt lucruri care nu fac decât să arate și mai mult degradarea noastră sufletească, decăderea în care am ajuns atât ca oameni cât și ca societate. Nu contează cum arată sau cum se comportă un copil, de aceea ești adult responsabil, să-l corectezi și să-l ajuți să se formeze, nu să profiți de încrederea și naivitatea lui.
Părerea mea este că în toate cazurile în care sunt implicați copii și adulți, întotdeauna, dar întotdeauna, cel vinovat este adultul. Așa cred eu.
Și mai cred că ar trebui să luăm atitudine până când nu se normalizează nefirescul. Până când, saturați de atâtea anomalii din jurul nostru nu vom mai ști să deosebim binele de rău. Încă nu știu exact cum ar trebuie să fie concretizată această atitudine, dar cred că împreună putem găsi niște soluții pentru a face viața copiilor noștri un pic mai sigură. Ne putem îmbăta cu apă rece spunându-ne că dacă la noi în familie e liniște ei nu vor cunoaște grozăviile lumii sau putem face ceva, acel ceva care să conteze și să schimbe măcar puțin lumea în care vor crește.

Aventuri spitalicești - finalul

În primul rând mulțumim tuturor pentru purtarea voastră de grijă și pentru toate urările primite. Am fost foarte impresionați de toată dragostea primită.
Paula a fost externată ieri până la urmă, toate analizele făcute fiind în regulă. La ecograf apendicele nici măcar nu a fost găsit, de inflamație nepunându-se problema.
Nu am primit un răspuns concludent pentru ceea ce am avut, doar mai multe diagnostice neconfirmate. În tot timpul internării nu a primit niciun medicament, nici pentru febră, nici pentru durere, nimic.
Se pare că ar fi fost vorba despre o încurcătură de intestine, rezolvată cu mult masaj.
Deja se simte mult mai bine, astăzi nu a mai vrut să stea acasă și a mers la grădiniță.
Acum suntem acasă, sănătoși cu toții, bucuroși, jucăuși, pregătindu-ne de rutina somnicului.

Aventuri spitalicești

Totul a început cu Georgia. Luni noaptea, i s-a făcut un pic rău și a vomat. Nimic foarte grav, s-a liniștit imediat și a dormit buștean întreaga noapte.
Marți dimineață când am trezit-o pe Paula a zis că o doare un pic stomăcelul. M-am gândit că poate au mâncat amândouă ceva ce nu le-a convenit, așa că i-am dat ceva de durere și am trimis-o la grădiniță, de unde mi-a adus-o tati acasă la amiază, că a zis doamna asistentă să venim după ea că e bolnăvioară. Când a ajuns acasă i-am dat un metoclopramid si ceva pentru durere, a mâncat și apoi a fost bine toată după amiaza.
Seara s-a plâns iar că o doare burtica și în câteva minute i-a urcat febra de la 38.2 la 39.5, timp în care, între două schimburi de termometre îi pusesem și un supozitor de novocalmin, care în alte situații funcționează miraculos la noi când e vorba de temperatură.
Am lasat-o pe Georgia adormită în casă cu fetița vecinilor și am plecat la urgență. După mai bine de o oră petrecută prin diferite secții, după o ecografie și mai multe palpări ni s-a pus diagnosticul de colică apendiculară. Ne-a internat-o scurt și fără comentarii. (Mă rog, aici ar fi ceva comentarii, deoarece când am aflat că ne-o internează, că doctorul a zis că o mai ține până dimineața să vadă cum evoluează, dar că e colică apendiculară și că va fi operată la prima oră, am îndrăznit să întreb și eu ceva ca o mamă îngrijorată, moment în care doctorul a și părăsit încăperea, chipurile foarte ofensat de neîncrederea noastră. Dar eu, care mi-am dat seama de foarte multe ori că medicilor de la noi nu le lipsesc calitățile profesionale, din fericire, ci doar un pic mai multă omenie, nu m-am supărat.)
Tati a rămas cu ea, iar eu m-am grăbit să ajung din nou în fața urgențelor și să o aștept pe Georgia, care venea cu vecinii, deoarece și ea făcuse, probabil din simpatie cu surioara mai mare, o frumoasă temperatură de 38.9.
Georgia a fost bine până la urmă și, grație unei doamne doctor extraordinare de la UPU, pe la miezul nopții eram acasă.
Dimineață Paulei i s-a spus că va fi operată, să nu mănânce nimic și nici să bea apă.
Soțul s-a revoltat un pic, cum o operează așa fără alte investigații. Până la urmă, aproape de amiază i-au făcut un ecograf și au spus că este ceva inflamat, încă nu știau precis ce, dar nu apendicele.
Într-un final ni s-a spus că e posibil să fie o infecție urinară și că nu mai este caz de chirurgie, prin urmare trebuie să fie externată de acolo și să o internăm pentru alte investigații la pediatrie 2 sau 3, după cum optăm noi.
Dar, cică în spitalele de la noi, nu te poți interna în alt spital decât după 48 de ore după o externare. Așa că vom aduce fetița acasă, fără să știm precis ce are și ne vom ruga ca până vineri după amiaza, când avem dreptul legal de a o interna din nou, să nu pățească nimic.
Trăim în România și-i destul!
Sănătate să aveți!

