marți, 25 august 2015

Camara mea de vara

              Astazi am fost harnicuţă, asta aşa, să nu spun harnică de-a binelea.
              Vă mai amintiti reclama aia cu tanti vecina de la doi, bucătăreşte, bucătăreşte şi nu se mai opreşte... Ei bine, aşa am fost eu astăzi. Tanti vecina de la 1 a tot bucătărit şi nu s-a mai oprit.
              Cred că am mai povestit pe undeva, dar când era surioara mai mare la grădiniţă, i-a băgat o doamnă educatoare în cap o idee cum că doamnele trebuie să muncească şi să pună pe iarnă tot felul de bunătăţi în camară, dacă vor să aibă ce mânca cât e iarna de lungă şi să nu moară de foame ca greierele lui Topârceanu. Şi unde nu mă zăpăcea mititica, zilnic voia să ştie ce am mai făcut, ce gem, ce dulceaţă, ce zacuscă, dacă o să avem sau nu suficiente provizii. Şi nu era un lucru rău. Atunci, în toamna aceea, am pus cele mai multe borcane de murături din toată viaţa mea. Acum că a crescut nu mă mai întreabă nimeni. Acum are alte preocupări, la fel şi surioara şi nu mă mai bate la cap să ne facem fete gospodine.
        Prin urmare astăzi singurică m-am impulsionat şi am zis că nu poate trăi omul doar cu dulceaţă de căpşune, zmeură, cocaze negre, peltea de coacăze roşii şi negre, sirop din toate fructele  amintite mai sus, asta aşa să mă laud doar cu câteva din bunătăţile făcute :) şi am purces la aprovizionat cămara. De fapt, beciul, dacă e să fiu precisă.
           Am făcut compot de prune şi mi-am pus roşii la borcan. Nu mi-au ieşit chiar prea multe borcane, că unele roşii le-am tăiat cubuleţe şi le-am pus la congelator. Tot la congelator am pus în punguţă şi mere pe care le-am luat din grădina rodnică a bunicilor, iar apoi le-am călit puţin să avem pentru plăcinte când o viscoli afară.
            Dar vedeta incontestabilă a  zile de astăzi a fost dulceaţa de pepene galben. Gurile pofticioase spun că a ieşit atât de bună încât aş putea să mă lansez liniştită în afaceri. Gurile foarte pofticioase şi lihnite, deja mă vedeau având imperiul meu. Un fel de Martha Stewat mai miticică şi înconjurată de borcănele de dulceaţă de pepene galben. Ce mai! acum că vizualizez imaginea, stau şi mă gândesc că nu e chiar atât de rea. :)))
           Evident, am mai făcut şi alte bunătăţi, dar din acestea efemere şi nu destinate cămării noastre doldora de borcane şi borcănaşe.
              Cam atât despre escapada mea culinară de mamă furnică.
             Seară frumoasă!

12 comentarii:

  1. Ce harnica mamica!las` ca-i bine sa fie camara plina,iarna e usor numai de luat de acolo.Sa ma laud si eu ca de cateva zile tot bucataresc si tot pentru iarna ,poate o sa scriu ceva pe blog despre asta,cand o sa fiu mai libera.Spor in toate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur pt tine ca bucataresti. Abia astept sa citesc despre asta. pana atunci spor in toate!

      Ștergere
  2. Bravo tie. Ce harnica esti si ce bunatati faci! Am ajuns si eu la concluzia ca, daca vrei ceva bun si "prietenos" cu organismul, trebuie sa-l faci cu manutele tale, fie dulceturi, gemuri, compoturi sau prajituri. Cel putin Stefan cel mic al meu nici nu pune gura pe prajituri din comert. Recent a fost ziua lui, si pentru prima data, din diverse motive, numai de lene nu, i-am comandat tortul. Vreau sa-ti spun ca a gustat de politete si a zis ca daca il faceam eu manca, dar asa....nu-i place asta. Asa ca, pe cat posibil ce este facut in casa, chiar daca in cazul meu aspectul nu este intotdeauna nemaipomenit, gustul este infinit mai bun.
    Felicitari mamica harnica!
    Cu drag,
    Consuela

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult, draga Consuela.
      Ai mare dreptate, chiar daca aspectul nu e chiar intotdeauna la inaltime (desi de cele mai multe ori este), gustul si calitatea produselor pe care le-ai folosit conteaza foarte mult.
      La multi ani cu multa sanatate voinicului tau!

      Ștergere
    2. Multumesc mult.

      Ștergere
  3. Sa stii ca de dulceata de pepene galben am aflat doar in urma cu cativa ani si m-am tot intrebat daca merita sa incerc si eu acest inedit fel de dulceata. Acuma, ca am citit ce impact ai avut asupra fetelor, ma gandesc si mai abitir. Sau poate ar fi mai bine sa nu ma aventurez, ca daca te lansezi in afacere si o concurezi pe Martha Stewart, ar fi bne sa iau de la tine :)
    Una peste alta, te invidiez putin pentru camara si beciul plin, ca la mine cam bate vantul :) Va pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bravo furnicuta! Ce scumpa cred ca era Paula ingrijorata cum ca o sa faceti foamea odata cu venirea iernii:)) Eu de pepene galben n-am incercat, de cativa (foarte putini ani) mananc pepenele. Inainte imi cumparam unul mic si-l tineam pentru aprfum, il tineam in palme, imi bagam nasul in coaja lui...miros minunat, dar nu puneam gura pe el. M-am mai rafinat si eu, poate devin si mai harnica si ma apuc si eu de bucatarit, macar sa pun pachetele de cate o rosie si un ardei gras/kapia la congelator...Spor la treburi fete harnice:*

      Ștergere
    2. Miha draga, daca ma lansey in afaceri, precis te pun la curent :), dar pana atunci iti pot da unul de pofta, daca esti prin trecere. Sa stii ca merita facuta, e o dulceata tare parfumata si buna.

      Ștergere
    3. Anca, draga mea, sunt convinsa ca esti mai mult decat rafinata. Esti dublurafinata, ca sa folosim tot un termen culinar :)))
      Mie imi plac mult pepenii galbeni, dar aceia inecaciosi, cum nu se prea mai gasesc in comert.

      Ștergere
  4. Spor la bucatarit! Imi lasa gura apa cand ma gandesc la pepene galben inecacios...zemos...cantalup...oh..whatever!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te cred! pepenele galben e si preferatul meu.

      Ștergere
  5. Aha, iaca mi-ai dat ghes sa ma preocup si eu de ceva ale camarii.Desi nu detin nici camara nici beci, o zacusca tot trag saptamana viitoare. :)
    Mi-a placut enuntul problemei. :)
    Iti doresc bucurie!

    RăspundețiȘtergere

Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.