Cel mai bogat om din Babilon.

La recomandarea unei foarte bune prietene, Maria, am citit acum mai mulți ani o carte care m-a marcat atunci, recunosc. Se numește Cel mai bogat om din Babilon de George S. Clason, apărută la Editura Amaltea în 2004, având ca motto ”Decât să înduri sărăcia, mai bine îi găsești un leac.”.
Am observat că în ultima vreme, datorită în mare măsură și vremurilor imprevizibile în care trăim, tot mai multe persoane sunt interesate de modul în care poți economisi bani sau, măcar să fii cât se poate de chibzuit. E o temă care apare peste tot, o temă dureros de actuală și necesară în același timp.
Cartea despre care vă vorbesc, dincolo de partea ei literară în care îmbracă o poveste duioasă, are la bază un principiu simplu: economisește 10 la sută din tot ceea ce câștigi.
Ei bine, cartea spune econisește 10% și vei ajunge bogat, bănuții pe care îi strângi să fie bani care muncesc pentru tine. ”Fiecare monedă de aur pe care o păstrezi devine un sclav care lucrează pentru tine. Fiecare monedă de aramă este copilul monedei de aur, ce lucrează și ea pentru tine.” Nu este însă un îndemn la o goană după aur, după bani, să te îmbogățești și atât, ci aduce în discuție valori fundamentale ca prietenia, bunătatea, generozitatea umană; dar adevărul e că nu poți fi exagerat de generos când nu ai un ban în buzunar.
Dictonul ei: plătește-te pe tine însuți mai întâi!
În fiecare lună, pentru munca pe care o faci, primești o sumă de bani, iar cu ei plătești la rândul tău alte persoane. Il plătești pe cel care îți dă mâncarea, hainele, încălțămintea, pe cel care iți asigură apa, curentul electric, telefonia, gazul, pe cel de la care cumperi cărți, reviste, ziare, pe cel care te tunde, pe acel care te învață, te vindecă, te apără. Plătești o mulțime de oameni. Îi plătești pe toți, în afară de tine însuți!
Iar cartea tocmai asta spune: prima dată plătește-te pe tine cu o zecime din tot ceea ce câștigi și apoi plătește-i pe toți ceilalți. ”Trebuie să păstrezi mereu o parte din tot ce câștigi. Nu trebuie să fie mai puțin de o zecime, indiferent cât de mic este câștigul tău. Dar poate fi și mai mult, depinde de cât câștigi. Plătește-te pe tine însuți mai întâi. Nu cumpăra veșminte și sandale mai mult decât îți permite punga și ai grijă să-ți rămână bani pentru mâncare, fapte de milostenie și ofrande aduse zeilor! Averea crește – întocmai ca un copac – dintr-o sămânță măruntă. Prima monedă de aramă pe care o pui deoparte constituie sămânța din care se va dezvolta copacul averii tale. Cu cât plantezi mai repede sămânța, cu atât mai repede va crește și copacul. Și cu cât vei avea mai multă grijă de el, punându-i la rădăcină cât mai multe monede de aur și aramă, cu atât te vei înfrupta mai repede din bogățiile pe care ți le oferă.”
De când am citit-o, am încercat să-i punem și noi în aplicare principiul. Știți vorba aceea, teoria ca teoria, dar practica este cea care ne omoară pe noi. Nu, nu ne invidiați, nu am ajuns bogați. Deocamdată…
După ce termini de citit (și termini foarte repede că este o lectură tare plăcută) ai impresia că e atât de simplu de aplicat, ba chiar ridicol de simplu și că din atât de puțin nu are cum să se adune mult. Ei bine, gândul din urmă nu e deloc constructiv, că nu te lasă nici măcar puținul să-l pui deoparte.
Noi suntem amândoi bugetari, prin urmare venitul nostru îl reprezintă o sumă atât de mică că mi-e și jenă să o spun. Dacă lucrați cumva în învățământ atunci probabil că nu aveți nevoie de prea multă imaginație ca să vă dați seama despre ce sumă vorbesc. La capitolul cheltuieli însă avem și noi aceleași cheltuieli firești cu utilitățile, ca în orice gospodărie, la care se adugă o rată consistentă de câteva sute de euro, făcută pentru căsuța noastră. Dacă mai adăugăm cheltuielile cu mâncarea, grădinița, medicamente și altele neprevăzute specifice vieții de zi ci zi, constatăm că abia putem trăi decent de o lună la alta. Mă rog, și decența are definiții diferite dacă întrebi un milionar sau un muncitor, dar nu mă bag acum în filosofii neproductive.
Când am născut prima fetiță am hotărât ca acei zece la sută din venitul meu să-i economisim lunar pentru ea. Economisirea aceasta a luat forma unei asigurări de studii, în speranța că peste ani îi va fi ei, implicit și nouă, mult mai bine. Pentru cea de-a doua fetiță am ales o altă cale, cu o sumă mai mică. Fată mare suma mai mare, fata mica suma mică. Glumesc desigur... Probabil, când vom scăpa de rată, asta dacă nu apucăm s-o lăsăm moștenire (hazul de necaz se pare că mi-a intrat în sânge) vom putea să ne facem alte planuri.
În carte se spune la un moment dat că și ratele sunt tot un fel de economisire, una în avans dacă vreți, pentru un bun de care deja te bucuri. Așa că noi, mai norocoși din fire, suntem plini de economii ca broasca de păr, vorba lui Creangă.
Când am citit cartea prima dată mi-am notat un citat care mi-a plăcut: ”Îmi dezvălui motivul pentru care noi nu am descoperit niciodată izvorul de aur – noi nu l-am căutat niciodată.” Dacă voi îl căutați, vă doresc să îl găsiți!
Spor la citit și să aveti o sâmbătă frumoasă!