o reclama bună

Am văzut duminică reclama aceasta la ApropoTv și am zâmbit toată ziua.
Evident, nu ai vrea să ți se întâmple, dar trebuie să recunoașteți că tipul are o explicație bună.

Distrați-vă!

un gând

"Schimbăm într-una leacurile și nu găsim niciunul eficace, pentru că nu credem nici în liniștea pe care o cautam, nici în plăcerile după care gonim." Emil Cioran

Primul semn al apropierii Crăciunului

Primul semn al apropierii sărbătorii Nașterii Domnului a fost întotdeauna pentru mine începutul postului. Când începea postul știam că la sfârșitul lui urmează bucuria.
Să aveți post binecuvântat!

Cel mai bogat om din Babilon.

La recomandarea unei foarte bune prietene, Maria, am citit acum mai mulți ani o carte care m-a marcat atunci, recunosc. Se numește Cel mai bogat om din Babilon de George S. Clason, apărută la Editura Amaltea în 2004, având ca motto ”Decât să înduri sărăcia, mai bine îi găsești un leac.”.
Am observat că în ultima vreme, datorită în mare măsură și vremurilor imprevizibile în care trăim, tot mai multe persoane sunt interesate de modul în care poți economisi bani sau, măcar să fii cât se poate de chibzuit. E o temă care apare peste tot, o temă dureros de actuală și necesară în același timp.
Cartea despre care vă vorbesc, dincolo de partea ei literară în care îmbracă o poveste duioasă, are la bază un principiu simplu: economisește 10 la sută din tot ceea ce câștigi.
Ei bine, cartea spune econisește 10% și vei ajunge bogat, bănuții pe care îi strângi să fie bani care muncesc pentru tine. ”Fiecare monedă de aur pe care o păstrezi devine un sclav care lucrează pentru tine. Fiecare monedă de aramă este copilul monedei de aur, ce lucrează și ea pentru tine.” Nu este însă un îndemn la o goană după aur, după bani, să te îmbogățești și atât, ci aduce în discuție valori fundamentale ca prietenia, bunătatea, generozitatea umană; dar adevărul e că nu poți fi exagerat de generos când nu ai un ban în buzunar.
Dictonul ei: plătește-te pe tine însuți mai întâi!
În fiecare lună, pentru munca pe care o faci, primești o sumă de bani, iar cu ei plătești la rândul tău alte persoane. Il plătești pe cel care îți dă mâncarea, hainele, încălțămintea, pe cel care iți asigură apa, curentul electric, telefonia, gazul, pe cel de la care cumperi cărți, reviste, ziare, pe cel care te tunde, pe acel care te învață, te vindecă, te apără. Plătești o mulțime de oameni. Îi plătești pe toți, în afară de tine însuți!
