Violatori de suflete, de stimă și încredere de sine…
Acestea sunt ultimile cuvinte dintr-un articol scris foarte bine si care m-a făcut să nu tac, deși mă străduiesc cât pot să las acest colțișor cât mai curat și cât mai neatins cu putință de toate relele lumii. Din nefericire însă, trăim în lume, iar lumea suntem noi cu bune și rele. Și chiar dacă eu ignor relele, ele se întâmplă mereu. Viața noastră de zi cu zi are din păcate și aceste aspecte negative. Iar cazul amintit aici nu e singular. Chiar astăzi era pe toate posturile o știre cu un profesor care mai bine de doi ani a avut o relație (dacă se poate numi așa) cu o fetiță care avea doar 12 ani când a început toată povestea aceasta terifiantă.
Sunt oripilată ca om, ca femeie, ca mamă, ca profesoară, de tot mai desele cazuri de viol și violență care se produc. O societate răsturnată, care își pierde cu fiecare zi tot mai mult din ce are ea mai prețios. Nu este zi aproape în care să nu auzi că un copil a fost violat. Iar cazurile cele mai cutremurătoare sunt cele în care sunt implicați părinți, bunici, rude, cadre didactice. Să nu mai spun că acum câteva săptămâni a fost un caz cu un băiețel de 3 ani, fapt ce te face să-ți fie frică, ca om normal, să mai asculți știrile.
În fiecare zi vedem în fața noastră tot felul de anomalii, peste tot, în aproape toate domeniile. Nu este zi în care să nu aflăm de un lucru petrecut altfel decât ar fi fost corect, moral și legal, încât am ajuns să nu ne mai mire nimic. Cumplit lucru. Ar trebui încă să ne mire, să ne miște, să ne urnească, să luăm atitudine acolo unde se poate. Știu că este destul de greu de depășit starea de neputință sau de lehamite, dar totuși…
Anual în România sunt peste 3000 de copii violați, ceea ce mi se pare înfiorător de mult, aproape zece copii pe zi. Iar în lume situația este și mai terifiantă. Sunt milioane de persoane. Iar statisticile se referă la cazurile știute. Realitatea ne arată că sunt și atâtea mii de cazuri ținute sub tăcere o viață întreagă. Pentru că nu e nici o mândrie să spui că ai fost violat, să te descoperi de toate tainele tale; iar lumea năvălește uneori cu mai multă ură pe victimă decât pe vinovat.
Mă uit cu înfrigurare câte scuze și justificări le putem găsi celor care mutilează trupește și mai ales sufletește copiii. Auzim tot felul de povești despre cum arăta sau ce făcea copilul. Din punctul meu de vedere astea sunt doar detalii nesemnificative, sunt lucruri care nu fac decât să arate și mai mult degradarea noastră sufletească, decăderea în care am ajuns atât ca oameni cât și ca societate. Nu contează cum arată sau cum se comportă un copil, de aceea ești adult responsabil, să-l corectezi și să-l ajuți să se formeze, nu să profiți de încrederea și naivitatea lui.
Părerea mea este că în toate cazurile în care sunt implicați copii și adulți, întotdeauna, dar întotdeauna, cel vinovat este adultul. Așa cred eu.
Și mai cred că ar trebui să luăm atitudine până când nu se normalizează nefirescul. Până când, saturați de atâtea anomalii din jurul nostru nu vom mai ști să deosebim binele de rău. Încă nu știu exact cum ar trebuie să fie concretizată această atitudine, dar cred că împreună putem găsi niște soluții pentru a face viața copiilor noștri un pic mai sigură. Ne putem îmbăta cu apă rece spunându-ne că dacă la noi în familie e liniște ei nu vor cunoaște grozăviile lumii sau putem face ceva, acel ceva care să conteze și să schimbe măcar puțin lumea în care vor crește.
In fiecare zi suparam pe dumnezeu. sa ne rugam Ingerului pazitor sa ii fereasca de asa ceva.
RăspundețiȘtergereGroaznic. Mi se ridica parul pe ceafa cand aud asemenea lucruri. Poate nu este bine cum procedez eu, dar am renuntat de doi ani si ceva sa ma uit la televizor cu exceptia filmelor pe care ni le alegem singuri si pe cat posibil evit stirile de genul acesta. Imi fac rau. Nu sunt om cateva zile dupa stiri de genul acesta. Dumnezeu sa ne ocroteasca pe toti.
RăspundețiȘtergereVa pup! Ma bucur foarte mult ca sunteti bine pana la urma.
Ai dreptate, trebuie sa facem fiecare cate ceva, cu puterile noastre!Important este sa nu stam cu mainile in san si sa zicem ca asa nu se mai poate.
RăspundețiȘtergereCarolina, si noi ne rugam la fel, sa fin aparati mereu si ocrotiti de puterea lui Dumnezeu.
RăspundețiȘtergerecatrinel, nici eu nu ma uit la emisiuni care despica firul in patru, dar la stiri ma uit cate putin, ca imi place sa fiu la curent.
Ionel, asa este, conteaza sa luam atitudine si-mi place ca tu esti un om care cu siguranta nu sta cu mainile in san.
Vlad, ti-am adaugat blogul in lista celor pe care le citesc.
Doamne ajută în tot ce faci!
Multa vreme si eu am evitat stirile foarte mult, televizorul in general statea mai mult inchis decat deschis. Trebuie mare grija cand deschide televizorul sa fiu sigura ce anume se difuzeaza, dar acum si reclamele pot fi uneori infricosatoare pentru un copil.
RăspundețiȘtergereTotusi uneori mai simt nevoia sa ma uit si eu la stiri, sa mai aflu ce si cum, in afara de ceea ce aud la radio. Dar asa cum spui si tu, in afara de mondenitati si violenta nu prea mai ai ce auzi. Incat acesta devine normalitatea.
De cand am infiintat blogul eu ma gandesc ca noi, ca mame, avem pe undeva puterea sa schimbam aceasta stare de fapt. Stand acasa cu copiii , mergand la munca dar dedicandu=ne mult mai mult timp educatiei lor, selectand cu grija infprmatiile la care au acces, toate acestea sper eu ca vor duce la construirea unei lumi mai bune prin copiii ce cresc acum si devin adultii de maine. Cred ca educatia este cheia dezvoltarii sanatoase a societatii. Stiu ca e poate utopic, stiu ca eu vorbesc de un viitor indepartat, dar asta este ce putem face pentru momentul acesta.
Vavaly
Si eu sunt intru totul de acord cu tine.
RăspundețiȘtergereIntr-adevar e groaznic. Numarul cazurilor e mult mai mare. Avem impresia ca traim intr-o epoca in care civilizatia este la apogeu dar in jurul nostru se intampla tot felul de grozavii. si eu scrisem un articol despre violenta asupra copiilor insa despre abuzul sexual si despre nepasare nu am mai avut putere sa scriu. Si-asa eram coplesita si tulburata.
RăspundețiȘtergereCel mai trist e ca mare parte din copii astia care trec prin traumele astea devin oamenii care vor duce cu ei toata viata aceasta povara, putini dintre ei beneficiind de o consiliere adevarata.
Bineinteles ca intotdeauna e vinovat adultul si nu copilul. Ca doar de la adult am pretentii sa fie cu capul pe umeri si nu intre picioare.
Copiii sînt o moștenire dela Domnul!
RăspundețiȘtergereÎnvaţă pe copil calea pe care trebuie s'o urmeze, şi cînd va îmbătrîni, nu se va abate dela ea. Proverbs 22:6