Iar cartea tocmai asta spune: prima dată plătește-te pe tine cu o zecime din tot ceea ce câștigi și apoi plătește-i pe toți ceilalți. ”Trebuie să păstrezi mereu o parte din tot ce câștigi. Nu trebuie să fie mai puțin de o zecime, indiferent cât de mic este câștigul tău. Dar poate fi și mai mult, depinde de cât câștigi. Plătește-te pe tine însuți mai întâi. Nu cumpăra veșminte și sandale mai mult decât îți permite punga și ai grijă să-ți rămână bani pentru mâncare, fapte de milostenie și ofrande aduse zeilor! Averea crește – întocmai ca un copac – dintr-o sămânță măruntă. Prima monedă de aramă pe care o pui deoparte constituie sămânța din care se va dezvolta copacul averii tale. Cu cât plantezi mai repede sămânța, cu atât mai repede va crește și copacul. Și cu cât vei avea mai multă grijă de el, punându-i la rădăcină cât mai multe monede de aur și aramă, cu atât te vei înfrupta mai repede din bogățiile pe care ți le oferă.”
De când am citit-o, am încercat să-i punem și noi în aplicare principiul. Știți vorba aceea, teoria ca teoria, dar practica este cea care ne omoară pe noi. Nu, nu ne invidiați, nu am ajuns bogați. Deocamdată…
După ce termini de citit (și termini foarte repede că este o lectură tare plăcută) ai impresia că e atât de simplu de aplicat, ba chiar ridicol de simplu și că din atât de puțin nu are cum să se adune mult. Ei bine, gândul din urmă nu e deloc constructiv, că nu te lasă nici măcar puținul să-l pui deoparte.
Noi suntem amândoi bugetari, prin urmare venitul nostru îl reprezintă o sumă atât de mică că mi-e și jenă să o spun. Dacă lucrați cumva în învățământ atunci probabil că nu aveți nevoie de prea multă imaginație ca să vă dați seama despre ce sumă vorbesc. La capitolul cheltuieli însă avem și noi aceleași cheltuieli firești cu utilitățile, ca în orice gospodărie, la care se adugă o rată consistentă de câteva sute de euro, făcută pentru căsuța noastră. Dacă mai adăugăm cheltuielile cu mâncarea, grădinița, medicamente și altele neprevăzute specifice vieții de zi ci zi, constatăm că abia putem trăi decent de o lună la alta. Mă rog, și decența are definiții diferite dacă întrebi un milionar sau un muncitor, dar nu mă bag acum în filosofii neproductive.
Când am născut prima fetiță am hotărât ca acei zece la sută din venitul meu să-i economisim lunar pentru ea. Economisirea aceasta a luat forma unei asigurări de studii, în speranța că peste ani îi va fi ei, implicit și nouă, mult mai bine. Pentru cea de-a doua fetiță am ales o altă cale, cu o sumă mai mică. Fată mare suma mai mare, fata mica suma mică. Glumesc desigur... Probabil, când vom scăpa de rată, asta dacă nu apucăm s-o lăsăm moștenire (hazul de necaz se pare că mi-a intrat în sânge) vom putea să ne facem alte planuri.
În carte se spune la un moment dat că și ratele sunt tot un fel de economisire, una în avans dacă vreți, pentru un bun de care deja te bucuri. Așa că noi, mai norocoși din fire, suntem plini de economii ca broasca de păr, vorba lui Creangă.
Când am citit cartea prima dată mi-am notat un citat care mi-a plăcut: ”Îmi dezvălui motivul pentru care noi nu am descoperit niciodată izvorul de aur – noi nu l-am căutat niciodată.” Dacă voi îl căutați, vă doresc să îl găsiți!
Spor la citit și să aveti o sâmbătă frumoasă!

În ce țară e cel mai bine să îți crești copiii?

Dimineață, în timp ce-mi luam porția zilnică de știri, am aflat depsre locul unde este cel mai bine să îți crești copilul.
Conform presei, Organizația Save the Children a dat publicității clasamentul pe 2011 al celor mai potrivite state pentru creșterea copiilor.
Statele nordice si Australia sunt lideri incontestabili, în timp ce România ocupă locul 36 la nivel mondial.
La coada clasamentului se află, previzibil zic eu, state precum Guinea, Niger și Afganistan.
Studiul a fost realizat pe baza a șapte indicatori relevanți pentru femei: riscul de deces al mamelor la naştere; numărul de femei care folosesc metode contraceptive moderne; speranţa de viaţă; numărul de ani de şcolarizare; valoarea ajutorului de maternitate; raportul dintre salariile bărbaţilor şi femeilor; numărul de femei din guvernământ.
În plus, au fost luați în considerare și doi indicatori pentru copii: mortalitatea infantilă şi şcolarizarea.
Topul celor 10 state unde e cel mai bine să îți crești copiii arată cam așa:

1. Norvegia
2. Australia
3. Islanda
4. Suedia
5. Danemarca
6. Noua Zeelandă
7. Finlanda
8. Belgia
9. Olanda
10. Franţa.

Evident, ca întotdeauna, noi nu suntem la locul potrivit.

La mulți ani!

Tuturor celor care purtați numele Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, azi, la zi de sărbătoare, vă doresc să aveti parte de sănătate, fericire, dragoste, voie bună și de multă liniște și mulțumire sufletească!
Vă dăruiesc cu drag acest buchet de flori!

Să aveți petrecere frumoasă!

”Mâini curate, corp sănătos”

Trăim cu toții în perioada de vârf a civilizației omenirii.
Și totuși, în plină glorie a civilizației noastre, spun unele guri rele, că nu am fi așa buni prieteni cu săpunul. Deh, cârcotași...
Când am văzut pe blogul Laurei titlul Mâini curate, corp sănătos, prima reacție a fost de strâmbare a năsucului. Ce fel de articol e și ăsta? Ce noutate aduce? Cine nu se spală pe mâini? Teoretic toată lumea se spală pe mâini și pe toate celelalte părți ale corpului personal. Asta doar teoretic, cum spuneam. Practic, tot mai multe boli molipsitoare își primesc denumirea de boala mâinilor murdare.
Mi-am amintit că în anii din urmă, în special la venirea iernii, când planau amenințătoare asupra noastră mai ceva ca sabia lui Damocles tot felul de gripe, gen A1H1, mai multe femei extraordinare pe care le știu nu au dat buzna în farmacii după tot felul de vaccinuri experimentale, ci doar au întărit măsurile de igienă în casele și familiile lor. Iar măsura asta simplă și atât de la-ndemână că ți-e și rușine să o dai drept exemplu, s-a dovedit a fi extrem de eficientă.
Tot atunci am introdus și noi regula, evident pentru pitice în special, că toată lumea se spală pe mâini la revenirea în casă, indiferent cât de scurtă sau lungă ne-a fost ieșirea.
Așa că ideea Laurei, mi s-a părut chiar foarte potrivită acum la debutul sezonului de gripe și viroze.
Știu că unele mame se confruntă cu dificultăți în a-i învăța pe ștrumfi bunele obiceiuri. La noi nu a fost cazul, deoarece ”rățuștele” noastre sunt dependente de apă. E suficient să audă apa curgând pentru a merge hipnotizate să se spele. La noi nu a constituit niciodată o problemă introducerea lor în cadă, de exemplu, ci scoaterea lor de acolo. Când mergem la piscină, la râu, la mare, adevăratele trucuri și tertipuri părintești le folosim pentru ieșirea lor din apă.
Dacă însă sunteți la început, în perioada de împrietenire a prichindelului cu apa și săpunul, să știți că am găsit niște poezioare pentru copii tare drăgălașe, care sper să vă ajute mult în demersul vostru.

Sfaturi

Mama mea m-a învățat
ca să fiu mereu curat,
serile și dimineața
să-mi spăl mâinile și fața.

Pe urechi, pe mâini, pe gât,
e de-ajuns numai atât?
Nu-i de-ajuns, că peste zi,
mă pot iarăși murdări!

Mă joc de-a mama

Eu cu drag păpușa-mi spăl,
cu șampon din flori de vară,
dac-o trag un pic de păr,
o sărut și râde iară.

Supa-i musai să mănânce
și legume, carne, sos,
Cine ascultă de mămica,
crește mare și frumos.

Fetița și Azorel

Vin la mama, Azorel,
să te spele ea nițel,
cu săpun și cu burete,
că murdat mai ești, băiete!

Stai să-ți fac nițel clăbuc
pe la ochi, pe la năsuc,
dar să nu plângi, că-i rușine,
că eu, mamă, iți vreau bine!

Apa, peria și săpunul

Încă dis-de-dimineață
trei prieteni mă răsfață,
apa, peria, săpunul,
mi-s prieteni toși ca unul.
Apa-mi zice: Vin la mine,
să te spăl cum se cuvine,
să te mângâi pe-ndelete
cu săpun și cu burete.
Joaca asta cu clăbucul,
chiar că-mi gâdilă năsucul,
apa rece se răsfață
și mă mângâie pe față.

Periuța cea glumeață

Veselă e periuța:
Toată ziua se dă huța
Si se joacă, si glumește,
Nici n-ai spune ca muncește.

Uite-așa, mai mult în glumă,
Zburdă până face spumă.
Dinților le infiripă
Alb vesmant ce ține-o clipă.
Ii iubește, îi albește
Si pe cei mai mici îi crește.
Si-o ascultă, că-i isteață,
Periuța cea glumeață.

Să fiți cu toții sănătoși și să aveți o săptămână frumoasă!

Fetele mamei harnice

Am scăpat de griji. De acu are cine să mă ajute...

De când a aflat că vom avea două fetițe, soțul meu are în minte o imagine idilică, în care vine el de la serviciu și găsește casa mirosind a tot felul de miresme încântătoare venind dinspre bucătărie, iar fetele lui îl servesc și-l răsfață ca pe un conte cu tot felul de bunătăți făcute de ele.
Evident, toată povestea asta e un motiv bun de glume în familie, deoarece el este cel care momentan muncește și trebăluiește în urma lor. Dar visele sunt gratuite...
Se pare totuși că imaginea lui începe să prindă contur și nu mai pare chiar atât de îndepărtată și de fantezistă.



Fetele mamei harnice au facut ieri gogoși, preferatele tatei.
Vă invităm la o porție!

Copilul care aleargă către mare

Copilul care aleargă către mare, măcar o dată-n viață să mai fiu...

”Când erai copil nu te întrebai ce e fericirea, nu o căutai...” (Vama)

lupișorul... lupișoara...

Paula: Mami, vino repede să vezi un lupișor!
Eu l-am aranjat!
Când l-am văzut pe lupișor nu m-a răbdat inima să nu vi-l arăt și vouă.
Așa că, doamnelor și domnilor, vă prezentăm lupișorul... lupișoara noastră:


Costumul îl avem de mai mult timp, de pe vremea când Paula trecea prin perioada Scufița roșie. Avea un poncho roșu cu glugă (proaspăt intrat in zestrea mezinei) și acest costumaș pe care l-am cumpărat de la Metro cu un preț simbolic, vreo 3 lei, era la reducere că îi lipsește partea de jos.